La 16 ani distanţă de când a dat mâna pentru prima dată cu sportul visurilor sale, judokanul Dani Natea (24 ani) e pregătit să trăiască picătură cu picătură din momentul pentru care a transpirat din abundenţă la fiecare tehnică de braţ, la fiecare aruncare peste braţ şi la fiecare tragere peste şold, încă de când avea opt ani – participarea la Jocurile Olimpice.
Sibianul Dani Natea, singurul reprezentant masculin al României la Jocurile Olimpice de la Rio, se află deja în Brazilia, unde pe 12 august va începe drumul spre câştigarea unei medalii olimpice, la prima sa participare la turneul suprem.
“Condiţiile de antrenament sunt ok”
Sportivul care va lupta la categoria +100 de kilograme se află cazat în Satul Olimpic de la Rio de Janeiro, despre care spune că condiţiile de cazare sunt bune. “Mă aflu prentru prima dată în această postură şi sper să nu fie şi ultima. Condiţiile de antrenament sunt foarte bune, mai ales că sunt doar la zece minute distanţă de mers pe jos”, susţine Dani, pentru Turnul Sfatului.
Înarmat cu optimism şi cu o muncă titanică de şase ore pe zi de antrenament, încă de când era doar un copil, sibianul de suflet se gândeşte la o medalie, chiar şi când pune capul pe pernă, însă nu şi la cum ar sărbători în cazul unui succes. “Dacă o să iau o medalie, chiar nu m-am gândit cum o să sărbătoresc, pentru că în prima fază este destul de greu să îmi dau seama când fac un rezultat mare, doar după ce trece puţin timp îmi pot da seama ce am realizat, cu adevărat”, mărturiseşte Natea.
“Orice ar fi, vei rămâne campionul nostru”
Înainte de plecarea spre Rio, Dani Natea a primit un mesaj emoţionant din partea familiei sale, care îl va susţine din faţa televizoarelor: “Cei din familia mea mi-au spus să vin aici să dau totul şi că, orice ar fi, tot campionul lor rămân. Am mare încredere în mine, prin munca pe care am dupus-o şi cu ajutorul lui Dumnezeu sper să obţin ceea ce îmi doresc. Ştiu că trebuie să întru pe saltea şi că trebuie să fac orice să câştig fiecare meci în parte”.
În cea mai bună formă
Dani Natea a reuşit calificarea la Rio încă de anul trecut, iar la ultima competiţie importantă înaintea Jocurilor Olimpice sportivul a izbutit să câştige medalia de aur la Masterul de la Gudalajara, împotriva celor mai buni 16 judokani din lume. Acolo l-a învins chiar şi pe japonezul Harasawa Hisayoshi, locul doi mondial, care nu mai simţise gustul strepezit al înfrângerii de mai bine de doi ani. Singurul luptător din top 10 pe care Natea nu l-a învins este liderul mondial, francezul Rinner Teddy, însă cei doi nu s-au întâlnit niciodată, până acum.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Alătură-te comunității
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Bunătatea sibienilor, revărsată în toate mediile online, este legendară și proverbială. Curtea Supremă a bicicliștilor, a trotinetiștilor din frumoasa comunitate…
Carevasazica pana in 3035 traficul estimat e sub 6800 de masini / zi. Sa zicem pana atunci, cam 5000 masini…
Cel mai adecvat local pentru nivelul de trai si pentru cel intelectual al sibienilor este taraba de mici din Obor.…
Toate raurile si paraurile din judet sunt pline de astfel de tuburi de canalizare, doar ca autoritatile locale inchid ochii,…
Romania este o tara fara presedinte, cu niste derbedei care fac si desfac guverne dupa cum le este interesul, cu…













Lasă un răspuns