Marţi,
10.09.2024
Innorat
Acum
18°C

Spectacol caritabil în beneficiul copiilor cu dizabilități - „CalenDAR 2017”

Spectacol caritabil în beneficiul copiilor cu dizabilități - „CalenDAR 2017”

Asociaţia D.A.R., Pentru Copii Şi Tineri Cu Dizabilităţi Sibiu, invită sibienii joi, 15 decembrie , începând cu ora 17.00, la Teatrul Gong, la evenimentul caritabil de promovare cu vânzare a Calendarului Asociaţiei 2017 – o poveste cu şi despre copiii cu dizabilităţi, care vor să fie cunoscuţi dincolo de limitele lor.

La finalul spectacolului, asociația organizează un bazar în cadrul căruia se pot achiziționa atât calendarele, cât și obiecte de Crăciun realizate de părinții acestor copii.

 ”Pe scenă vor urca mai mulţi prieteni care vor încânta publicul cu colindele și dansul lor: grupul de balet şi dans contemporan de la Clubul Isteţilor, “Renii colindători” ai clasei a III-a B de la Școala Gimnazială Regina Maria, Ansamblul de Copii şi Tineret Ghiocelul, perechea de dans de societate: Iulia şi Octavian, corala de cameră Artes”, transmit organizatorii.

Asociația Dorinţă, Ajutor, Recuperare D.A.R. Pentru Copii Şi Tineri Cu Dizabilităţi Sibiu, este o organizație neguvernamentală înfiinţată la sfârşitul lunii februarie 2014 cu scopul de a promova şi reprezenta drepturile, nevoile şi interesele copiilor şi tinerilor cu dizabilităţi. Membrii fondatori ai Asociaţiei sunt părinţi ai copiilor cu dizabilităţi şi-au propus, în primul rând, să aducă cât mai multe zâmbete pe feţele copiilor şi tinerilor care se confruntă cu o anumită dizabilitate şi să promoveze includerea şi participarea lor la viaţa comunităţii din care fac parte.

Un proiect important al asociației din acest an a fost „Alt fel de terapii, în DAR pentru copii speciali”. Proiectul s-a desfășurat în această vară, iar pe parcursul a trei luni copiii au avut posibilitatea de a îmbina terapia deja cunoscută, logopedia, cu terapii alternative precum: terapia asistată de cai (hipoterapia), terapia prin muzică (meloterapia), terapia prin artă și terapia prin teatru (drama terapia). Acţiunea a fost cofinanţată de Consiliul Local Sibiu şi Primăria Municipiului Sibiu prin Agenda Comunității.

 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus