Primul criteriu după care se va completa lista PNL Sibiu pentru alegerile parlamentare este sondajul de opinie, a anunțat președintele organizației Raluca Turcan, în cadrul unei emisiuni TSTV. Turcan susține că acesta va fi un factor important în luarea decizie, dar nu va fi singurul. ”Am avut discuții în partid, unii au spus «hai să nu mai facem sondaj la parlamentare, pentru că am avut la locale, le armonizăm, ne descurcăm». Le-am spus că eu ca președinte trebuie să am argumente valabile pentru fiecare dintre dumneavoastră. Așa am făcut la locale și am așezat echipa puternică și determinată. Am spus că sondajul de opinie e foarte important. Săptămâna aceasta intră pe teren”, a anunțat Turcan.
Președintele PNL Sibiu susține că la jumătatea lunii septembrie va fi anunțată lista completă a organizației. ”Cel mai probabil, pe 15 septembrie vom avea lista completă pentru alegerile parlamentare. Al doilea criteriu este ce au făcut (n.r. cei care doresc să candideze) pentru organizație și pentru județ. Cei care n-au fost parlamentari, să ne spună ce viziune au pentru comunitate. Al treia criteriu se referă la susținerea primarilor și a colegilor din partid. N-o să mă duc eu, Raluca Turcan, să le spun asta e lista. Nu. Vom sta la masă cu criteriile în față și vom vedea pe cine doresc ei să împingă în parlament. Nu vorbim de niște scaune”, a mai spus Turcan.
Până acum și-au anunțat intenția de a candida la alegerile parlamentare liberalii Raluca Turcan, Mircea Cazan, Nicolae Neagu, Ioan Tămâian, Christine Thellmann, Diana Pavelescu, Constantin Șovăială, Gabriel Budescu și Virgil Popa.
https://youtu.be/nHOvuL1eKvgAbonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Christine Thellmann , Diana Pavelescu , Constantin Șovăială , Mircea Cazan , Raluca Turcan , Ioan Tămâian , Nicolae Neagu , alegeri , PNL , Virgil Popa , Gabriel Budescu , Pentru Sibiu
Vizualizari: 1459
Ultimele comentarii
Acum 50 minute
A
Acum 1 oră
Sparrow
Acum 1 oră
@@atentie
Acum 1 oră
A
Acum 1 oră
Avrigean