Joi,
28.03.2024
Cer Senin
Acum
12°C

Dîncu, despre indemnizațiile pentru creșterea copilului: Pentru că există nişte vârfuri sau aberaţii în sistem, nu putem cataloga un program că nu este bun

Dîncu, despre indemnizațiile pentru creșterea copilului: Pentru că există nişte vârfuri sau aberaţii în sistem, nu putem cataloga un program că nu este bun

Vicepremierul Vasile Dîncu a declarat, vineri, la Alba Iulia, în legătură cu dezbaterea din jurul indemnizaţiilor pentru creşterea copilului, că nu este adeptul luării de decizii în funcţie de faptele excepţionale care ies dintr-un sistem, precizând că din cauza riscului demografic pe care îl are România trebuie găsite soluţii ”pentru a încuraja politicile nataliste”.

Vasile Dîncu a spus, vineri, într-o conferinţă la Alba Iulia, că dacă există nişte ”vârfuri” în sistem nu se poate spune că întreg proiectul privind indemnizaţiile pentru creşterea copilului nu este bun, transmite News.ro

”Pentru că există nişte vârfuri sau aberaţii în sistem, să spunem, nu putem cataloga un program că nu este bun. După părerea mea, în situaţia noastră, a riscului demografic pe care îl are România în acest moment, a sporului demografic negativ, noi trebuie să găsim soluţiile cele mai bune pentru a încuraja politicile nataliste. Nu sunt adeptul luării de decizii în funcţie de faptele excepţionale care ies dintr-un sistem. Eu sunt statistician, sunt sociolog şi ştiu că trebuie să te uiţi la grosul problemei şi nu poţi să arunci odată cu apa din albie şi copilul, aşa cum se mai întâmplă câteodată la noi” a spus Vasile Dîncu vineri, într-o conferinţă la Alba Iulia.

Vicepremierul a adăugat că situaţia creată de creşterea indemnizaţiilor pentru mame şi posibilul impact asupra bugetului vor fi analizate la nivelul Guvernului şi vor fi comunicate în scurt timp soluţiile.

”Vom analiza această situaţie, sigur că la început a fost o emoţie mai mare, o emoţie de presă. Ministrul Muncii a explicat că nu vrea să facă modificări esenţiale acolo, doar că s-a pronunţat asupra unei realităţi pe care a descoperit-o. Sigur că asta a creat într-un spaţiu electoral, când ceea ce spui poate fi folosit împotriva ta, a creat o anumită emoţie. Vom analiza cu raţionalitate acest lucru şi vom comunica în scurt timp care sunt soluţiile noastre” a mai spus Dîncu.

Circa 250 de persoane, reprezentând 0,17 la sută din numărul beneficiarilor indemnizaţiilor de creştere a copilului, consumă o treime din bugetul alocat la nivel naţional, cea mai mare indemnizaţie ajungând la 35.000 de euro, a anunţat, luni, Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice.

În topul indemnizaţiilor pentru creşterea şi îngrijirea copilului, la nivel naţional, conduce un tată din Sibiu, care primeşte lunar 159.084 de lei (circa 35.000 de euro). Aceasta a realizat venituri ca membru asociat sau persoană autorizată să desfăşoare o activitate independentă, potrivit Ministerului Muncii.

Locul doi al topului realizat de MMFPSPV este ocupat de o persoană din Bucureşti care încasează lunar 94.168 de lei, în urma aceluiaşi tip de activitate.

Ministerul Muncii a apreciat că după numai o lună de aplicare a măsurii adoptate în prima parte a anului de către Parlament - prin care cuantumul acestei indemnizaţii a fost majorat la 85 la sută din media veniturilor nete realizate în ultimul an înainte de naşterea copilului, adopţia, încredinţarea în vederea adopţiei, luarea în plasament sau în tutelă - se înregistrează deja un dezechilibru în distribuirea echitabilă a resurselor bugetare alocate pentru plata ICC, iar această situaţie trebuie dezbătută public în următoarea perioadă.

Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (ANPIS) a solicitat, marţi, ANAF să facă verificări privind cea mai mare indemnizaţie de creştere a copilului, de 35.000 de euro.

Conform reprezentanţilor ANPIS, aceste verificări erau necesare, având în vedere nivelul indemnizaţiei primite, iar dacă ANAF va stabili că toate documentele sunt în legalitate şi că aceasta este indemnizaţia cuvenită, atunci beneficiarul va primi retroactiv sumele care au fost blocate.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

2 comentarii

Micul Muci

Acum 7 ani

”Pentru că există nişte vârfuri sau aberaţii în sistem, să spunem, nu putem cataloga un program că nu este bun''. Absolut de acord!Nu inteleg ce tot spune subordonatul domnului Dincu:''... – se înregistrează deja un dezechilibru în distribuirea echitabilă a resurselor bugetare alocate pentru plata ICC, iar această situaţie trebuie dezbătută public în următoarea perioadă''.Dl Dincu,omul trebuie trezit la realitate! Alta bazaconie:''Circa 250 de persoane, reprezentând 0,17 la sută din numărul beneficiarilor indemnizaţiilor de creştere a copilului, consumă o treime din bugetul alocat la nivel naţional''Daca programul este evident bun,care-i treaba?N-s nici macar 1%!Dl.Dincu,disciplinati-va subalternii!Puneti poala pe ei ca altfel si-o iau in cap!
Raspunde

Micul Muci

Acum 7 ani

Inca ceva:Daca legea e idioata trebuie schimbata,instant ca Ness-ul,nu trimis ANAF-ul in control.Suspendarea platii e abuziva,in opinia mea.Asta-i guvern de tehnocrati?Vreti sa implementati ''politica natalista''?Siti bancul cu ''fisss-fisss-poc!'' dl Dincu?
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus