Miercuri,
12.08.2020
Partial Noros
Acum
24°C

Maşinile parcate pe trotuare sau staţionate neregulamentar pot fi din nou ridicate

15 Decembrie 2016 21:13

Maşinile parcate pe trotuare sau staţionate neregulamentar pot fi din nou ridicate

Executivul a modificat, în şedinţa de joi, prin Hotărâre de Guvern, regulile de ridicare a maşinilor care staţionează neregulamentar pe carosabil, dar şi a celor parcate pe trotuare.

Executivul a modificat și completat Regulamentul de aplicare a OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, astfel încât să fie rezolvate problemele create de vidul procedural al aplicării acestei măsuri tehnico-administrative.

Procedura instituită de Guvern nu vizează un rol punitiv al măsurii (acest lucru intrând în sfera răspunderii contravenționale) și, totodată, propune un set de reguli procedurale care să descurajeze apariția practicilor abuzive și deturnarea scopului măsurii într-unul comercial.

Astfel, reglementarea stabilește clar faptul că ridicarea vehiculului reprezintă măsura tehnico-administrativă pe care polițistul rutier o poate dispune în una din situațiile prevăzute de art. 143 din Regulament, când vehiculul staționează neregulamentar pe partea carosabilă, respectiv:

  • în toate cazurile în care este interzisă oprirea voluntară;
  • în zona de acțiune a indicatorului cu semnificația ”Staționarea interzisă” și a marcajului cu semnificația de interzicere a staționării;
  • pe drumurile publice cu o lățime mai mică de 6m;
  • în dreptul căilor de acces care deservesc proprietățile alăturate drumurilor publice;
  • în pante și în rampe;
  • în locul unde este instalat indicatorul cu semnificația „Staționare alternantă”, în altă zi sau perioadă decât cea permisă, ori indicatorul ”Zonă de staționare cu durata limitată” peste durata stabilită.

Măsura nu va fi dispusă sau, dacă a fost dispusă, executarea ei va înceta dacă în vehicul este vizibilă prezența unor persoane. Conducătorul vehiculului este direct răspunzător în situația în care prezența unor persoane în vehicul nu este vizibilă cu ocazia dispunerii sau punerii în executare a măsurii tehnico-administrative, se arată în procedurile adoptate de Guvern.

De asemenea, aplicarea măsurii nu se justifică în situația unui vehicul care realizează acțiuni de intervenție sau misiuni care au caracter de urgență.

Actul normativ stabilește explicit operațiunile și regulile măsurii tehnico-administrative:

  • transportul la locul de depozitare se realizează în condiții care exclud deplasarea pe propriile roți a vehiculului ridicat;
  • transportul la locul de depozitare nu se mai execută dacă, până la inițierea acestuia, proprietarul sau utilizatorul vehiculului ridicat se prezintă la locul ridicării și este de acord cu suportarea cheltuielilor efectuate. În acest caz, se suportă doar contravaloarea operațiunii de ridicare;
  • depozitarea se face numai în spații corespunzătoare, special amenajate de către administratorul drumului public sau, după caz, de către administrația publică locală;
  • pe perioada depozitării, vehiculele ridicate se află în paza administratorului drumului public sau, după caz, a administrației publice locale;
  • administratorul drumului public sau, după caz, administrația publică locală răspunde pentru eventualele avarii cauzate vehiculului ca urmare a efectuării operațiunilor de ridicare, transport și depozitare.
  • Vehiculul ridicat se restituie după ce se face dovada achitării tarifului aferent operațiunii/operațiunilor efectuate, în baza documentelor care atestă proprietatea sau deținerea legală a acestuia.
  • Programul de restituire a vehiculelor depozitate în spațiile special amenajate se asigură prin serviciu continuu, pe durata a 24 de ore.

Hotărârea adoptată astăzi de Guvern aduce și o serie de îmbunătățiri ale Regulamentului în privința parcării pe trotuar, astfel că staționarea vehiculului este posibilă numai dacă acel trotuar este amenajat în acest scop, prin marcaje și semnalizare corespunzătoare.

Amenajarea parcării pe trotuar va fi posibilă numai dacă:

  • se respectă culoarul destinat circulației pietonilor, stabilit potrivit normativelor în vigoare, care nu poate fi mai mic de 1 m lățime;
  • accesul vehiculelor în parcare se realizează din partea carosabilă;
  • poziționarea vehiculelor în parcare nu stânjenește circulația pe prima bandă sau pe pistele amenajate.
  • Nu se pot amenaja parcări pentru autovehicule, pe trotuar, la mai puțin de 10 m de intersecții, stații ale mijloacelor de transport în comun sau treceri pentru pietoni.

