Publicitate
Publicitate
Publicitate - SOMA Sibiu

Ursul n-a avut nicio șansă. ”Decizia împușcării a fost luată de mult timp”

Alin Bratu
16
dsc-6865-copy-na2s

Autoritățile locale, în frunte cu prefectul și șeful Inspectoratului Județean de Poliție au declarat în această dimineață că prima intenție a fost de a tranchiliza ursul rătăcit prin Sibiu, iar împușcarea lui s-a decis doar după ce nu a mai existat o altă posibilitate.

Publicitate
Publicitate

Cu toate acestea, în curtea în care a fost prins ursul nu a existat nicio armă cu tranchilizante. În momentul în care ursul a fost împușcat de către vânător, după cum spun autoritățile, la câțiva metri se aflau și medicii veterinari ai Grădinii Zoologice, dar în afara incintei. Medicii veterinari aveau o pușcă cu tranchilizante, singura aflată în custodia unei instituții publice din județ, folosită și anul trecut la capturarea unui urs, nu mai departe de anul trecut. Atunci, ursul găsit în beciul unui sibian a fost capturat fără a fi împușcat, ci doar tranchilizat. De această dată, însă, medicii veterinari nu au mai fost așteptați.

”S-a făcut un efort foarte mare. Ideea a fost ca acest urs să fie imobilizat prin tranchilizare. Acest urs se deplasa, însă, cu o viteză foarte mare, a traversat tot orașul. Situația devenea foarte gravă, cu atât mai mult cu cât ursul a trecut prin zona mai multor unități școlare și, în final, situația a impus măsurile care s-au și întâmplat” – prefectul Cristian Roman.

”La prima vedere așa poate părea împușcarea, o măsură extremă, dar s-a încercat tranchilizarea lui. Nu s-a reușit. Nu știm dacă a fost sau nu atins de tranchilizant, dar exista și riscul ca ursul rănit să devină mai agresiv” – șeful IPJ Sibiu, Tiberiu Ivancea

O armă care folosește săgeți tranchilizante este cu totul deosebită față de una normală, letală. De regulă, această armă folosește un tub de gaz sub presiune pentru a proiecta săgeata cu tranchilizant. În plus, muniția este diferită, vorbind aici de o săgeată cu o capsulă cu substanțe, nu de alice sau glonț. ”Pentru arma cu tranchilizante trebuie un permis special și poate fi folosită de către oameni autorizați în acest sens, îndeosebi de către medici veterinari. Se folosesc în grădini zoologice îndeosebi, atunci când se fac tratamente animalelor sălbatice. De ce spun că e nevoie de oameni specializați? Pentru că muniția armei este de fapt o săgeată prevăzută cu o doză, în funcție de specia și greutatea animalului. Cu siguranță doza e diferită pentru un urs de 200 de kilograme și ursulețul acesta de 50 de kilograme. Dacă îi dai o doză mare la ursulețul acesta, îl omori. Dar și dacă îi dai o doză prea mică, nu-și face efectul, iar asta o poate decide doar cineva specializat în acest sens”, ne-au declarat surse apropiate Turnul Sfatului.

Publicitate

O astfel de armă poate depăși suma de 15 mii de lei, iar prețul diferă de performanțele acesteia. ”Unele sunt mai competitive, altele mai puțin competitive. Armele pot atinge o țintă la cinci metri, la 10 și chiar 50 de metri”, ne-a precizat sursa amintită.

Legat de decizia de a împușca animalul, sursa ne-a precizat că decizia a fost luată în momentul în care ursul a fost identificat în mai multe zone din centrul Sibiului, iar autoritățile n-au dorit să mai riște nimic. ”Am înțeles că ei au luat hotărârea să-l omoare, și e păcat. Decizia împușcării a fost luată de mult timp. Dar nu era agresiv, era un pui speriat. Nu avea mai mult de doi, maxim trei ani. Nu era cu mult mai mare decât un ciobănesc mioritic”.

Legea privind regimul armelor si al munițiilor, legea nr. 295/2004

Art. 64: Folosirea armelor utilitare

Armele cu tranchilizante, harpoanele de pescuit şi armele de asomare pot fi folosite în condiţiile legii doar împotriva animalelor, iar armele cu destinaţie industrială, pistoalele de alarmă şi semnalizare şi pistoalele de start, folosite în competiţiile sportive, numai în scopul pentru care sunt destinate, în astfel de condiţii încât să nu cauzeze vătămări corporale altor persoane.

w-j-m-sp-set_lracoon_jmsp_25Model de pușcă cu tranchilizante CO2 pentru uz veterinar + țeavă 13mm + cutie (w.j.m.sp.set) – Preț: 17,135.91 RON

Publicitate
Publicitate

Alin Bratu
Alin Bratu

Politic

0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Alătură-te comunității

Publicitate
Publicitate

16 răspunsuri

  1. Avatar Alexandru M.
    Alexandru M.

    Sunt dispus să facem chetă pentru achiziționarea a măcar 2 bucăți…
    Poate așa nu se mai întâmplă ca vânătorii să-și facă de cap!

    0
    0
    1. Avatar Bogdan
      Bogdan

      De acord. Donez garantat

      0
      0
  2. Avatar Lucian Luci
    Lucian Luci

    Eu cred ca era un pui nicidecum un urs adult, l am văzut aproximativ la ora 7:40 pe calea Dumbravi lângă Cec bank era foarte speriat chiar disperat în urma lui nu a venit nicio echipa de căutare, numai un echipaj de politie după vreo 7 min probabil anunțat prin 112 …nu știu dacă era capabil de un atac. …în drumul lui nu a atacat pe nimeni. …. întreb doar ce au făcut autoritățile de la ora 5:15 când a fost efectuat primul apel la 112 și până după ora 8;30 când l au ucis

    0
    0
  3. Avatar Apollo
    Apollo

    Cercetau dacă tiganii din piata mare au fost maltratati

    0
    0
  4. Avatar Vai de noi
    Vai de noi

    Incredibil. Niste criminali! Un pui de urs de 50 de KG a fost considerat atat de periculos incat a trebuit omorat? La puscarie cu ei! E inacceptabil dupa cazul tigrului sa se intample asta ! Prostia Sibiana…..in Brasov in cart Racadau coboara ursi zilnic si nu sunt omorati. Au fugit de ore dupa puiul de urs 3 ore ca niste gaini bete ….Bravo Sibiu!!Sunt mandru !

    0
    0
    1. Avatar unul
      unul

      la puscarie cu ei…si sa si dea demisiile si amendati pentru ce au facut….

      0
      0
  5. Avatar mandea
    mandea

    Da, era foarte riscant sa omoare oameni acolo in curtea aceea.Cel care a dat ordinul de impuscare ar trebui decorat cu ordinul Idiotul National.Ce dracu ne facem cu idiotii astia daca vin rusii peste noi,daca ei au dat cu stangul in dreptul din cauza unui urs speriat.In locul si pozitia in care era putea fi foarte usor tranchilizat,trebuia doar dr vet de la gradina zoo lasat sa isi faca treaba pe care o stie f bine ,dar probabil nu avea loc de capetele luminate de la fata locului. Stimati conducatori de institutii ati dat cu mucii in fasole rade tot net_ul de voi.sunteti niste dobotoci. Si tu Cami las_o mai moale cu parerile tale de muiere idioata ca daca ai avea o arma in mana probabil ai tine-o cu teava spre gura ta proasta.

    0
    0
  6. Avatar unul
    unul

    Daca ar fi sa aleg cine traieste pe pamant si cine nu, aleg animalele. Pai de ce? pentru ca omul a poluat si a distrus planeta asta. A facut ceva bun omul? NU
    Acum e un mic Dumnezeu…alege cine sa traiasca si cine sa moara.
    Ursul ala a fost efectiv impuscat cu fata la zid….Putea fi tranchilizat fara probleme. DE CE NU A FOST TRANCHILIZAT…? o intrebare la care va spun eu ca nu au raspuns autoritatile.

    0
    0
  7. Avatar unul
    unul

    si inca ceva…una e sa-l vanezi in padure si una e sa-l ucizi cu sange rece cu fata la un perete. asta nenota si cruzime pe langa prostia aferenta

    0
    0
  8. Avatar cas13
    cas13

    medical de la gradina zoologica si dpc-ul au avut in dotare una respective trei arme cu tranchilizante modern cumparate in ca din anul 2000.Ce s-a intamplat cu ele poate ne spune dl.tant, tot el poate spune cuiva si ce s-a antamplat cu utilajul de turnat bordure, masa vibranta de turnat pavele si cei 7000mp teren din zona gusterita sere.

    0
    0
  9. Avatar MIsu
    MIsu

    Prefectul trebuie sa demisioneze.El adat ordinul peentru impuscarea ursuletului.

    0
    0
  10. Avatar Eurogroup
    Eurogroup

    Redactati un mail, trimiteti poze, filmulete, detalii, orice, aici:

    http://www.eurogroupforanimals.org/contact-us/

    Ei ne-au facut de sute de ori de kkt prin UE, e timpul sa-i facem si noi pe ei 🙂

    0
    0
  11. Avatar Stefan
    Stefan

    no la fel sa moara cei care au dat ordin,impuscati!

    0
    0
    1. Avatar ....
      ….

      Niște incompetenț!! Bietul animal! De unde o fi venit? Am spus de multe ori că oamenii ar putea învăța multe de la animale!

      0
      0
  12. Avatar Eva Stănescu
    Eva Stănescu

    …și Sibiul a fost „CAPITALA CULTURALA EUROPEANĂ ” în 2007???
    Iar,în 2016 împușcă un urs în mod cel puțin dubios ?
    Degeaba teatru, spectacole, expoziții, târguri și festivaluri, dacă au coborât urșii din munți!
    și sibienii îi împușcă!
    cu glonț!
    și cu prostie!
    Multă!
    PROSTIE!

    0
    0
  13. Avatar Diana
    Diana

    „Ursul era prea rapid”. Saracutul avea viteza luminii, asa rapid era. Îmi pare rău de putinii oameni buni din România ca suferă din cauza criminalilor fără suflet,care din păcate sunt foarte multi.Păcat de tara mea frumoasa

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.

Publicitate
Publicitate