Filmul danez „Shelley”, în regia lui Ali Abbasi și cu actrița Cosmina Stratan în distribuție, a câștigat Trofeul „Lună Plină” la cea de-a cincea ediție a Festivalului de Film Horror & Fantastic „Lună Plină” de la Biertan. În competiția de scurtmetraje, Premiul Publicului i-a revenit filmului ceh „Leshy”, de Pavel Soukup, un exercițiu de stil și teroare à la Guillermo del Toro, inspirat de o legendă din folclorul slav.
Evenimentul, primul de acest gen din România, s-a încheiat duminică, 28 august, după patru zile cu filme horror & fantasy în Grădina Méliès, Cinema Vertigo și Sala Karloff, ateliere fantastice în campingul festivalului, vânători de fantome și petreceri. A fost ediția cu cel mai mare număr de spectatori, peste 4.500, numărul abonamentelor vândute triplându-se față de anul trecut.
În debutul „Shelley”, unul dintre cele șase lungmetraje care au concurat pentru Trofeul „Lună Plină”, o tânără româncă acceptă să fie mamă surogat pentru un cuplu care nu poate avea copii, dar lucrurile iau o întorsătură neașteptată. Printre favoritele publicului s-au aflat și „Mi Gran Noche”, cel mai recent film al lui Álex de la Iglesia, dar și debutul românesc „Vizitatorul”, proiectat sâmbătă, într-o sală arhiplină, în prezența regizorului Jamil Hendi și a actriței Oana Irina-Duțu. Sute de fani ai genului a adunat, la Cinema Vertigo și proiecția specială a filmului Labyrinth (r. Jim Henson, 1986), cu David Bowie și Jennifer Connelly, la 30 de ani de la lansare. La închidere, fanii s-au delectat din nou, ca în fiecare an, cu imbatabilul „Rocky Horror Picture Show”, musicalul lui Jim Sharman din 1975.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: Premiul Publicului , Cinema Vertigo , Film Horror , Grădina Melies , Lună Plină , Sala Karloff , Jim Sharman , Rocky Horror Picture Show , Cosmina Stratan , Ali Abbasi , Jamil Hendi , Jennifer Connelly , Jim Henson , Mi Gran Noche , Oana Irina , Camping Luna Plina , David Bowie , Cine Concert , Pavel Soukup , Proiectii Luna Plina , Sergiu Serj
Vizualizari: 1339
Ultimele comentarii
Acum 5 ore
Adrian
Acum 5 ore
Loijhbloijh
Acum 5 ore
Emil
Acum 5 ore
Pastor marginas
Acum 5 ore
Emil