De asemenea, actul normativ se referă și la o serie de obligații stabilite de Regulament pentru conducătorii de biciclete și care au fost aduse în acord cu realitățile tehnice/tehnologice actuale.

Astfel, de exemplu, echiparea bicicletei trebuie să se facă cu elemente sau dispozitive care să asigure vizibilitatea acesteia în trafic, în special pe timp de noapte, și să nu se limiteze doar la cele de culoare portocalie fixate pe spițele roților; se specifică distanța laterală recomandată la depășirea unei biciclete, de minimum 1,5 m, în loc de o „distanță laterală suficientă”.

Vizualizari: 18200

Comentarii

59 comentarii

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

ra

Acum 3 ani

uraaaaaaaaaaaaaaaa!!!! prima veste buna de cand am auzit cine are mazoritatea in parlament si senat, iar am pierdut ani de zile pana s-a dat o lege buna
Raspunde

Wup

Acum 3 ani

legea asta (chiar buna) a fost data de Ciolos si nu de noua "mazoritatea"
Raspunde

mihai

Acum 3 ani

hai sa vedem cum masurati voi drumul cand parcati "pe drumurile publice cu o lățime mai mică de 6m"
Raspunde

SB 70 RMV

Acum 3 ani

asa este legea, aproximezi...drumurile / strazile mai stramte de 6m oricum de obicei sunt prevazute cu indicatoare de oprirea interzisa...daca nu, iti dai seama si tu ca prin oprirea vehiculului tau, altul nu mai poate trece pe langa tine (lejer), nu? Daca nu-ti dai seama, cumpara-ti o ruleta de minim 6m si apuca-te sa masori ;)
Raspunde

@

Acum 3 ani

he he Sibiul are foarte multe drumuri dinastea inguste si culmea nu sunt din Evul mediu. Sunt drumuri noi care se incadreaza aici...
Raspunde

.....

Acum 3 ani

E simplu si de bun simt: nu parchezi pe drumuri inguste.
Raspunde

xap

Acum 3 ani

"Măsura nu va fi dispusă sau, dacă a fost dispusă, executarea ei va înceta dacă în vehicul este vizibilă prezența unor persoane" - adica poti parca ilegal daca lasi pe cineva in masina?
Raspunde

Florin

Acum 3 ani

Nu va fi ridicata masina, dar amenda tot va primi.
Raspunde

SB 70 RMV

Acum 3 ani

probabil da, cu conditia ca pers respectiva sa poata muta masina / sa posede permis de conducere. altfel, oricum ar fi cam greu sa ridici o masina cu o persoana in ea, nu? Ma refer la problemele morale care s-ar putea ridica, nu la cele de natura fizica :))
Raspunde

Parcare

Acum 3 ani

Sa se facă parcari prima data și după mai vorbim. Pentru tot Sibiul, marginimea Sibiului, Valcea și alte orase care incet 'migreaza' in Sibiul.
Raspunde

Ion pozitiv

Acum 3 ani

numarul masinile parcate ilegal s-ar injumatati daca toti ar fi dispusi sa mearga pe jos 5 minute. gasesti parcare cam peste tot dar nuuuuu unii tre sa parcheze la doi metri de unde au treaba.
Raspunde

.....

Acum 3 ani

Parcari sunt destule. Doar daca esti handicapat nu poti sa mergi cateva minute pe jos.
Raspunde

Mdea

Acum 3 ani

Pai sunt parcari, dar niciodată nu o să fie suficiente pentru bizonii care vor să se dea jos din mașină exact în fața locului unde au treabă. Si sper ca nu ai pretenții ca în zona centrală să fie 100.000 de locuri de parcare, trebuie învățat și mersul pe jos. De fapt eu as pune 5 lei pe oră și atunci sigur ar fi locuri.
Raspunde

Un sibian

Acum 3 ani

Cu ani în urmă mi-au ridicat si mie masina..Am plătit 550 lei , din care 50lei au fost amenda si au fost încasați de trezoreria română. Restul de 500 lei au fost încasați de firma de ridicări, 300 pentru ridicare si 200 pentru depozitare in curtea ITS (sau invers, nu mai rețin exact). Cu ce bani sa se facă parcări si investiții dacă hoții profita de faptul că nu există suficiente locuri de parcare..sincer nici nu există un interes din partea hoților să se creeze parcări si sa se respecte legea. Amin. :)
Raspunde

un sibian

Acum 3 ani

nu mai parca aiurea si n-o sa mai ai nevoie de toata filosofia de mai sus!!! e simplu...daca era-I in alta tara ai fi parcat unde nu ai voie...si aia au probleme cu parcarea...nu ne mai aburii!!!
Raspunde

.....

Acum 3 ani

Nu ma intereseaza cine incaseaza banii, atat timp cat iti ridica masina cand parchezi in locuri nepermise. Sau esti handicapat si nu poti sa mergi cateva minute pe jos? In aceasta situatie poate ai dreptate ...
Raspunde

PSC

Acum 3 ani

Parca firma de ridicari apartine tot primariei. Sau ma insel?
Raspunde

Mihăiță Conservă

Acum 3 ani

Hotii sunt aia care te-au amendat ca ai parcat gresit?
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Titi

Acum 3 ani

Ba dati o lege sa parcam masinile pe blocuri deasupra, Voi nu vedeti ca nu mai ai intrun oras unde parca o masina ? Daca tot va tineti ca sunteti destepti si dati dovada de oameni gospodari faceti mai intii locuri sa aiba omu unde parca o masina legal,Nu veniti cu fel de fel de legi aiurea,doar sa ziceti si voi ca faceti ceva Voi credeti co sa ridicati masinile la jumatate de oras Imi pare rau dar fiti oameni gospodari nu cirpaci.
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

IULIANA

Acum 3 ani

SA II VAD EU CUM DOAMNE IARTA-MA O SA RIDICE EI TOATE MASINILE CARE SUNT PARCATE LA INTERSECTIA STRAZILOR BADEA CARTAN CU PREJBEI , CA SUNT ZILE DE ABIA POTI TRECE SI MAI ESTE SI CURBA , NU AI DELOC VIZIBILITATE. ESTE CEA MAI NASPA LEGE .
Raspunde

Vilceanu

Acum 3 ani

Dar oprirea /staționarea autovehiculelor pe traseele marcate pt bicicliști este permisă?
Raspunde

sibian

Acum 3 ani

@ parcare Parcari sunt cat de cat suficiente pentru zona centrala dar nu cred ca iti cad galoanele sa parchezi la P-ta Cibin si sa mergi 5 min pe jos pana in centru . Comoditatea , lenea si trufia (mai ales) sunt la loc de cinste.Singura PROBLEMA este ca legea nu se aplica pentru toti !!! Depinde de nr de inmatriculare !!!
Raspunde

un sibian

Acum 3 ani

ai foarte multa dreptate!!! ignoranta, nepasarea si prostia (trufia) sunt marea problema a parcarilor! nimic altceva!
Raspunde

BON

Acum 3 ani

Ptr. "sibian" o mică precizare: la P-ţa Cibin ai voie să parchezi doar 2 ore, iar dacă ai treabă în centru, drumul pe jos dus/întors + rezolvarea problemei s-ar putea să-ţi ia mai mult de 2 ore. Concluzie: trebuiesc mai multe locuri de parcare în zona "Inelului central". Trebuie să gândim că populaţia Sibiului (şi implicit a maşinilor) e în creştere prin venirea tot mai multor tineri din judeţele limitrofe, fie pentru studii, fie la muncă, plus perioadele de sărbători şi vacanţe când vin tot mai mulţi turişti. Pe toţi aceştia nu-i poţi obliga să parcheze în afara oraşului şi nici foarte departe de "Inelul central". Iar pe Şeful arhitecţilor din Sibiu l-aş întreba: Când în municipiul Sibiu vor apărea construcţii civile sau instituţii cu parcări subterane. Ne mulţumim să construim doar suprateran fără să luăm în calcul rezolvarea parcărilor în acest mod. Toţi dezvoltatorii imobiliari se gândesc doar la profitul lor imediat.
Raspunde

Vasile de Vasile

Acum 3 ani

și la Piața Cibin sunt suficiente locuri de parcare?!?!
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

unul

Acum 3 ani

Corect, gresesti, platesti, dar nu platesti cat un salar, cum era inainte, inadmisibil sa platesti 700 lei pt o ridicare, amenda trebuie facuta in functie de salar minim pe economie, adica sa nu fie mai mare de 30% din salar
Raspunde

.....

Acum 3 ani

De ce? Daca castigi putin si parchezi aiurea nu inseamna ca incurci la fel de mult? Ba ar trebui crescuta amenda / taxa ca sa fie descurajati cat mai multi sa parcheze pe unde vor ...
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Ionut

Acum 3 ani

Sigur aceasta ordonanta a fost data pentru cine stie cine care a avut si in trecut o astfel de firma de ridicat masini. Cine stie ce presiuni s.or fi facut? Pana acum daca se ridicau masini mai putin de 10%din pretul platit de sofer se ducea la stat. Restul, la firma care ridica masina. Atata timp cat nu o sa avem parcari amenajate o sa abuzeze in continuare "politia" locala cum faceau si pana acum ceva timp. Din banii luati de la soferii carora li se vor ridica masininile o sa faca parcari cum s.au facut si drumuri din supraacciza de 7ec pe combustibil. Trist ce se intampla!
Raspunde

.....

Acum 3 ani

Nu inteleg cum poate PL sa abuzeze. E simplu: parchezi unde ai loc marcat si mergi pe jos pana unde ai treaba. Cum ar putea sa abuzeze cineva de tine, daca respecti asta?
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

e-manuela

Acum 3 ani

Buna! Nenea, da' noi ăștia de la USR unde sa "parcăm"?...Ca noi n-avem nici un loc "rezervat"!....
Raspunde

Ion negativ

Acum 3 ani

tu esti de la usr cand is io de la psd.
Raspunde

Georg

Acum 3 ani

Tu parchezi ca de obicei in cabina tirului,la Hornbach ,esti obijnuita:)))
Raspunde

Wilson

Acum 3 ani

Daca e o persoana in masina , nu se aplica masura ridicarii autot. Insa de amenda nu scapi.
Raspunde

nedumerit

Acum 3 ani

nedumerire! in parcare la MALL se aplica regulile de circulatie conform codului rutier? daca da inseamna ca si aici trebuie sa intervina masina de ridicat! de ce? am fost zilele trecute martor, din intamplare, la o scena in care doi tiptari au parcat fara nerusinare pe locul destinat mama si copil, femeie gravida, in fata unei o doamnae care avea tot dreptul sa parcheze acolo! luat la intrebari de catre doamna respectiva, bizonul, care vorbea la telefon, a incuiat masina si a plecat spre magazin! numarul masinii era de .....Valcea! rusine!
Raspunde

Labus

Acum 3 ani

Avem si un nr de tel pt a solicita serviciul,pt bizoni care parchează pe gazon.
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Alex

Acum 3 ani

Faceti parcari si dupa aplicati aceasta solutie ! Indivizii care comenteaza despre indivizii care parcheaza aiurea,clar nu stiu ce inseamna sa te grabesti si sa nu ai un loc de parcare(Adevarat,exista si persoane gen "bizoni" cum ii numiti voi,dar nu toti). Vorbesc de zolnele in care chiar nu exista parcari, iar numarul de masini este cu mult peste aceastea.
Raspunde

.....

Acum 3 ani

Pleaca din timp, ca sa nu te mai grabesti.
Raspunde

Anonymus

Acum 3 ani

parcari sunt dar lenea este mare si de ce sa miste posteriorul putin pe jos cand pot intra direct pana la usa... exemplu clar sunt parcarile de la LIDL unde pe locurile de handicapati si familii cu copil parcheaza unii care nu au nici un handicap si nici macar nevasta apoi copii si daca le spui ceva sar la bataie sau te injura ca atata poate creierul lor de bibilica. asa ca hai sa respectam legea si sa facem miscare si vom vedea ca ai si unde parca si vom fi si mai sanatosi...
Raspunde

Victor

Acum 3 ani

Bizonii - vin parcheaza in poarta zic ca stau 5 minute si stau 3 ore .Astia sunt bizonii pentru care e buna legea asta.
Raspunde

nimeni

Acum 3 ani

Acum 3 zile mi-am permis "nesimtirea" sa-i spun unui sofer ca a parcat in fata trecerii de pietoni de la intersectia Cl cisnadiei cu M Viteazu si ca oamenii care erau pe trecerea de pietoni nu erau vazuti de masinilie care veneau. A iesit din masina sa ma bata!
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

johnny walker

Acum 3 ani

M.................U.................I..............................E MULTA. PENTRU HINGHERII AUTO!!!!!
Raspunde

@ionut umblaretul

Acum 3 ani

vine si te gaseste :)
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Andreea

Acum 3 ani

Este o porcarie de lege in conditiile in care nu exista suficiente locuri de parcare!!!! Locuiesc in Timisoara si situatia este EXECRABILA!!! In zona Aradului unde locuiesc nu exista locuri suficiente,ajungi acasa seara la ora 20:00 si nu gasesti loc nici macar pe trotuar sa parchezi! Da sunt de acord ca nu ar trebuii parcate masinile pe trotuare aa impiedice complet circulatia pietonilor ai nici nu e normal sa fie parcate in zonele de acces sau pe drumuri ptc este clar ca se va incurca circulatia,dar sa parchezi pe trotuar si sa lasi loc de trecere pt pietoni ar trebuii sa se poata deoarece REPET pt toti cei care vor comenta ceea ce spun, NU EXISTA LOCURI DE PARCARE in toata zona,pot traii cu gandul ca voi merge 5 minute pe jos pana acasa dar sa o parchez in cu totul alta zona si sa merg noaptea pe la 20:30-21 singura pe strazi cate jumatate de ora cand vin de la facultate nu mi se pare normal. Legea este perfecta daca se fac si locuri de parcare pentru fiecare zona a orasului nu dai o astfel de lege si lasi oamenii in pom si pomul in aer. Este de toata jena si ar trebuii sa fie ilegal. Mai intai trebuie sa se amenajeze locuri de parcare pentru fiecare zona asa cum ar fii si normal si dupaia sa se puna in vigoare aceasta "lege".
Raspunde

.....

Acum 3 ani

Mie mi-ar placea sa imi iau un elefant. Dar stii de ce nu imi cumpar unul? Pentru ca nu am unde sa il tin. Asa si cu masina, inainte sa iti cumperi una (majoritatea 2, 3) te bandesti si daca ai unde sa o parchezi ... Sau iti iei una gonflabila...
Raspunde

Victor

Acum 3 ani

pENTRU ANDREA SI ALTII CARE VOR PARCARI- Cand parcheaza la tine in poarta desi scrie clar atentie...plus e marcat ca parcare interzisa.Cand vezi masini parcate pe treceri de pietoni sau in curbe.Sa le ridice pe toate.De trotuar nu zic nimic.Unii oameni sunt nesimtiti zice stau 2 minute si vin dupa 2-3 ore ii doare in patina de tot.Pe astia probabil ii vizeaza aceasta lege.
Raspunde

Anonymus

Acum 3 ani

trebuie facute si parcari dar mai ales trebuie sa ne disciplinam si sa respectam legea si pe ceilalti participanti la trafic...
Raspunde

Gargantua

Acum 3 ani

Radeti voi de Valcea dar la noul Kaufland au parcare subterana....la noi vor sa supraetajeze mall-ul si parcare unde? Si cand mai socotim ca gradul de ocupare a locuintelor din zona "gheto-DedemanKaufland" este nici pe jumate ce ne facem in cca 2-3 ani ? Mai e si tampenia aia cu zona hasurata in apropiera trecerilor de pitonti....pai la ce superviteza de deplasare este in mai toata perioada zilei pe Mihai Viteazu sau pe Semaforului unde dracu' crezi ca mai poate parca omu' ? Puneti naiba semafoare (si cu actionare manuala) la toate trecerile de pitonti + camera video unde sa vizoneze bibanii politai cine nu da prioritate.
Raspunde

Alexander

Acum 3 ani

Doamne, ce discuții sterile cu e-manulea, Georg, parcarea și TIR-ul... Bă oameni buni, voi ați intrat aici ca să vă exprimați opinia, sau ca să vă înjurați unii pe alții? Punctez doar faptul că, așa cum bine au spus unii, locuri de parcare sunt suficiente în tot centrul orașului. Posesorii se gipane, merțane și alte asemenea ar putea avea mai mult bun-simț, ar putea să plece mai devreme de acasă, ar putea să-și ducă odraslele mai devreme la școală (la aia de elită, din centru, bineînțeles) sau pur și simplu ar putea folosi, de pildă, parcarea de pe Constituției sau pe cea de la Gară, mai mereu goale... De acord cu "puțină mișcare în plus nu strică"... Poate la un moment dat cineva o să ridice și mașinile milițienilor și ale coloneilor parcate aiurea pe str. Revoluției, colț cu Ștefan cel Mare, unde e o trecere de pietoni... Sau cineva trebuie s-o pățească până să se ia măsuri?
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus