În ultima etapă a proiectului „Pentru un Sibiu curat „, în mai multe zone din oraş, au fost amplasat 11 dispensere fixe dotate cu pungi pentru strângerea mizeriei lăsate de animalele de companie. Acţiunea, desfăşurată de Asociaţia Rotary Club Sibiu, are ca temă curăţenia după animalul de companie – „Câinele şi-a făcut treaba…fă-o şi tu pe a ta!”.
Astfel, au fost aşezate nouă dispensere în Parcul Sub Arini, Parcul Tineretului, Parcul Cetăţii, în zona Mihai Viteazul şi Cartierul Valea Aurie. Potrivit membrilor clubului, urmează ca în perioada imediat următoare să fie amplasate alte două dispozitive şi în parcul din cartierul Ştrand.
“Asociaţia Rotary Club Sibiu îşi propune să deruleze un proiect prin care să informeze posesorii de animale despre modalităţile de curăţare, influenţa negativă asupra mediului şi asupra sănătăţii persoanelor din jur, dar şi să sprijine logistic acest lucru prin distribuţia a 500 dispensere mici , care pot fi ataşate la zgarda câinelui şi amplasarea de dispensere cu pungi necesare strângerii gunoiului propriului câine”, spune Claudiu Gavrea, preşedintele Rotary Sibiu.
Proiectul este organizată de Rotary Club Sibiu, cu sprijinul Interact Sibiu , Rotaract Sibiu şi co-finanţat de Primăria municipiului Sibiu şi Consiliul Local Sibiu prin Agenda Comunităţii.


Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Alătură-te comunității
10 răspunsuri
-
-
Imi permit sa speculez eu un raspuns… Poate pentru ca li s-au terminat banii de pungi. Vad ca proiectul e „co-finantat” de Primaria Sibiu. Sune-mi te rog, in calitate de proprietar de animal de companie, ce suma se plateste in plus pe an la impozit ptr astfel de nevoi ale comunitatii ? Multumesc.
-
-
Din nefericire astea sunt puse doar in cartierele mai bine vazute din Sibiu, sunt propietara de caine si de fiecare data cand ies cu catelusa sa-si faca treburile strang dupa ea, dar totusi sunt multi oameni care nu strang dupa cainele lor, unde locuiesc acum, cand ies in fata blocului trebuie sa fiu foarte atenta pe unde calc. Ar fi frumos daca toti oamenii ar fi instiintati ca trebuie sa curete dupa animalele lor, nu doar cei din cartierele mai bine vazute.
-
Unii sunt mai nesimtiti: pe strada unde locuiesc, 2 vecini scot zilnic cainii din curti ca sa se c**e pe strada (scz. exprimarea, dar asta e realitatea). Repet, ZILNIC.
Mai mult, unul hraneste cainele in fata portii si lasa pe trotuar resturile: hartii de la ambalaje, conserve goale, etc …
Si toate astea intr-o zona centrala a Sibiului, pe strada Fabricii … -
cel mai corect ar fi ca militia comunitara, care plimba ursul, adica burtosii aia cu caschete care nu pot nici sa alerge, sa dea amenzi pentru proprietarii cu caini care nu strang mizeria dupa ei. de asemenea ar trebui amendati prin sondaj daca nu au la ei pungi de strans mizeria de la caine si atunci poate vom intra in normalitate…
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Cei din Sibiu poate se vor invata cu ele cat de cat. Dar soferii din afara orasului nici macar nu…
Ce idei crețe. Țin să anunț mămica ce nu găsea haine bune pentru odraslele ei, că mai este un astfel…
Întâi sa le vedem în funcțiune după ce au mers degeaba pe intermitent aproape un an pe banii noștri. Presimt…
Bine observat treaba cu seceta de 2 luni și apa „pluvială” plătită! 🤣
Ar trebui In primul rand in fiecare intersectie panouri mari sa explice cum e cu cedarea trecerii in sensurile giratorii…













Lasă un răspuns