Pentru că se împlinesc zece ani de când Sibiul a fost capitală culturală europeană, conducerea Primăriei Sibiu a decis să crească bugetul alocat Revelionului 2016 – 2017, organizat în Piața Mare la peste un milion de lei. Turnul Sfatului a aflat și care sunt formațiile cap de afiș ce vor concerta în ultima noapte a anului la Sibiu.
Uriah Heep și Carla’s Dreams sunt cele mai importante nume din industria muzicii contractate pentru a cânta în Piața Mare a Sibiului, în cadrul Revelionului organizat de Primărie, arată sursele Turnul Sfatului. Niciuna din acestea nu sunt la prima cântare în orașul de pe Cibin: cei de la Uriah Heep au mai concertat la Sibiu în 2007, în cadrul unui eveniment organizat de Trident, iar solistul de la Carla’s Dreams a urcat pe scene din Sibiu de două ori în acest an (în cadrul Festivalului Internațional de Teatru și în cadrul Media Music Awards).
Actualizare 16:00 Primăria Sibiu a emis un comunicat de presă în care anunță și alte trupe care vor urca pe scena amenajată în Piața Mare: Maxim, Domino, Rita și Daggu Project. Prezentatoarea evenimentului va fi Nicolle Stănese. “Îi așteptăm pe sibieni în Piața Mare, locul unde, acum zece ani, în noaptea dintre ani, se dădea startul programului Sibiu, Capitală Culturală Europeană 2007 care avea să fie un moment de răscruce în dezvoltarea orașului din multe puncte de vedere, deschizându-l spre Europa. Va fi un moment de aducere aminte la care ne dorim să participe cât mai mulți sibieni, mai ales că pe scenă vor urca formații apreciate care vor crea atmosfera”, spune Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu, potrivit comunicatului administrației locale.
Fondată acum 47 de ani, Uriah Heep este una din trupele de rock progresiv, heavy metal și hard rock recunoscute la nivel internațional care a concertat cel mai des în România. Prezența constantă în România a britanicilor din generația Led Zeppelin, Deep Purple și Black Sabath poate fi pusă și pe seama numeroaselor colaborări cu cei de la Iris. Probabil că cel mai cunoscut cântec al Uriah Heep este ”Lady in Black”, lansat în 1971. În formula actuală, cei de la Uriah Heep cântă din 1987.
În ceea ce privește Carla’s Dreams, formația a fost înființată acum patru ani în Republica Moldova. Identitatea membrilor formației de hip hop și pop a fost păstrată ascunsă: cei care urcă pe scenă ca fiind Carla’s Dreams au întotdeauna fețele pictate, poartă ochelari de soare și glugă. În toamna acestui an, la Sibiu, cei de la Carla’s Dreams au primit șapte premii în cadrul Media Music Awards. Cea mai cunoscută piesă a lor este, probabil, ”Sub pielea mea”.
Primăria: eveniment de amploare. Zece ani de la Capitala culturală
În afară de Uriah Heep și Carla’s Dreams, pe scena amenajată în Piața Mare vor urca și alte formații, arată sursele ziarului Turnul Sfatului. Primarul Astrid Fodor arăta zilele trecute – la montarea bradului din Piața Mare – că vor fi ”multe surprize” pentru noaptea de Revelion, dar a ocolit să dea detalii despre celelalte nume.
De altfel, reprezentanții Primăriei Sibiu cer Consiliului local aprobarea alocării unui milion de lei pentru organizarea evenimentelor din ajunul noului an. Bani care să fie folosiți alături de cei 166.000 de lei, rămași de la organizarea Revelionului trecut. ”În 2007, Sibiul a fost, împreună cu Luxembourg, Capitala Culturală Europeană, fiind primul oraș din estul Europei care a promit acest titlu precum și recunoașterea caracterului său european. Cu ocazia împlinirii a zece ani de la acest eveniment considerăm oportună organizarea unui eveniment de amploare din punct de vedere cultural, cu participarea unor artiști români și străini de renume, precum și prezentarea unui spectacol pirotehnic de excepție. Pentru realizarea acestui obiectiv propunem rectificarea bugetului prin suplimentarea subvenției pentru instituții publice cu suma de 1.000.000 de lei”, se arată în raportul prezentat consilierilor locali ai Sibiului pe tema Revelionului 2016 – 2017.
Anul trecut, pentru evenimentele din noaptea dintre 31 decembrie 2015 și 1 ianuarie 2016, bugetul alocat a fost de 350.000 de lei, din care au rămas cei 166.000 de lei mai sus amintiți. Tematica a fost cea a ”retro-revelionului”, pe scenă urcând nume precum Corina Chiriac, Dida Drăgan, Adrian Daminescu sau Francesco Napoli.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Investigații, Administrație
Alătură-te comunității
14 răspunsuri
-
-
-
-
-
Foker? Gay Lord Foker?
Mars la gunoit, idiotule. Vei fi si tu un parvenit care traieste de pe banii publici. Mai nesimtitule, tu zici de bani alocati culturii? Pai am fost noi intrebati, cei care am votat, daca suntem de acord cu aceasta suma colosala? Hai, ca se vede dupa nume ca esti unul care da cu fundu’ pe la Chiriac! Fa-ti o clisma, iti pute gura.
-
-
1.000.000 de lei?!
Chiar merita atatia bani pentru o seara la care apropo participa destul de putini oameni…ce sa mai zicem de preturile umflate care sunt date „artistilor” si altor firme de organizat evenimente de-ale casei..Cu 250.000 euro se puteau face (parcari supraetajate in centru), finantarea spitalului sau finantarea corespunzatoare a cantinelor sociale/adaposturilor sau se puteau muta romi din campsor o zona langa Turnisor in niste gherete/containare mai civilizate nu sa faca praf toata zona aia.
Acolo nu mai e voie nici cu animale, dar romi sunt lasati exact ca niste animale acolo! Nu-i ok..
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Plecarea unui om valoros dintr-o funcție importantă nu va grăbi procesul de desființare al unei instituții care stă de mult…
De ce trebuie sa etichetati oamenii daca nu le stiti activitatea. Verificati si apoi vorbiti/scrieti. Pe de alta parte, in…
Procesul lui Ilie Capdepluta de la “Oradia” pentru genocid economic când începe ??
Prioritatea este desființarea inspectoratelor care sunt brațul lung al politicii în educația românească. Doamna, faceți un amar de bine și…
Esti in grava eroare.Ministerul se numeste al Educatiei si cercetarii.Deci acei profesori platiti de noi trebuie sa faca educatia copiilor.













Lasă un răspuns