Un Centru Medical care să deservească întreaga comună, capele în toate localitățile din comună, un târg de Crăciun, transmiterea actualului sediu al primăriei către Școala „Mihai Viteazu” sunt doar câteva din planurile cu care noul primar al Șelimbărului, Marius Grecu, pornește la drum.
Despre viitor, dar și despre trecut, ținând cont de ancheta care se derulează la nivelul comunei, puteți citi în interviul de mai jos.
Reporter: Ce s-a schimbat de la mandatul de primar interimar la cel de primar ales?
Marius Grecu: Pot spune că odată cu votul primit de la locuitorii comunei Șelimbăr, am primit încrederea cetățenilor în tot ceea ce fac pentru comuna noastră. Mi-au acordat votul, iar acest lucru mă face responsabil pentru toate problemele lor, și zi de zi îmi dau toată silința să rezolv cât mai multe dintre aceste probleme, care vă spun sincer, nu sunt puține. Practic, în toate acțiunile pe care le întreprind, se oglindesc dorințele șelimbărenilor. Pentru toți am avut ușa deschisă și când eram primar interimar, și acum ca primar ales. Ușa biroului meu a fost și este mereu deschisă locuitorilor comunei.
Rep.: Cum se desfășoară activitatea în primărie, ținând cont că nu puteți avea un dialog direct cu secretarul instituției?
M. G.: Dialogul profesional nu este îngrădit! Comunicarea cu secretarul instituției se face prin compartimentele de specializate. Actele își urmează circuitul firesc. Conform Legii Administrației Publice Locale, Legea 215 din 2001, acțiunile primarului nu se suprapun cu acțiunile secretarului primăriei.
Rep.: Cum vă afectează activitatea dosarul în care sunteți implicat?
M. G.: Încerc să delimitez partea personală a dosarului în care sunt cercetat, de activitatea pe care o desfășor în cadrul Primăriei. De asemenea am încercat, și cred că am reușit, ca atât personalul primăriei, cât și cetățenii comunei să aibă cât mai puțin de suferit din cauza cercetărilor care se efectuează în cauză. Totodată cred că încrederea cetățenilor din Șelimbăr în instituția Primăriei nu a fost afectată, dovadă rezultatul alegerilor din luna iunie.
Rep.: Care sunt prioritățile Primăriei Șelimbăr pe termen scurt?
M. G.: Pe termen scurt Primăria Șelimbăr are o serie de priorități, între care cea mai stringentă este legată de lucrările de reabilitare a infrastructurii unor artere importante din Șelimbăr. La această oră pregătim procedurile de atribuire a contractelor pentru lucrări de modernizare pe străzile: Triajului, Pictor Nicolae Brana, Octavian Goga, Unirii, Arinului și Tudor Vladimirescu. O altă prioritate pentru comuna noastră este amenajarea câte unei zone sportive și de agrement în localitățile Bungard și Mohu unde locuitorii Șelimbărului să facă mișcare. Pentru localitatea Șelimbăr pe strada Doamna Stanca, Strada Pictor Nicolae Brana și Bulevardul Mihai Viteazu vom căuta să identificăm locațiile oportune în vederea construirii de creșe, grădinițe și locuri de joacă pentru copii.
Pentru această iarnă îmi propun realizarea unei agende culturale, începând cu organizarea târgului de Crăciun din acest an, târg ce va avea o serie de surprize de care se vor bucura toți copiii din comuna Șelimbăr.
Rep.: Ce credeți că veți realiza în mandatul de patru ani dintre lucrurile propuse în campania electorală?
M. G.: Sper că voi putea realiza tot ceea ce mi-am propus în campania electorală, și bineînțeles voi fructifica și alte oportunități ce vor apărea. Sunt interesat în mod deosebit de atragerea de Fonduri Europene pentru realizarea unor investiții în Șelimbăr, în special pentru construirea unei Săli Polivalente de sport și a unui Centru de Îngrijire a persoanelor vârstnice. La sugestia cetățenilor voi demara construirea unor capele în fiecare localitate din comună și voi identifica un teren pentru amenajarea unui nou cimitir comunal la Șelimbăr. De asemenea am în vedere să construiesc un Centru Medical care să deservească întreaga comună.
O altă dorință la care țin foarte mult, este redarea sediului actual al Primăriei Șelimbăr Școlii „Mihai Viteazu” din Șelimbăr și amenajarea de laboratoare performante aici, pentru a se putea bucura de condiții și mai bune elevii noștri.
Rep.: În câți ani credeți că va deveni Șelimbărul un cartier al Sibiului?
M. G.: Șelimbărul nu va deveni niciodată un cartier al Sibiului. Am mai spus-o în multe rânduri, în diverse interviuri și materiale în presă. Probabil că s-a înțeles greșit ideea unui Zone metropolitane, care este cu totul altceva. Susțin în continuare și cred că proiectul zona metropolitană va fi un proiect de succes. Consider că este o oportunitate pentru noi, șelimbărenii, în a accesa surse de finanțare interne și externe necesare dezvoltării zonei, relaționării cu sistemul stradal și facilitării transportului în comun.
Voi susține păstrarea identității de autoritate publică locală a Șelimbărului, refuzând transformarea într-un cartier al Sibiului, dar voi fi deschis amenajării unei zone metropolitane.
Rep.: În scurt timp după ce ați devenit primar interimar, ați constituit un departament de urbanism. Ce a schimbat asta în cadrul comunei?
M. G.: Am constituit Comisia Tehnică de Urbanism, formată din specialiști în domeniu, care are rol consultativ, pentru a asigura din punct de vedere al construcțiilor o dezvoltarea unitară, armonioasă și echilibrată în comuna Șelimbăr, urmând o strategie bine pusă la punct.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Politic
Alătură-te comunității
32 de răspunsuri
-
-
-
Dar invers? Cati locuitori ai Sibiului lucreaza in Selimbar? Kaufland, Carrefour, Promenada etc., toate au angajati sibieni si prea putini selimbareni! daca locuitorii comunei se trateaza in Sibiu…amice asta pentru ca Selimbarul tine de jud. Sibiu si nu de valcea…astea sunt argumente de un total prost gust!
-
Un șmecher de comuna la care parvenismul este este cartea de căpătâi. Nu va face nimic. Își permite sa lase lunea sa aștepte pe la uși in primarie si sa-si trimită cățeii sa-i ia mașina cand are defapt întâlniri cu oamenii care l-au votat. Daca asa arata tineretul pesedist nu mai exista niciun dubiu ca nu se va schimba nimic. Domnule primar de carton sau interpus, sunteți incompetent si infatuat. Mai bine demisia si ramaneti copilul de mingi a lui Maricuta ca si asa sunteți obișnuit cu suptul.
-
Buna! Nenea, pun si eu o întrebare, așa-ntr-o doară: de ce-ar trebui sa devină Șelimbărul „un cartier” al Sibiului? Ca sa pună mâna pe terenurile
intravilaneale localității „rechinii imobiliari” stim noi care? Sau se gândesc la veniturile „generate” de Promenada Mall? Ca oricum,la satisfacerea orgoliilor voastre tembele de „șorecari clevetitori”nu se gândesc respectivii, asta așa ca sa nu mai existe dubii vis-a-vis de „puterea” voastră de persuasiune!…. -
-
Si cum ma rog arata selimbarul de va tineti toti asa batosi? La cati bani are comuna (cea mai bogata din Ro), putea sa fie o bijuterie. Dar nu e. Centru inexistent. Strazi pavate cu biscuiti (jenant), constructii aruncate cu lopata (a se vedea cele de pe campul de dupa valea Sapunului). Dezastru.
-
Baiatul asta traieste pe alta planeta! D-le primar, va garantam ca orice oras mare in tara asta va avea, cum este normal, o zona metropolitana! Selimbarul este cartier al sibiului, desi la cum arata, chiar imi e rusine! Nu m-as muta in campul ala si printre oamenii aia veci pururi!
Nu mai poti tu fura cu Maricuta, asta e pb ta! De-asta tii cu dintii, pai cum ?
Selimbarul s-a schimbat pe seama fraierilor de sibieni, olteni, etc !
Stai linisitit ca vor fi legi clare, din pacate pt tine selimbarul nu se poate muta fizic de unde este acum! Tu in schimb, te poti muta din functia aia, si mai curand decat crezi! -
se lauda asta cu spoiala, dar hai sa vedem cum stam cu serviciile publice; hai sa nu mai primim la crese, gradinite si scolile din sibiu – platite din bugetul sibienilor copiii selimbarenilor spre exemplu… sunt toti cu flotant de hipodrom, mare ipocrizie, platim spoiala la selimbar dar vrem servicii publice la sibiu
-
Selimbarul sper ca nu va deveni nici o data cartier al sibiului pt este o comuna cu istorie si asa va ramane mereu.mai ales ca este o comuna printre cele mai bogate din tara si asta ma bucura sa vad cat de mult a prosperat selimbarul in ultimi ani.Selimbareni nu vor nici o data sa fie un cartier al sibiului unde va fi taxe si impozite mai mari.
-
A prosperat pentru ca e lipit de Sibiu iar Sibiul nu avea teren de construit supermarketuri si alte magazine. Deci, Selimbarul profita de sibienii care isi fac cumparaturile acolo si profita de toata infrastructura Sibiului, adica de scoli, spitale, teatru, distractie si toate celelalte. Este o comuna bogata? Ce s-a facut cu banii? Unde au fost investiti? Daca, incepand de maine, selimbarenii nu ar mai avea voie sa intre in Sibiu sa lucreze, sa mearga la scoala, sa vina in P-ta Mare la distractie, etc. oare cat de bine ar duce-o ei?
-
UN PRIMAR CARE ESTE IN CERCETAREA DNA-ULUI NU POATE SA ISI FACA DATORIA FATA DE CETATENII CARE L-AU ALES !!! FUNCTIONARUL PUBLIC ,RESPECTIV PRIMARUL ESTE ALES PENTRU A REPREZENTA INTERESELE CETATEANULUI ATUNCI CAND ARE NEVOIE >…IN PRIMARIA SELIMBAR ACEST PRINCIPIU NU ESTE APLICABIL !!! CETATEANUL ESTE SFIDAT ,PROBLEMELE LUI RAMANAND FARA REZOLVARE <FAPT CE IL DETERMINA SA SE ADRESEZE INSTANTELOR JUDECATORSTI ! DL.PRIMAR DATI-VA DEMISIA DE ONOARE SI LASATI LOCUL UNUI OM CARE STIE SA LUCREZE CU CETATEANUL !!!
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Toată săptămâna a fost un dezastru in Sibiu,incidentele de azi au pus capac. Ar trebui ca LOCTIITORUL IPJ pe linie…
Cine răspunde acum de pierderea acestor bani? Chiar nu se întâmplă nimic?
Exact asta ii trebuie chelului , tichie de margaritar in buricul targului. Stadionul , ca si sediul NATO trebuiau construite…
Nu trebuie să inventăm apa caldă…. Avem un exemplu din Anglia .. Fotbalul trebuie să dispară minimum 2 ani sau…
Corect ! Semafoare actionate cu buton , dar si conectate la un RADAR ! Cand o masina depaseste viteza legala…













Lasă un răspuns