Doar patru sibieni mai sunt prezenți în ediția din acest an a Top 300 Capital, cea mai longevivă publicație de acest gen din România. Și, pentru prima dată, topul celor de la Capital îl are pe primul loc în clasamentul celor mai bogați sibieni pe Aurel Eugen Muntean, cel care deține, printre altele, hotelul Împăratul Romanilor.
Ediția din acest an a Top 300 Capital, lansată vineri, indică faptul că afacerile celor mai bogați sibieni nu reușesc să țină pasul cu evoluția celorlalți oameni de afaceri din țară. Față de topul publicat în 2015, cel de anul acesta a mai ”scăpat” de un milionar sibian. Iar față de ediția de acum cinci ani, de exemplu, numărul sibienilor care se califică în primii 300 cei mai avuți oameni s-a înjumătățit: de la opt, la patru.
Cel mai bogat sibian: avere în creștere, poziție în descreștere
Potrivit celor de la Top 300, cel mai bogat sibian este Aurel Eugen Munteanu (foto principală). Este pe locul 56 la nivel național (în scădere cu o poziție față de anul trecut), cu o avere estimată între 86 și 88 de milioane de euro, valori în creștere față de cele 85 – 87 de milioane de euro estimate anul trecut de cei de la Capital. Sibianul în vârstă de 61 de ani deține prin firmele controlate de el Hotelul Împăratul Romanilor și magazinul Dumbrava, în municipiul Sibiu, dar deține spații comerciale și de cazare în mai multe orașe ale țării. Cei de la Capital anunță că Munteanu a demarat din nou procedurile de autorizare a lucrărilor de transformare în mall a structurii din București ce a primit numele de ”Circul foamei”, schelet de clădire situat în zona centrală a Capitalei. Spre comparație, acum cinci ani, cei de la Top 300 estimau averea lui Aurel Eugen Muntean la o valoare cuprinsă între 55 și 60 de milioane de euro.
Carabulea, pe locul doi
Pe locul II la nivelul județului Sibiu este poziționat Ilie Carabulea. Cu o avere estimată în intervalul 76 – 80 de milioane, Carabulea ocupă locul 65 (în scădere, de pe 51) la nivel național. Anul trecut, averea românului cu cea mai importantă companie de transport internațional era estimată la 85 – 90 de milioane de euro, fapt care îl plasa pe primul loc la nivelul județului Sibiu.
Carabulea este cel care, potrivit celor de la Capital, a deținut multă vreme primul loc în clasamentul celor mai bogați sibieni. Acum cinci ani, înainte ca problemele din Justiție ale lui Carabulea să devină publice, averea magnatului era estimată la o valoare cuprinsă între 190 și 210 milioane de euro. De atunci, însă, Ilie Carabulea a pierdut controlul Băncii Carpatica, fiind preluată de NexteBank care a transformat-o în Patria Bank, iar societatea de asigurări Carpatica are probleme destul de mari, nu doar în justiție, ci și în ceea ce privește rentabilitatea.
Familia Vonica. Estimări înjumătățite față de acum cinci ani
Locul 70 la nivel național (în scădere cu aproape 20 locuri față de anul trecut) și locul trei la nivelul județului Sibiu îi este atribuit familiei Vonica. Cu afacerile gestionate în ultimii doi ani de Remus Borza, avocat și prieten de familie, cuantumul total al averii este estimat anul acesta în intervalul 75 – 76 de milioane de euro, față de 85 – 90 de milioane de euro, anul trecut. Scăderea are loc în contextul vânzării rețelei de farmacii și amânărilor repetate legate de producția de medicamente oncologice în noua fabrică a grupului, investiție de 70 de milioane de euro. Anul trecut, averea familiei Vonica era estimată la aceeași valoare cu a lui Ilie Carabulea, iar acum cinci ani, pe când grupul Polisano era condus de doctorul Ilie Vonica, averea totală a familiei era estimată la o valoare cuprinsă între 135 și 140 de milioane de euro.
Milionarul care aproape și-a dublat averea în ultimii cinci ani
Pe locul patru la nivelul județului și pe 91 la nivel național (față de 87 anul trecut) se află grupul de firme construite în jurul Con-A de către Mircea Bulboacă. În vârstă de 61 de ani, sibianul are o avere în ușoară creștere: 59-60 de milioane de euro, față de 58-60 estimate anul trecut. Constructor de meserie, Mircea Bulboacă a investit mult în ultimul an în zona producției de prefabricate. În portofoliul companiilor lui Mircea Bulboacă se află proiecte precum Ramada sau Centrul de afaceri din Sibiu, mai multe fabrici din Zona industrială vest, dar și noul stadion din Cluj (căruia îi urmează stadioanele din Craiova și Târgu Jiu, aflate în construcție).
De altfel, Mircea Bulboacă este singurul dintre oamenii de afaceri sibieni rămași în top a cărui avere cunoaște o creștere simțitoare față de acum cinci ani. În 2011, valoarea grupului de firme conduse de Bulboacă era estimată la 34 de milioane de euro.
Cine a dispărut?
În Top 300 Capital, ediția 2015, erau enumerate numele a cinci oameni de afaceri sibieni. Cel care nu și-a mai găsit loc anul acesta între cei mai înstăriți 300 de oameni ai acestei țări este Gheorghe Călburean, proprietarul grupului de firme construit în jurul Dafora. În 2015, averea lui Călburean era estimată între 22 și 24 de milioane de euro, dar insolvența principalelor sale companii – Dafora și Condmag – a dus la o diminuare a acestor estimări la sub 19 milioane de euro (la cât este estimată averea ultimului român inclus în Top 300 – fostul fotbalist Dan Petrescu). Acum cinci ani, averea lui Călburean era estimată între 58 și 60 de milioane de euro.
Anul trecut, din Top 300 a dispărut numele lui Ioan Ciolan, proprietarul Ambient, societate aflată în insolvență de anul trecut. În 2014, averea lui Ciolan era calculată ca încadrându-se între 70 și 73 de milioane de euro, iar acum cinci ani – la 50 de milioane de euro.
Față de acum cinci ani, din Top 300 Capital au mai dispărut două nume de oameni de afaceri sibieni: Horațiu Cercel și Dumitru Ghișe. Cercel avea, în 2011, o avere estimată la aproape 27 de milioane de euro. Între timp Concefa a intrat în insolvență. Din această firmă, Cercel a desprins anul trecut o ”bucățică” pentru a porni o nouă afacere în domeniul construcțiilor.
Dumitru Ghișe, cunoscut pentru lanțul de benzinării Ana Oil, mai multe hoteluri (Ana, Golden Tulip) și afaceri cu combustibili, avea o avere estimată acum cinci ani la 24 de milioane de euro. Anul acesta, Dumitru Ghișe a fost condamnat la șapte ani închisoare cu executare (sentința nu este definitivă), într-unul din mai multele dosare în care este acuzat de o sumedenie de infracțiuni, inclusiv de corupție.
Cum s-au calculat averile
Sistemul de estimare a averilor aplicat de Top 300 Capital este același din anul 2003. ”Este cel care are la bază multiplicatorii EBIDTA (Earnings Before Interest, Taxes, Depreciation and Amortization - câștigul înainte de dobânzi, rate, depreciere și amortizare), stabiliți în funcție de evoluția industriei sau de trendul sectorului economic în care activează firma. Pentru a avea certitudinea că valoarea averilor este stabilită cât se poate de riguros, multiplicatorii au fost, pentru al treilea an la rând, oferiți de Deloitte. O dată aflată valoarea companiei, următorul pas a fost să se determine participațiile fiecăruia, iar apoi s-au adăugat proprietățile imobiliare, banii pe care îi dețin în conturi, investițiile în artă sau bunuri precum bijuterii sau mașini. Adevărul este că orice evaluare, chiar realizată după standardele cele mai înalte, poate fi oricând contestată. Valoarea exactă a unei afaceri se vede doar în momentul în care există o ofertă de cumpărare. Asta pentru că prețul oferit de piață este, de fiecare dată, cel mai corect”, arată reprezentanții Top 300 Capital. Anul acesta, pe primul loc în acest top este Ion Țiriac (1,6 – 1,65 miliarde de euro), urmat de frații Dragoș și Adrian Pavăl (920 – 950 de milioane de euro) și de Ioan Niculae (600 – 700 de milioane de euro).
Sursa foto principală: Forbes.ro
Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download
Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube
Tag-uri: Ilie Vonică , Remus Borza , În Top , Ioan Ciolan , Horațiu Cercel , Dan Petrescu , Aurel Eugen Muntean , Ion Țiriac , Târgu Jiu , Ilie Carabulea , Familia Vonica , Hotelul Împăratul Romanilor , Mircea Bulboacă , alegeri 2016 , Gheorghe Călburean , Ioan Niculae , Împăratul Romanilor , Hotel Golden Tulip , Pentru Sibiu , Dumitru Ghişe , Băncii Carpatica , Ana Oil , Patria Bank , cei mai bogați sibieni , Adrian Pavăl , Aurel Eugen Munteanu , Earnings Before Interest , cel mai bogat sibian , Top 300 Capital
Vizualizari: 22816
Ultimele comentarii
Acum 6 ore
Radu Magda-Vilcea
Acum 7 ore
Ilarie
Acum 7 ore
Un sibian
Acum 7 ore
Luminița Vaida
Acum 7 ore
Ioan