Cum a fost petrecut Crăciunul în Familia Regală a României timp de aproape o sută cincizeci de ani și care au fost locurile care au găzduit această sărbătoare sunt doar câteva dintre lucrurile pe care sibienii le pot afla vineri, 2 decembrie, de la ora 10:30, la Librăria Humanitas. Acolo, Curtea Veche Publishing va anunța o dublă lansare dedicată Casei Regale a României, ce va avea loc în prezența Alteței Sale Regale Principele Radu al României.
În cadrul evenimentului se va prezenta volumul „Crăciunul Regal” editat de Altețele Lor Regale Principesa Margareta a României și Principele Radu al României și Calendarul Regal 2017, o colecție de fotografii ce îl surprinde pe Majestatea Sa Mihai I al României în diverse perioade ale vieții.
„Trenul Regal va porni din nou la drum”
Oficiile de gazdă vor fi făcute de domnul Mihai Copăceanu, cu participarea invitatului Sabin Luca, directorul Muzeului Național Brukenthal din Sibiu.
„Anul acesta, pe 1 Decembrie, Trenul Regal va porni din nou la drum, în anul jubileului de 150 de ani ai Coroanei Române. O frumoasă tradiție reînviată de Casa Regală a României de a folosi trenul regal în fiecare an de 1 Decembrie. Traseul celei de-a șasea călătorii regale va cuprinde și orașul Sibiu. Librăria Humanitas este onorată să găzduiască prezența Principelui Radu al României la evenimentul de lansare a volumelor Crăciunul Regal și Calendarul Regal 2017”, spune Anca Nedelcu, coordonatoare a Librăriei Humanitas de la Sibiu.
În volumul „Crăciunul Regal”, Principesa Moştenitoare a României și Principele Radu al României au ales să evoce în preajma sărbătorilor de iarnă cea mai intimă, mai personală şi mai definitorie sărbătoare a familiei, Crăciunul, aşa cum a fost petrecut în Familia Regală a României timp de aproape o sută cincizeci de ani. În calendarul Familiei Regale, sărbătorile de Crăciun reprezintă fila cea mai bogată în înţelesuri, în tradiţii şi credinţă, iar totul are un început mult mai îndepărtat, în decembrie 1866, când tânărul Principe Suveran Carol găzduia, în modestul său Palat Domnesc de pe Calea Victoriei, primul Crăciun în România.
Fotografii ce-l surprind pe Regele Mihai alături de familia sa
Volumul este structurat în funcție de locul în care au fost găzduite sărbătorile de iarnă şi ilustrat cu fotografii din fiecare perioadă. Se vorbește despre Crăciunul din vremea Regilor Carol I, Ferdinand, Carol al II-lea şi Mihai, despre Crăciunul regal din exil precum și despre sărbătorile petrecute în România în anii 1989–2001, când Familia Regală nu se întorsese definitiv. Nu este uitat nici Crăciunului regal din zilele noastre petrecut la Săvârşin de Regele Mihai şi de familia sa, care, din anul 2001, au reluat tradiţiile dinainte de plecarea Regelui în 1948.
Calendarul Regal 2017 cuprinde fotografii ce îl surprind pe Regele Mihai I al României în diverse ipostaze împreună cu familia sa, alături de Regina Ana sau imagini din timpul vizitelor Majestății Sale.
foto iunie 2015
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Alătură-te comunității
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Miticii care platesc erau deci banatzani,adica frunci sau fruncea,nu mai stiu dictonul…Bai ce ne place sa ne manjim intre noi…
Paule, le-ai dat clasa sefilor de promotie luand bacul cu 10!
cutie automata opticruise? si copiii pot conduce…
Legea ar trebui sa prevada suspendarea permisului pentru indoirea numarului de inmatriculare spate ca sa nu poata fi citit asa…
Am votat cu Nicu Stefanuta, insa nu sunt multumit de prestatia lui si regret votul dat. Se axeaza preponderent pe…













Lasă un răspuns