Comisar Cristian Negru, șeful Poliției Municipiului Sibiu, mărturisește într-o postare pe o rețea de socializare că el a luat decizia de a se împușca ursul în acel moment, în curtea interioară de pe strada Lungă. ”Eu am luat decizia de a împușca animalul și îmi asum, inclusiv în cadrul dosarului penal. Îmi asum responsabilitatea , nu vinovăția”, scrie ofițerul.
Acesta a postat mesajul la o postare a colegului său, agentul Marian Răduinea, care învinovățea structura de conducere a IPJ Sibiu, pentru întreaga acțiune. ”Te rog încetează Marian, cu speculațiile. Cred că mă cunoști de mult timp. Nu țin partea niciunui șef. Nu transforma acest subiect într-un episod cu șeful IPJ, sugerând că dânsul a dat ordinul. Am fost doar două-trei minute cu inspectorul șef în autoturism, chiar înainte de a ajunge pe strada Lungă. Ulterior, m-am întrebat de ce nu i-am pasat lui toată responsabilitatea. Sunt destul de matur să îmi asum. Dacă era un polițist în măsură să ia o decizie, eu eram acela. Eu am participat de la început la intervenție și în continuare consider că am luat decizia corectă”, a mai scris Negru.
Șeful Poliției Municipiului Sibiu își arată indignarea asupra faptului că toată vina e purtată de singura instituție care a reacționat la acest eveniment. ”Chiar și colegul pe care l-ai indicat că urla în filmulețul pe care l-ai postat, nu fugea de la fața locului, s-a interpus între animal și reporteri. Depinde ce vrei să vezi. În fapt, se sancționează acțiunea singurei structuri care a avut reacție, dar este total ignorată lipsa oricărei reacții din partea celorlalte instituții”, a mai scris comisarul Cristian Negru.
Foto: Facebook
Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download
Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube
Tag-uri: Cristian Negru , Poliției Rutiere , bărbat împușcat , Poliției Municipiului Sibiu , Comisar Cristian Negru , Pentru Sibiu , a recunoscut , Resurse Umane Ion Tincă , Marian Răduinea , decizie
Vizualizari: 7573
Ultimele comentarii
Acum 4 ore
Vivi Dragan
Acum 6 ore
Kukuruku
Acum 6 ore
Bubi Seven
Acum 7 ore
Schior
Acum 7 ore
Vivi Dragan