Primele ședințe ale Consiliului Local Sibiu și Consiliului Județean Sibiu au demonstrat modul în care vor afecta alianțele politice mersul legislativelor locale în urma alegerilor recente. Tacita înțelegere FDGR – PNL anulează din start orice voce critică din partea reprezentanților celor două partide la adresa executivelor locale și județene.
Majoritatea, cu alte cuvinte, va funcționa fără a spune ”pâs”, iar singurii care se trezesc că mai pot vorbi sunt tocmai social-democrații. În prima ședință a Consiliului Local Sibiu au fost și singurii – cu excepția primarului Astrid Fodor – care au vorbit. Ioan Stroie, a fost, ca de obicei, prima voce, dar pe chestiuni punctuale i-am auzit și vocea doctorului Liviu Cotârlă și, mai ales, cea a Claudiei Mery Simtion (profesoară de sport care a cerut lămuriri pe domeniul său, chiar dacă lămuririle solicitate dovedeau lipsa de experiență în administrație). La Consiliul Județean, în schimb, a fost liniște, și dacă nu ar fi fost Constantin Oprean, PSD-ul nici nu ar fi părut că există în opoziție (bine, trebuie amintit și faptul că la prima ședință a lipsit Ioan Cindrea, președintele organizației județene a PSD).
Este oarecum ciudat să vezi că modul de funcționare al orașului reședință de județ și al județului, este atât de puțin dezbătut tocmai de cei aleși să facă acest lucru. Întrebări simple precum ”de ce costă atât de mult cutare investiție sau de ce nu a fost realizată” par o piatră de moară de gâtul celorlalți. Cum să îndrăznească să întrebe? Cum să riște ei să își supere șefii și să pună astfel de întrebări? Nu mai bine tac și, dacă chiar îi roade interesul, după ședință să întrebe între patru ochi?
O astfel de atitudine denotă chiar dezinteresul celor aleși drept consilieri locali și județeni. Pentru că adeseori par să nu știe ce votează și, în realitate, probabil că nici nu îi interesează. Au ajuns acolo pentru că i-a propus partidul sau și-au făcut ei loc și, mai departe, Dumnezeu cu mila.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Investigații, Administrație
Alătură-te comunității
6 răspunsuri
-
Tine linistea 2 luni. Apoi cativa suti se vor da destepti si se vor vrea parlamentari.
Anul acesta e schimbare de generatie la parlament si senat.
Ramane sa vedem, suntem atat de idioti incat sa trimitem iar pe Cinstea si pe alti imbuibati, ne lasam mintiti de tot felul de incompetenti parveniti inca de tineri sau gasim vreo catvia sibieni adevarati si seriosi sa-i votam? -
Io ma intreb, ce fel de oameni sunt in PSD?
Seful nu are nici un rival, nu are nimeni ambitia sa ajunga in fruntea partidului, sa-l dea jos? Nici acum, cand seful este compromis (condamnat si consiliul local pierdut in alegeri), nu se gaseste un rival mai tanar, capabil sa-l dea jos? Cine mai crede in PSD, daca si in viitor tot batranii fac legea?
Slabut,…-
Seful nu e prost deloc. Cei al lui, i-al lui. Si-a ales ca si co-candidati de generatie noua doar tineri cu mult bun simt. Si Florin si Ovidiu sunt prea cumsecade ca sa-l sape. Asa ca vechiul si noul vor merge mana in mana pana natura isi va spunde cuvantul. Si ramane o generatie noua. Putem doar sa speram ca acestia vor fi inca cinstiti.
-
-
Domnul Constantin Oprean are experienta in administratie. El a mai fost consilier local la Consiliul Municipal Sibiu si a acumulat o vasta experienta. Aceasta experienta ii va fi de mare ajutor in activitatea pe care urmeaza sa o desfaspoare in calitate de consilier judetean. Ii urez mult succes.
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Sa mor daca am vazut in cuprinsul HCL unde sunt interzise vitrinele de inghetata! Terenul se poate ocupa pentru „efectuarea…
2 ani după începerea lucrărilor, inca nu exista acord de mediu. Iar când turcii vor rata cu brio termenul toți…
„În zona unei treceri de pietoni” înseamnă că bărbatul se afla pe carosabil, în afara trecerii, nu? Declarația creează confuzie,…
Cea mai frumoasa meserie din lume… Multa sanatate si putere de munca atat d-lui politist cat si acestui catel adorabil…
ACUM INTELEGEM DE CE-I TREBUIA LUI IORDANESCU TERENUL ALA ! Dar pe sibieni i-ati intrebat daca sunt de acord, pe…












Lasă un răspuns