Am înțeles că statul e mișel, ne cere foarte mult și oferă foarte puțin. Am înțeles și că e foarte atent la ce i se cuvine și foarte delăsător la ce trebuie să înapoieze cetățeanului. Am înțeles și că omul de rând, plătitor de impozite, vede în slujbașul de la stat un fel de lipitoare care stă doar și suge din agoniseala lui, fără să primească nimic în loc. Și da, de multe ori chiar este așa.
În mare, există un permanent război al urii între cetățean și stat. Stat reprezentat prin toate formele lui: aleși, administratori, funcționari, inspectori și așa mai departe.
Dar, pe de altă parte, există și extrem de puțin respect față de stat și față de deciziile pe care le ia acesta. Și dau un exemplu: Sibiul intră pe harta civilizată a României și se apucă de strâns selectiv gunoiul menajer. S-au văzut din start câteva probleme destul de grave, ce anunță cu siguranță o perioadă destul de anevoioasă în domeniu.
În orice țară europeană, dacă vine primăria, administrația locală și îți spune aici e amplasamentul platformei unde vor fi aduse recipientele în care se va strânge gunoiul, nu ai ce comenta. În Sibiu a fost nevoie de poliție și jandarmi. Oamenii s-au revoltat și au fost în tot orașul momente în care muncitorii au fost blocați să lucreze pe domeniul public. ”De ce lângă balconul meu, lângă parcarea mea, lângă grădina mea de zarzavaturi, lângă stratul meu de flori, lângă trotuarul meu?”
Am aflat de ceva vreme că pe vechiul sistem, aproximativ jumătate din locuitorii orașului nu plăteau nici un leu pentru acest serviciu, deși cu toții ne-am plâns de curățenie și de felul cum vânturau gunoaiele prin urbe. Pe acest principiu, și acum sunt convins că mii de familii vor declara mai puține persoane, pentru o economie de 9,18 lei pe lună. Ca să păcălim și noi statul cumva, nu numai el pe noi.
Nu înțelegem de fapt un lucru. Așa cum ni se spunea în școală să nu copiem pentru că ne furăm singuri căciula, tot așa ar trebui să înțelegem și acum că vom plăti mai târziu, prostia pe care o facem acum. Cu cât vom respecta un fapt, cu atât vom fi și noi respectați. Dacă ne încăpățânăm să trăim în evul mediu, vom fi permanent tratați ca atare.
Din păcate, nu avem conștiința bunului comun. Culmea, după zeci de ani de dictatură comunistă, în care totul era împărțit teoretic în mod egal, acum alergăm după propria dreptate, propriul interes. Spațiul verde din jurul blocurilor e împărțit între locatari cu zeci de gărdulețe. Nu știm să trăim în comun. Statul nu e bunul nostru comun, e dușmanul nostru și-l tratăm ca atare.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Politic
Alătură-te comunității
18 răspunsuri
-
-
Amice a-tot cunoscător, asta este legea în România. Dacă nu-ți convine mută-te în Germania mult lăudată unde umblă câini cu gunoiul în coadă! Toți sunteți „deștepți” și vorbiți să vă aflați în treabă. Conform Legii 211/2011: Autoritățile administrației publice locale au obligația ca începând cu anul 2012 să asigure colectarea separată pentru cel puțin următoarele tipuri de deșeuri: hârtie, metal, plastic și sticlă. Suntem în 2016, și de abia începem!!! Așa că lasă chestia cu concurența că habar n-ai despre ce vorbești. Serviciile de salubritate erau gestionate/supervizate/cesionate, cum vrei tu, tot de către administrațiile publice locale. Deci, încă o dovadă că habar n-ai despre ce vorbești! România a fost penalizată de UE cu sute de mii de euro pentru nerespectarea directivelor privind deșeurile. Dar asta nu se mai spune și nu o mai recunoaște nimeni. Cu indivizi sfertodocți, recalcitranți și veșnic puși pe harță, nu va ajunge nicăieri țara asta.
