Atmosfera sărbătorilor de iarnă este adusă mai aproape de sibieni prin colindele vechi și obiceiurile specifice Transilvaniei, Crișanei și Moldovei prin spectacolul „Iată, vin colindători”, ce va avea loc joi, 15 decembrie, de la ora 18, la Cercul Militar.
De ani buni, la Sibiu, Spectacolul de Datini şi Obiceiuri de Crăciun „Iată, vin colindători!” propune o incursiune în lumea satului tradițional românesc în miez de iarnă, adresându-se grupurilor de colindători și ansamblurilor folclorice din țară.
La spectacolul din acest an vor participa Grupul tradițional din Curciu, Grupul tradiţional din Sadu, Marcel Părău şi Grupul tradițional din Retiş, Călin Brăteanu și Grupul tradițional „Ceata de la Boroaia” – Suceava, Ansamblul Folcloric „Codrenii Bihorului” – Bihor, Ansamblul Folcloric „Ceata Junilor” – Sibiu, Clasa de canto a Școlii Populare de Arte și Meserii „Ilie Micu” Sibiu, Traian Stoiță, Camelia Cosma Stoiță, Adriana Anghel, Mariana Anghel, Alina Pinca, Alina Bîcă, Viorica Telcean, Nelu Albu, Daniel Rosalim, Cristian Pomohaci.
Colinde specifice Sibiului – „Acum am văzut lumina”, „În orașul Viflaim”, „Iosif și Maria” – și personajele de poveste, capra, Moșul și Baba ale alaiului urătorilor din Bucovina aduc farmecul vremurilor de altădată, când întreg satul îmbrăca portul popular și nu era casă care să nu primească vestea Nașterii Domnului sau pe cea trecerii într-un nou an.
Intrarea se face pe bază de invitație, ce se poate procura, gratuit, în limita locurilor disponibile, de la recepția Cercului Militar Sibiu, în zilele de 13 şi 14 decembrie 2016, între orele 10.00 – 18.00.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Alătură-te comunității
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
La cate greseli de ortografie sunt in text, e imposibil sa fi fost scris de domnul Sparrow cel original. Scuze.
Un primar psd care zice „Lăsați-ne să mai furăm”
Mai crede cineva vrăjelile Dnei Fodor? Acum 3 ani s-a certat cu Bokor pe tema asta si a desființat Spadpp.…
MARE RUSINE ! SPLENDIDA PROPUNERE ! SUB 2 mp verdeata/locuitor in sibiu ! U.E. cere 26mp DECI 26÷2=13 !!! SOLUTIE…
Dacă se pun acele terase cu timpul unul pune un paravan lateral că-l bate vântul altul pune o prelată că…













Lasă un răspuns