PSD şi ALDE vor definitiva luni, cel târziu marţi dimineaţă, lista Cabinetului condus de Sorin Grindeanu, urmând să fie stabilite ce portofolii vor fi preluate de ALDE şi care vor fi cele patru noi ministere, formaţiunile disputându-şi MAE, au declarat, luni, pentru MEDIAFAX, surse politice.
Surse politice au declarat, pentru MEDIAFAX, că la negocierile care au avut loc în prima zi a anului PSD şi ALDE şi-au disputat Ministerul Afacerilor Externe, ALDE propunându-l pe Teodor Meleşcanu, în timp ce PSD vrea să numească un om din rândul social-democraţilor, fiind dispus să dea la schimb Ministerul Culturii.
În PSD sunt vehiculate Natalia Intotero, Ana Birchall, dar şi un tehnocrat la conducerea Ministerului de Externe.
ALDE, în schimb, ar vrea să obţină ministere mai grele ca Ministerul Comunicaţiilor, Ministerul Energie, precum şi Ministerul Mediului, la conducerea căruia este vehiculat copreşedintele formaţiunii, Daniel Constantin, însă, negocierile sunt în curs, potrivit surselor citate.
ALDE ar urma să deţină următoarele portofolii: Daniel Constantin – Ministerul Mediului ,Sorin Cîmpeanu – Ministerul Comunicaţiilor, Steluţa Cătăniciu – Ministerul pentru relaţia cu Parlamentul
Deputatul PSD Florin Iordache, vehiculat la Ministerul Justiţiei şi în guvernul condus de Sevil Shhaideh este din „nou în cărţi”, în contextul în care PSD-ALDE discută pentru a stabili lista miniştrilor care vor face parte noul guvern.
Au fost vehiculaţi şi au rămas în cărţi: Daniel Constantin la Ministerul Mediului, Mihai Tudose la Ministerul Educaţiei, Gabriel Vlase la Ministerul de Interne, Georgian Pop la Ministerul Apărării , Sevil Shhaideh la Ministerul Dezvoltării, Gabriel Petrea la Ministerul Tineretului şi Sportului, Mihai Fifor la Ministerul Transporturilor, Florin Jianu la Ministerul pentru IMM, Mediului de afaceri şi Anteprenoriatului
Numele noi vehiculate în noul guvern sunt: Cristian Socol şi Viorel Ştefan la Ministerul de Finanţe, Marius Nica la Ministerul Fondurilor Europene, Mihnea Costoiu la Ministerul Educaţiei, Florin Iancu la Ministerul Energiei, Lia Vasilescu la Ministerul Muncii Sorina Pintea şi Cristina Elena Dinu la Ministerul Sănătăţii, Ana Birchall la Ministerul pentru Afaceri Europene
Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat că echipa pe care o va forma Sorin Grindeanu va fi diferită de cea a lui Sevil Shaidehh.
Liviu Dragnea a mai spus şi că noul guvern va avea şi patru noi ministere, printre care un minister al Turismului şi unul al IMM, Mediului de afaceri şi Antreprenoriatului.
Marţi, 3 ianuarie, se vor convoca Birourile Permanente ale celor două Camere, vor avea loc plenuri ale Camerelor, şedinţe ale conducerilor PSD şi ALDE în care se va valida lista Cabinetului Grindeanu şi vor fi depuse la Parlament structura guvernului, programul de guvernare şi lista miniştrilor.
Pe 4 ianuarie vor avea loc, de la 8 dimineaţa audierile de miniştri în comisiiile de specialitate şi votul de investitură al Executivului.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Administrație
Alătură-te comunității
5 răspunsuri
-
-
Natalia-Elena Intotero (n. 14 ianuarie 1976, Brad, România) este un politician român, deputat în Parlamentul României în legislația 2012-2016 din partea USL Hunedoara și în legislația 2016-2020.
A lucrat anterior în cadrul MAE.[1] S-a remarcat în 2009 cu un interviu în care afirma că Suedia are președinte și nu rege așa cum este în realitate. [Wikipedia].
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Ce cauta locurile de parcare langa trecerea de pietoni? Cine gireaza incalcari ale legii si punerea in pericol a pietonilor?…
Noroc cu primaria Medias ca va asigura transport public in acele localitati , care erau date uitarii de catre duamna…
Schimbarea rețelelor este foarte bună și utilă, nu cum s-a facut la reabilitarea unor cartiere, când a fost mult subdimensionata…asta…
Fix asa o sa fie intre Dima si Iorga pe Calea Cisnadiei. Apropo, sper ca stie toata lumea ca firma…
In sfarsit zona de nord a județului rarefiata demografic și subdezvoltată economic elimină poluarea atmosferică inexistenta prin inteligente investiții financiare…













Lasă un răspuns