Trei sibieni au rămas înzăpeziți vineri seara pe un drum lăturalnic din zona Șicasău-Zetea. Ei au fost direcționați greșit de GPS-ul autoturismului și a fost nevoie de intervenția unui echipaj de la ISU Harghita pentru a-i îndruma către drumul principal.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Harghita, Alina Ciobotariu, a declarat pentru Agerpres că autoturismul în care se aflau doi adulți și un adolescent de 15 ani a fost găsit la aproximativ 10 km față de drumul principal. Aceștia erau din Sibiu și doreau să viziteze fosta vila de vânătoare a lui Nicolae Ceaușescu, aflată într-o zonă forestieră, dar GPS-ul autoturismului i-a direcționat greșit și când au văzut că nu-și mai pot continua drumul, au cerut ajutorul la numărul de urgență 112.
Un echipaj ISU de la Detașamentul Odorheiu Secuiesc, cu o autospecială complexă de primă intervenție a ajuns la fața locului, i-a găsit pe cei trei în stare bună și i-a direcționat spre drumul principal, de unde își vor continua drumul.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Vizualizari: 1865
Ultimele comentarii
Acum 4 ore
Craciunescu Felicia
Acum 4 ore
PNL și KWI fac cu boltă pe Constituția României !!
Acum 4 ore
Gabytza Gabor
Acum 4 ore
Noi noi
Acum 4 ore
Mihnea