ACTUALIZARE – Taximetristul înjunghiat aseară în stația de pe Calea Dumbrăvii a refuzat să fie transportat la spital, el având doar răni minore.
Cele două tinere care i-au căzut pradă atacatorului au 20, respectiv 28 de ani și au ajuns la Unitatea de Primiri Urgențe. Medicii au constatat că au leziuni superficiale și că nu este nevoie de internare. Agresorul a fost internat la Spitalul de Psihiatrie. „În cauză a fost deschis dosar penal și se fac cercetări pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe”, spune purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu, Elena Welter.
Știrea inițială:
Trei persoane au fost înjunghiate în această seară, în stația de autobuz de pe Calea Dumbrăvii, din giratoriul cu bulevardul Mihai Viteazul.
Un bărbat de 47 de ani, din Vâlcea, a scos cuțitul din senin, în timp ce se afla în stație și a înjunghiat o tânără care aștepta autobuzul. Imediat după aceea, a intrat într-un taxi și l-a înjunghiat și pe șofer. A coborât apoi din mașină și a înfipt cuțitul într-o altă tânără aflată în stație.
Bărbatul este om al străzii și, se pare, cunoscut ca având probleme psihice. „Atât presupusul autor, cât și mai mulți martori sunt audiați la sediul IPJ Sibiu. Urmează să stabilim încadrarea faptei, în funcție de diagnosticul victimelor”, precizează purtătorul de cuvânt al Poliției Sibiu, Elena Welter.
Din evaluările echipajelor de prim-ajutor, victimele nu se află în stare gravă. Au fost, însă, transportate la spital, pentru un diagnostic amănunțit.
Foto: Arhivă
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Alătură-te comunității
19 răspunsuri
-
-
-
Nu cu mult timp în urmă jumătate de Sibiu a sărit de c.r în sus când un angajat al Poliției Locale își făcea treaba curățând străzile de ceva cerșetori. Că săracii, că ei n-au nicio vină… nu, n-au, lăsați-i să se înmulțească, să fie ca-n vest, că e frumos în vest unde orice oraș mai răsărit e plin de boschetari și cerșetori. Devenim o specie tot mai penibilă și idioată pe măsură ce ”evoluăm”. Apărăm orbește ”drepturile” animalelor, boschetarilor, devianților sexuali etc. ignorând și chiar blamând normalitatea și firescul. Dacă o persoană oarecare agresa un boschetar era bai mare, auzeai de zeci de asociații de protecție e persoanelor neajutorate, fără adăpost, se umplea netul de moraliști. Așa, cum situația e invers, e liniște…
-
Cu asa un sef de politie fricos , e normal sa nu ne simtim in siguranta pe strazile din Sibiu !
Am spus de f multe ori : camere de supraveghere peste tot ! Sibiul este printre putinele orase din RO, din UE , care nu are camere de supraveghere in locurile importante din oras . Nici macar in Pta Mare, Mica , nu exista !
Daca se intampla vreun eveniment , politisti merg cu miloaga pe la banci, magazine, etc sa solicite imagini . -
Treaba este simpla sa nu exageram 🙂 Toti cersetorii boschetarii trebuie adunati cu duba din oras, Daca omul e nebun si scoate din senin un cutit poate sa fie 100 de politisti comunitari ca nu rezolva nimic.Sa patruleze noaptea tot orasul si sa stranga de pe strada toti betivii si recalcitrantii.
-
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
În ultimii anii patru din cinci prin miniștri au fost de la PNL: Sică mandolină Câțu substanțe vegetale Ciucă al…
Nu vă preocupați că la noile generații o să le bage copiilor la început de an un nou cip și…
Omul nou este ultimul om.
Poate la voi la raion la testele Pisa concurează profesorii… Din păcate în România la testele Pisa concurează copiii care…
Casa aia mai are putin si cade. Norc mare ca in zona, nu bate vantul prea tare, ca era la…














Lasă un răspuns