-
Ca familie de 3 persoane generam 1.5 container gunoi/luna ți se pare normal sa plătesc 30 lei/luna pt asta? Mie categoric NU. Mai ales ca acum e selectiv, pai dacă e sa o luam pe selecție umplu 5 containere în 6 luni dar plătesc în fiecare luna pentru un gunoi ce nu reușesc sa îl strâng la timp. Totuși ma gândesc sa sun un prieten, doi, cu firme mari care depășesc lunar tona și sa i ajut sa distribuie tot gunoiul la preț de criza ! Sa va ia naiba de monopolisti ca în 6 luni cu tot cu jandarmi o sa dați Kiss. Gunoaie antisociale !
-
Recunosc în postare „un tânăr” frustrat care tot timpul avea problema cu costurile deșeurilor. Dacă mă înșel, înseamnă că e alt frustrat. Care este suma care ți se pare ție demnă de a plăti pentru a ți se ridica gunoaiele??? Pentru că trebuie să plătești. Asta este clar și nu se negociază (principiul „poluatorul plătește” este reglementat la nivel european de Directiva 2004/35/CE). Cât ai vrea tu să plătești pentru cele aprox. 90 de kg. de deșeuri pe care le generezi lunar? Dar te rog să ne faci calculul la sânge: combustibil, containere, pubele, amenajări de protecție a mediului, resurse umane, consumabile, piese de schimb, reparații, mentenanță etc. Nu uita să iei în calcul indicele de creștere a prețurilor de consum, estimările privind cantitățile de deșeuri eliminate, costurile de operare a stațiilor de sortare și transfer și a depozitelor ecologice. Te rugăm mult să te implici activ în rezolvarea problemelor comunității. Așa, cu injurii, comentarii tendențioase, sofisme și injurii, poate oricine. Scoți niște inepții cu 5 containere în 6 luni de te doare capul. Haide să te vedem la treabă cu un pix în mână
-
-
Cu parere de rau, dar in Austria nu iti taie primaria nici pomii din fata blocului si nici nu iti monteaza pubelele la geam. De asta a fost nevoie de politie si jandarmi, pentru ca se munceste in bataie de joc. Au cerut oamenii autorizatia cu amplasamentul pubelelor si li s-a spus ca e confidentiala!!! Si in Europa se procedeaza la fel? Statul face ce vrea in bataie de joc? Cred ca am calatorit in doua Europe diferite, eu sigur am fost pe cea de pe Terra.
-
Jo, ai fost tu în Austria acum 20-25 de ani, atunci când s-au amplasat prima dată pubelele pentru colectare selectivă? Nu putem să nu recunoaștem că proiectul pentru Sibiu are foarte multe lacune, una dintre ele fiind exact partea de informare a publicului. Dar dacă ne opunem în permanență la absolut orice schimbare, nu vom ajunge niciodată nicăieri. Totul este supus îmbunătățirilor! PS: Nu cred că ți s-au pus gunoaiele sub geam!
-
-
Stimate domnule Bratu,
In mod corect ati mentionat Germania ca etalon de comportament cetatenesc. Ceea ce ati omis sa precizati ca acolo respectarea legii are alte valente, mai ales pentru administrati publica locala. In alte cuvinte germanul nu comenteaza deoarece stie ca administratia, cand adopta o masura, este fundamentata pe lege si documentata corespunzator.
In Romania situatia sta putin altfel, lucru dovedit in aceasta perioada. Sa exemplificam doar in ceea ce priveste Primaria Sibiu.
Acum 2-3 luni se starneste un mini-scandal pe Aleea Biruintei. Oamenii acuza Primaria ca, in proiectul reamenajarii parcarilor, este distrus spatiul verde fara acceptul lor. Situatia este relatata inclusiv de catre ziarul dumneavoastra.
Ce face Primaria in raspuns? Modifica planul si lasa spatiu verde neatins, desi intentiona sa il taie.
Mie, ca unui om care cunoaste putin cadrul legal, ce imi spune decizia Primariei? Ca nu exista o documentatie clara, elaborata la nivelul Primariei. Ca lucrurile au fost facute pe repede inainte de catre functionari care nu stiau ce fac sau ce au decis sa faca iute ceva sa bifeze ca adus la indeplinire proiectul.
Nu vi se pare logic ca Primaria, daca avea toata documentatia corect intocmita, legal, cu toate avizele luate, sa nu se sinchiseasca de locatari?
Deci daca Primaria schimba proiectul in timpul executiei, ce concluzie putem trage? Ca documentatia este temeinic incheiata?
Sau eu ce credeti ca trebuie sa fac? Sa platesc anual impreuna cu familia vreo 2000 lei taxe si impozite pe proprietati imobile si mobile si sa tac chitic cand Primaria instaleaza o ghena de gunoi sub geamul bucatariei mele? Sa nu intreb daca este respectata legislatia sanitar veterinara referitor la suprafata de protectie sanitara sau sa cer Primariei sa=mi puna la dispozitie Procesul Verbal al Adunarii Generale a Proprietarilor care a decis amplasarea ghenei deoarece nu stiu cand a avut loc sedinta respectiva deoarece nu a fost anuntata?
Pledati pentru respectarea legii de catre toate partile implicate sau pentru obedienta fata de autoritati?
Deoarece romanii incep sa-si ceara drepturile. E drept, inca in mod isteric si pe facebook, insa e aproape momentul in care vom incepe sa mergem in instanta pentru a obliga autoritatile sa respecte legea. Deoarece altfel nu se poate. -
Stai liniștit ca nici statu nu rămâne dator,ne o trage de câte ori ne prinde…chiar si in acest caz avem un cartel între o firma privată si primărie in stabilirea prețului ??? o si mai mare tâmpenie este ca proprietari,persoane fizice de spați comerciale trebuie sa plătească pt chiriași lui,firme comerciale ??? De ce ???? Da poate vb autorului articolului trebuie sa tăcem din gura la orice ne servește primăria altfel nu santem civilizati ….oricine are sau a avut de a face cu primăria,in afara de a plăti impozitele își da seama ca acolo treburile sant scăpate de sub control,termenul de a raspunde unei cereri de 30 zile nu se respecta,plus hârtie la hârtie,ștampila la ștampila…..
-
Cred că dl. Bratu este prea subtil și foarte greu de înțeles pentru anarhiștii, negativiștii și incitatorii de pe aici… La asemenea indivizi nu funcționează oricum nici o metodă: nici dacă le explici frumos, nici dacă abordezi o poziție de forță și nici dacă încerci subtilități literare sau ironii fine, de salon… Ei atâta știu: să urle, să amenințe, să înjure și să distrugă. Și bineînțeles că doar anonim. În rest sunt niște iluștrii necunoscuți, mielușei de-a dreptul!!! Dar exact ca în Germania, Austria, Ungaria, sau oriunde altundeva: vor fi asimilați de către cei corecți. După ce de două trei ori vor ieși din anonimat fiind filmați de camerele instalate că nu respectă regulile de selectare a deșeurilor, să vedeți ce blânzi vor fi. Problema lor este că au ajuns la civilizație pre repede. N-ar strica să mai vadă lumea cum funcționează lucrurile în țările unde apa caldă s-a inventat de mult!
-
Garbage Man de mult nu mi-a fost dat sa vad comentarii pertinente pe Turnul Sfatului. De asta m-am si obosit sa raspund, bravo domnule. Cat despre restul … imi confirma, pentru a nu stiu cata oara, ca aceasta tara mai are foarte mult pana departe. Pana nu se schimba oamenii, mentalitatile, nivelul de percepere, intelegere si asumare, e foarte foarte greu …
-
In cartierul Broscarie, au decopertat terenul in vederea montarii pubelelor pe terenul meu, daca nu eram in tara ma trezeam cu pubela in curte. Nu au autorizatie de constructie pentru amplasarea pubeleor, daca aveau autorizatii erau afisate pe site-ul primariei Sibiu si nu faceau gafa care au facut-o. Momentan la mine s-au oprit din lucrari. Eu daca imi fac un gard, o anexa, etc, Primaria vine sa si ma amendeza…..
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Se face doar baze de razbel si Lidaluri. Ar trebui sa faca fabrici si scoli. Este dezbinare mare in neamul…
Corturi la targul de Craciun e ca si cand ai pune tigla peste o catedrala gotica. Mahala. In rest, nu…
Mi-e greu sa inteleg de ce faptul ca cei care au fost raniti si-au retras plangerile afecteaza un vreun fel…
Până pe 15 august 2026 orașul este blocat cu lucrările pentru utilități. Acum urmează blocarea B-dului Coposu că vin ,,haiducii…
Faptul că ar avea și pietonul o vină, asta nu exclude culpa conducătorului auto. Legislația rutieră prevede că trebuie să…












Lasă un răspuns