Joi,
28.03.2024
Parțial Noros
Acum
15°C

Agnita, singura localitate din județ fără viceprimar. ”Problema e când pleacă primarul în concediu”

Agnita, singura localitate din județ fără viceprimar. ”Problema e când pleacă primarul în concediu”

Orașul Agnita este singura localitate din județ care nu are un viceprimar ales. Cauza: consilierii nu se decid și s-au format două tabere egale. Cei 17 consilieri locali au dezbătut deja de două ori, în două ședințe de consiliu local, problema alegerii unui viceprimar, însă de fiecare dată a fost balotaj: opt au votat o propunere, opt au votat altă propunere, iar un consilier s-a abținut.

Alianțele

În urma votului din această vară, structura Consiliului Local Agnita arată în felul următor: șase consilieri sunt PSD, patru sunt liberali, doi sunt UDMR, doi sunt PMP, doi sunt ALDE, unul este PRM și altul independent. Conform alianțelor constituite la nivel locale, PSD, ALDE și PRM susțin un candidat, PNL, UNPR și PMP, de cealaltă parte și mai rămâne consilierul independent care nu se pronunță. La prima ședință de consiliu local o tabără a mers cu Radu Marius Cristea, iar cealaltă l-a propus pe Costel Murgoci. ”S-a propus și a fost balotaj de două ori, este cineva care se abține sistematic și rămân permanent voturile opt la opt. PSD, ALDE și PRM susțin un candidat, PNL UNPR și PMP, de cealaltă parte și mai rămâne un independent. Nu poate spune nimeni cum se votează exact, votul e secret, dar în mare cam aceasta este situația. Dacă aveam o soluție o aplicam până acum. Noi am avut două propuneri, l-am propus pe liderul PNL, Radu Cristea, iar apoi am mers cu cineva de la PMP, dar nici asta nu a funcționat. PSD a mers tot timpul pe aceeași persoană, domnul Costel Murgoci. S-a votat în prima ședință de constituire, iar apoi încă o dată”, a declarat Radu Curceanu PNL, consilier local și fost primar al orașului.

Utilitatea viceprimarului

Au fost și mai există multe situații în localități din țară unde ani întregi au funcționat doar cu primar, fără să mai fie ales un viceprimar. Legislația nu prevede obligativitatea reluării votului, nu prevede nici un termen exact pentru a se rezolva această problemă. ”Din experiența pe care o am și din legislația studiată nu există o prevedere concretă în care să se spună dacă se încearcă de două, trei ori și nu se reușește, nu se mai poate încerca sau situația în care Consiliul Local să fie obligat să fie găsită o soluție. Nu există. Sperăm ca prin vot să se rezolve problema”, a explicat situația secretarul orașului Agnita, Maria Vasiloglu.

Singura problemă care poate apărea este atunci când primarul este plecat. Acesta nu-și poate delega semnătura. ”Problema se pune în momentul în care pleacă primarul în concediu sau pentru o perioadă mai lungă de timp, pentru că normal și oficial nu mai are altcineva drept de semnătură în afara lui sau a viceprimarului. E o instituție e primarului, iar «vârful semnăturii» o are primarul. După lege, viceprimarul îl înlocuiește pe primar. Asta e cea mai mare problemă. Dacă n-au un om care să verifice lucrările, asta o poți rezolva cu aparatul propriu, adică poți delega o persoană, poți angaja o persoană un consilier personal, care să rămână în primărie să preia problemele, nu e o mare nenorocire, necazul cred că asta e”, a spus Radu Curceanu.

Spusele consilierului local sunt susținute de articolul 71, din Legea Administrației, ”În caz de vacanţă a funcţiei de primar, precum şi în caz de suspendare din funcţie a acestuia, atribuţiile ce îi sunt conferite prin prezenta lege vor fi exercitate de drept de viceprimar sau, după caz, de unul dintre viceprimari, desemnat de consiliul local cu votul secret al majorităţii consilierilor locali în funcţie”.

Primarul în funcție a refuzat orice dialog cu ziarul Turnul Sfatului.

Votul după voturi

După numărul de mandate și după alianțele constituite între consilieri, structura Consiliului Local Agnita este perfect echilibrată. Pe de-o parte, PSD, ALDE și PRM au opt voturi, iar PNL, UNPR și PMP au la rândul lor opt voturi. Totuși, dacă luăm exact numărul de voturi obținute pentru Consiliul Local, tabăra condusă de social-liberali au puțin peste ceilalți. Împreună, PSD, ALDE și PRM au obținut 1.575 voturi, iar PNL, UNPR și PMP au 1.450 de voturi.

Primarul – instructor auto

Primarul Ioan Dragoman, pe lângă faptul că nu are încă un viceprimar care să-l înlocuiască atunci când e plecat, se află în concediu sau pur și simplu bolnav, mai are o pasiune: este instructor auto.

Conform declarației de avere, depusă înaintea alegerilor locale primarul a câștigat în cursul anului trecut 3.026 lei din activitatea de ”profesor legislație și instructor auto”. Pasiunea primarului este perfect legală, ne asigură secretarul orașului, Maria Vasiloglu: ”Nu este nici conflict de interese, activitatea dânsului nu are nici un fel de tangență cu administrația locală sau cu acest domeniu de activitate”.

 

 

Structura politică a Consiliului Local Agnita

PSD – șase consilieri

PNL – patru consilieri

Independent – unul

UNPR – doi consilieri

PMP – doi consilieri

ALDE – un consilier

PRM – un consilier

Total – 17 consilieri

 

Voturi pentru Primăria Agnita

Ioan Dragoman – 1477 voturi, 37.03%

Ovidiu Rogozan - PMP, 568 voturi, 14.24%

Radu Marius Cristea – PNL, 549 voturi, 13.76%

Dan Mihai Niculescu – UNPR, 546 voturi, 13.69%

Dumitru Mateiu – PRM, 303 voturi, 7.59%

Horia Silvestru – ALDE, 257 voturi, 6.44%

Ioan Floriță, Partidul BUN – 170 voturi, 4.26%

Ionel Claudiu Popoviciu – PSM, 118 voturi, 2.95%

Prezența la vot: 3988 voturi valabil exprimate, 41.86 %

 

Voturi pentru Consiliul Local Agnita

PSD – 1.121 voturi, 28.45%

PNL – 659 voturi, 16,72%

PMP – 431 voturi, 10,93%

Ioan Cioca – 402 voturi, 10,20%

UNPR – 360 voturi, 9,13%

PRM – 241 voturi, 6,11%

ALDE – 217 voturi, 5,50%

Total voturi valabil exprimate – 3.940 voturi – 41,86%

 

Voturi din Agnita pentru Consiliul Județean

PSD - 1.259 voturi, 32.78%

PNL – 812 voturi, 21.14%

PMP – 486 voturi, 12.65%

FDGR – 433 voturi, 11.27%

UNPR - 288 voturi, 7.50%

ALDE – 195 voturi, 5.07%

PSR – 153 voturi, 3.98%

PER – 77 voturi, 2.00%

PRU – 52 voturi, 1.35%

Asociația Partida Romilor “Pro-Europa” – 46 voturi, 1.19%

PPU (SOCIAL-LIBERAL) – 39 voturi, 1.01%

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Alin Bratu

de Alin Bratu

Politic
Telefon:
0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus