Seven Grey este un blogger american care, din anul 1990 călătorește în toată lumea, fiind adeptul unui stil de viață nomad și minimalist. România este cea de 41 de țară vizitată, iar Sibiul este cel de-al 130-lea oraș de pe listă. Seven Grey a stat trei zile în Sibiu, la începutul lui septembrie, timp în care a cutreierat orașul, a mers cu autobuzul, a învățat să dea cu coasa la Muzeul Satului și, după spusele lui, a mâncat cea mai bună supă din lume, ciorba de burtă de la Kon Tiki.
Americanul a ajuns la Sibiu cu trenul, venind de la Brașov. Ușor încurcat de impolitețea unui conductor, care l-a ignorat total când a întrebat dacă s-a urcat în trenul bun, acesta a ajuns în final la Sibiu, a mers pe jos până în centrul orașului, unde s-a cazat la hostelul Smart, lângă Pasajul scărilor.

Dintre toate experiențele pe care le-a avut în Sibiu, Grey a avut cele mai multe laude pentru ciorba de burtă mâncată la Kon Tiki. Pornit să deguste mâncare românească tradițională, ciorba i-a fost recomandată de un alt american, care se află aici de două luni. Inițial acesta a înțeles dintr-o traducere greșită că mănâncă supă de burtă de porc, cu smântână și ardei iute. O dată confuzia risipită, americanul a numit-o fenomenală, cea mai bună supă pe care a mâncat-o vreodată, din toate călătoriile lui.
Împreună cu alți doi turiști din hostel, Grey a petrecut o zi și la Muzeul Astra, unde a învățat să cosească iarba și au fost încântați de casele tradiționale. Cei trei au luat autobuzul 13 de pe bulevardul Coposu, care i-a lăsat la zoo.

Puțin încurcați, li s-a explicat că nu fiecare cursă a autobuzului ajunge până la muzeu, așa că au luat-o pe jos. După aproximativ 12 minute de mers, au fost atât de încântați de plimbarea prin pădure, pe lângă pista de biciclete, încât le recomandă vizitatorilor care vin cu autobuzul să coboare neapărat la zoo și să facă “cea mai frumoasă” plimbare până la muzeul în aer liber.
Americanul a fost încântat și de “ochii” Sibiului, de șahiștii pensionari din parcul Astra și a vizitat Catedrala Metropolitană și centrul istoric.
Grey se declară un nomad cu un stil de viață minimalist, adeptul concepției că nu ai nevoie de multe lucruri fizice pentru a avea experiențe bogate în viață.
Puteți urmări călătoriile lui Grey prin România și prin lume pe canalul lui de youtube
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Alătură-te comunității
10 răspunsuri
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Bunătatea sibienilor, revărsată în toate mediile online, este legendară și proverbială. Curtea Supremă a bicicliștilor, a trotinetiștilor din frumoasa comunitate…
Carevasazica pana in 3035 traficul estimat e sub 6800 de masini / zi. Sa zicem pana atunci, cam 5000 masini…
Cel mai adecvat local pentru nivelul de trai si pentru cel intelectual al sibienilor este taraba de mici din Obor.…
Toate raurile si paraurile din judet sunt pline de astfel de tuburi de canalizare, doar ca autoritatile locale inchid ochii,…
Romania este o tara fara presedinte, cu niste derbedei care fac si desfac guverne dupa cum le este interesul, cu…













Lasă un răspuns