Sibiu, capitală regională, TVA de 19%, scăderi de impozite, autostrada Sibiu – Pitești, un nou spital județean, dar și un centru de cercetare pentru sănătatea inimii sunt doar câteva din promisiunile cu care viitorii parlamentari i-au determinat pe sibieni să-i voteze în 2012.
În marea de promisiuni, trebuie să limpezim în primul rând niște chestiuni. În urmă cu patru ani, funcționau niște alianțe care nu mai au nicio legătură cu realitatea de acum. Aveam, în 2012, ARD – Alianța România Dreaptă Sibiu, compusă din PDL, Forța Civică și PNȚCD. Adică jumătate din PNL-ul actual. De cealaltă parte aveam USL, o alianță care unea PNL, adică jumătate din PNL-ul mare de acum, și PSD. Mai aveam și PPDD, o altă forță politică ce a reușit în urmă cu patru ani să intre în parlament și chiar să obțină un mandat și la nivelul județului Sibiu.
În 2016, adică patru ani mai târziu, avem jumătate din USL și ARD și rezultă un PNL mare. Mai avem un USL din care am scos PNL, PC și UNPR și a rămas doar PSD. Nu mai avem UNPR, ci doar PMP. Nu mai avem nici PC, ci ALDE și încă vreo două partidulețe desprinse dintr-un partid la fel de mic. Nu mai avem decât o umbră a umbrei PRM de acum patru ani, dar naționalismul românesc rezistă printr-un partid numit PRU, organizația care încă îl așteaptă pe Victor Ponta.
Ce promitea ARD
ARD își propunea în timpul campaniei electorale ca la nivelul județului să obțină victoria în toate din cele nouă colegii uninominale. ”ARD are șanse foarte mari de a se construi ca o adevărată alternativă la USL. Din luna mai, asistăm la o guvernare a USL care, în loc să respecte o serie de promisiuni și care să ofere o alternativă mai bună pentru români la ceea ce a fost vechea guvernare, a oferit dezbinare, lipsă de guvernare, de preocupare pentru interesul public și al cetățenilor. Așadar, ARD, dacă își va consolida mesajul puternic pe partea de dreapta, pe creșterea economică, pe crearea de locuri de muncă și creșterea nivelului de trai, poate să tragă USL la un procent care să nu-i permită să acceadă la guvernare”, spunea deputatul PDL – de atunci – Raluca Turcan.
Unul din punctele centrale ale campaniei electorale ale ARD era atunci proiectul de regionalizare a României, în urma căruia Sibiul să fie capitala regiunii formate din județele Sibiu, Alba și Mureș. Cornel Știrbeț propunea crearea a 14 regiuni, ce ar urma să fie conduse de către un Consiliu Regional, compus din 55 – 61 de consilieri, în funcție de numărul de locuitori ai regiunii și de către un comitet director, ce ar urma să fie compus din cinci membri: un președinte, trei vicepreședinți și un secretar regional.
Sibiu – Pitești
Senatorul Ion Ariton, candidat ARD la parlamentare, vorbea atunci despre drumuri. ”Pe plan local, pentru municipiul Sibiu și pentru județul Sibiu, este neapărată nevoie să finalizăm drumul Sibiu – Mediaș – Sighișoara, așa cum s-a întâmplat și în cazul centurii ocolitoare a Sibiului. Trebuie făcute toate eforturile, pe plan local și la nivel guvernamental, pentru a nu opri lucrările deja începute. Și, de asemenea, autostrada Sibiu – Pitești. În opinia mea, nu trebuie să renunțăm la acest proiect aprobat de către Uniunea Europeană. Altfel, ar trece 10-12 ani până la finalizarea autostrăzii Nădlac – Constanța, care face parte din Culoarul IV pan european”, spunea Ariton. Drumul Sibiu – Mediaș – Sighișoara a fost reabilitat, însă municipiul a rămas fără centură ocolitoare. În ceea ce privește situația autostrăzii Sibiu – Pitești, lucrurile nu s-au mișcat foarte mult.
„Vorba să fie faptă!”
„Vorba să fie faptă!” era deviza lui Constantin Șovăială, candidat ARD pentru Camera Deputaților. Pe lista lui de promisiuni se aflau proiecte de lege pentru înființarea adăposturilor montane la mare altitudine, protejarea și regenerarea pășunilor alpine, precum și prosperitatea agriculturii. Înființarea farmaciilor veterinare locale și a centrelor zonale și regionale de comercializare a produselor locale, precum și pentru dezvoltarea unităților economice de prelucrare a produselor derivate din creșterea animalelor, erau alte două puncte de pe lista candidatului.
Spital nou
Deputatul Raluca Turcan vorbea în timpul campaniei electorale de acum patru ani despre modernizarea Spitalul de Pediatrie și atragerea de fonduri europene pentru extindere o eventuală colaborare cu ULBS pentru a construi la Sibiu un centru de chirurgie cardio-vasculară pentru copii. ”Un nou spital județean pentru Sibiu reprezintă în continuare un proiect de suflet pentru mine. Sper ca prin efortul comun al parlamentarilor, Primăriei și al autorităților centrale, să se reușească construirea lui, rezolvând în felul acesta și lipsa spațiului la spitalul de pediatrie”, spunea Turcan despre un proiect care n-a mișcat nici doi centimetri în ultimul mandat.
Pe de altă parte s-a demarat programul „Școală după școală”, cunoscut sub numele de „after school”. ”După finalizarea orelor obligatorii să dăm posibilitatea copiilor să rămână la activități cu învățătoarele care doresc acest lucru. Sport, activități artistice și – de ce nu – temele sunt lucruri care pot să-i ajute pe cei mici să iubească școala. Mă angajez ca acest proiect să devină realitate începând cu anul școlar 2013-2014”, spunea Turcan în 2012. Programul a funcționat însă a fost recent blocat de ANAF.
Ce promitea USL
USL a promis reducerea CAS cu 5% pentru angajatori, reducerea integrală a plății CAS datorate de angajatori pentru un an, precum și zero taxe pentru angajarea în regim part-time și creșterea salariului minim pe economie la 800 lei/lună. USL promite că TVA va reveni la 19% și deduceri de impozite la jumătate din plata pentru pensie privată și asigurări private de sănătate, cu plafon stabilit. De asemenea, USL anunța că va introduce cota redusă de TVA la producția de cereale, pâine, carne proaspătă, lapte și legume (TVA 24%, din care 9% către buget și 15% dedus producătorului). USL promitea că va acorda și un card de credit pentru IMM-uri cu valoare cuprinsă între 5.000 și 100.000 de Euro și că va capitaliza CEC și Eximbank.
Să fie bine…
Pe plan local, copreședintele USL Sibiu de atunci, Mircea Cazan vorbea despre locuri de muncă acasă. ”Cred că tinerii noștri pot rămâne acasă daca le oferim locuri de munca decente. Mărginimea Sibiului are resursele necesare pentru a atrage mulți investitori. Turismul rural poate fi o importantă sursă de venituri. (…) Vom scrie împreună proiecte europene, astfel încât să avem o agricultură rentabilă. Voi avea grijă ca subvențiile să fie date la timp. Agricultura ne poate asigura o viață bună. (…) Voi milita pentru înființarea si reabilitarea dispensarelor. Bătrânii noștri trebuie să beneficieze de îngrijire. E datoria noastră să-i ajutăm. Vom scrie proiecte europene și pentru drumuri mai bune. E important să ajungeți repede acasă”, le transmitea Mircea Cazan sibienilor.
Gratis pentru politicieni
În primul său discurs politic din campania electorală de acum patru ani, Sorin Ilieșiu, candidat USL, a anunțat că intenționează să inițieze o lege prin care nu candidații să achite campania, ci mass-media. ”Dacă voi fi parlamentar, voi iniția o lege normală pentru alegerile parlamentare. Nu mi se pare normal că trebuie să faci rost de fonduri pentru campania electorală. Nu statul ar trebui să plătească campania – ziarele, televiziunile, radiourile să fie obligate să prezinte programele electorale ale candidaților, să o facă gratuit”, a spus Ilieșiu. Planul său n-a fost dus la îndeplinire.
Rezultate alegeri parlamentare 2012
Total:
USL – 68.912 voturi – 51,74%
ARD – 28.326 voturi – 21,26%
PPDD – 17.852 voturi – 13,40%
FDGR – 10.730 voturi – 8,05%
UDMR – 2.714 voturi – 2,03%
PER – 1.898 voturi – 1,42%
Rezultate finale:
Camera Deputaților
Colegiul 1:
Ioan Tămâian (USL) – 14.284, 52,85% – DEPUTAT
Cornel Știrbeț (ARD) – 5.452, 20,17%
Ovidiu Ganț (FDGR) – 4.394 – 16,25%
Colegiul 2:
Florin Orlățan (USL) – 13.645, 48,51%
Raluca Turcan (ARD) – 7.393, 26,62% – DEPUTAT
Oviduu Ganț (FDGR) – 4.035 – 14,35%
Colegiul 3:
Gheorghe Roman (USL) – 11.521, 50,48% – DEPUTAT
Cristian Marian (ARD) – 5.847, 25,62%
Adrian Viorel Rus (PPDD) – 2.962, 12,97%
Colegiul 4:
Ioan Axente (USL) – 10.565, 51,96% – DEPUTAT
Iacob Pușcaș (PPDD) – 4.633, 22,78% – DEPUTAT
Cristian Marian (ARD) – 3486, 17,14%
Colegiul 5:
Gheorghe Frăticiu (USL) – 9.797, 50,94% – DEPUTAT
Dumitru Vasile Lepșa (PPDD) – 4.237, 22,03%
Ilie Crețu (ARD) – 2.769, 14,39%
Colegiul 6:
Mircea Cazan (USL) – 9100, 58,15% – DEPUTAT
Constantin Șovăială (ARD) – 3.379, 21,59%
Maria Magdalena Țițonia (PPDD) – 2.315, 14,79%
Senat
Colegiul 1:
Sorin Ilieșiu (USL) – 31.251, 57,37% – SENATOR
Ion Ariton (ARD) – 14.877, 27,31% – SENATOR
Luminița Beldean (PPDD) – 5.265, 9,67%
Colegiul 2:
Viorel Arcaș (USL) – 23.418, 53,94% – SENATOR
Laurențiu Fufezan (ARD) – 8.631, 19,88%
Mihai Borceanu (PPDD) – 7.957, 18,33%
Colegiul 3:
Nicolae Neagu (USL) – 18.502, 53,22% – SENATOR
Pavel Rădiță (PPDD) – 6.740, 19,38%
Ioan Gligor (ARD) – 6.633, 19,08%
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Politic
Alătură-te comunității
3 răspunsuri
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Dacă sunt cetățeni români și votează pentru ungaria nu ar trebui să mai voteze pentru România. Eu, ca cetățean român,…
SENATOR, SENATOARE, senatori, senatoare, s. m. și f. 1. S. m. Membru al senatului (1). 2. S. m. și f.…
Plus că e cu 50% mai lată decât minipistele din SB (care pe deasupra mai sunt și suprapopulate de pietoni)
Ungurii s-au deșteptat, si-au dat seama că suveranismul i-a dus la sapă de lemn și că UE este calea cea…
Diplomele multiple nu duc la cresterea IQ – ului….cum in mod eronat cred unii. Eventual creste cultura generala…in unele cazuri…













Lasă un răspuns