Miercuri,
30.11.2022
Ceata
Acum
-3°C

Ioana Constantin, președinte M10: ,,Avem așteptări mari de la Sibiu”

Ioana Constantin, președinte M10: ,,Avem așteptări mari de la Sibiu”

Președintele partidului M10, Ioana Constantin, s-a aflat astăzi la Sibiu, alături de o parte a conducerii executive, pentru a discuta cu simpatizanții sibieni. Ea spune că partidul se bazează aici deocamdată pe un grup de inițiativă, format din 20-30 de oameni care se implică în înființarea filialei Sibiu.

,,Aș vrea să fac un apel către sibieni, să vină alături de noi, să se înscrie. Suntem un partid foarte tânăr, care și-a propus să facă o altfel de politică, o politică orientată către cetățean, către comunitate. Suntem foarte atenți la ceea ce ne spun oamenii, la nevoile din comunitate. Nu venim să impunem nimic de la nivel național, nu credem în această formă de centralizare. Dorim să vină alături de noi cât mai mulți oameni care vor să se implice în viața comunității pentru că, până la urmă politica este o formă de implicare. Avem așteptări mari de la Sibiu pentru că oamenii au arătat că vor să se implice în viața comunității” spune președinta M10.

Totodată, aceasta a menționat că este nevoie de implicarea tinerilor în politică. ,,Tinerii în general fug de politică, însă este nevoie de o infuzie de tinerețe, de moralitate, de inovație în politică. Este nevoie de competențele pe care le au, de creativitatea lor, de deschiderea pe care o au. Nu ar trebui să se ferească de politică deoarece nu este nimic murdar acolo dacă facem totul onest”, a declarat Ioana Constantin.

M10 propune o ,,altfel” de politică, adaugă Ioana Constantin, o politică îndreptată spre comunitate și nevoile cetățenilor. ,,Dorim să arătăm că există și un alt mod de a face politică, politica înseamnă de fapt implicare în viața comunității. Acest mod de a face politică înseamnă în primul rând să te dedici comunității și să înțelegi că schimbarea cere timp și de aceea trebuie sa fii implicat pe o perioadă lungă de timp. Schimbările nu se produc de pe o zi pe alta.”

Partidul M 10 se va organiza pentru alegerile parlamentare și va începe o campanie de strângere de semnături atât la Sibiu cât și la nivel național.

Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download

Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube

Vizualizari: 2564

Comentarii

4 comentarii

alzara medic

Acum 6 ani

Dragi partide noi, schimbaţi placa veche ! Pentru limba de plastic folosiţi tomberonul V din noul sistem de colectare a deşeurilor ,impostorilor !
Raspunde

e-manuela

Acum 6 ani

Buna! Nenea Ioana, ma gândesc ca si Dvs ca si nenea Dan sau Nicușor, ca nu știu exact care-i este numele, știți exact care ca sunt raționamentele pentru care aveți "așteptări" atât de mari de la sibieni, dar hârtia nu "suporta" a le nominaliza ...
Raspunde

Dan, capitan de play

Acum 6 ani

Prin urmare ei au "asteptari" de la noi, nu noi de la ei. Daca votam "mumos", adica cu ei, o sa ne spuna ca sutem destepti, frumosi, "europeni", "urbani" etc. Daca nu... Camd le vad fetzele celor doi mi se acreste ciorba, zici ca sunt la priveghi, nici urma de bunavointa, de entuziasm, de simpatie, doar o incrancenare prevestitoare de rele si dilema:"ce caut eu aici?".
Raspunde

Dan, capitan de play

Acum 6 ani

Gata, a demisionat din m10 doamna, s-au fasait asteptarile.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus