Publicitate
Publicitate
Publicitate - SOMA Sibiu

Mitropolitul a împărțit aleșilor județeni câte o agendă ”de fapte bune”

Traian Deleanu
1
ips-la-cj-5nz9

La ultima ședință a Consiliului Județean Sibiu din acest an a participat, ca în fiecare an, și Mitropolitul Ardealului, Laurențiu Streza. Darurile împărțite de el ”îi pun la treabă” pe aleși.

Publicitate
Publicitate
Publicitate

ÎPS Laurențiu Streza așteaptă de la aleșii județeni – cărora le-a mulțumit pentru munca de anul acesta – să îndeplinească cel puțin câte trei fapte bune pe zi. ”În semn de prețuire noi v-am adus semnele noastre, ale Crăciunului, dar și o agendă cu fapte bune, cu programul pe care să îl aveți anul viitor. Noi am zis trei fapte bune pe zi, căci sunt numai trei linii acolo, dar mai avem și de rezervă, să știți. Căci sunt mulți care fac fapte bune”, a spus mitropolitul în fața consilierilor.
El a rostit și câteva cuvinte prin care a îndemnat aleșii județeni la înțelepciune. ”Trecem prin încercări fiecare în parte, dar nu ne-a lipsit și nu ne va lipsi niciodată încrederea că există un ajutor care vine din afară atunci când noi ne credem slabi. Vine Dumnezeu cu ajutor, ne arată calea, dar nu o face cu forța, te lasă să alegi. De aceea diferența între minte și înțelepciune este mare. Inteligență poate să aibă oricine, înțelepciune are doar acela care alege dintre două variante pe cea mai bună”.

Publicitate
Publicitate

Traian Deleanu
Traian Deleanu

Investigații, Administrație

0740 039 148

traian[at]turnulsfatului.ro

Alătură-te comunității

Publicitate
Publicitate

Un răspuns

  1. Avatar Olingpia Gafosdea
    Olingpia Gafosdea

    …prima, ar hi sa-l preaslaviti pi Bielzebut, a doua, tuot sie suorditz sa-mpartatz cu Biseareca,
    si-a triia, sa nu mai furatz din cutia nghiliei uai, ca draqu-i al vuost!….

    2
    5

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.

Publicitate
Publicitate