Adevăr sau mit. Câte drepturi aveau românii în Sibiul ”săsesc”

10 Februarie 2017 08:58

Românii nu au avut dreptul să locuiască în Hermannstadt, decât foarte târziu. Românii nu aveau dreptul să-și dezvolte aici o afacere, orașul fiind sub monopolul breslelor săsești. Chiar centrul orașului era împărțit un două: pe un trotuar aveau drept de circulație sașii, secuii și maghiarii, iar pe celălalt românii. Toate aceste afirmații le-am verificat pentru a afla dacă aceste mituri urbane sunt adevărate sau false. Pentru acest lucru am cerut părerea istoricilor Claudia Urduzia și Răzvan Pop.

De când au putut locui românii în cetatea Sibiului?

Legendele spuse din gură în gură arată că românii n-au avut drept de locuire în cetate decât foarte târziu. Istoricii spun că această afirmație este corectă. ”În teorie, după edictul de concivilitate din 1781, orice etnie, deci şi românii, puteau cumpăra proprietăți şi locui în cetatea Sibiului. În realitate, acest lucru s-a întâmplat greu şi foarte târziu, sașii foarte conservatori evitând vânzarea către persoane de altă religie şi limbă. Acest lucru începea de la comunitate: conform statului vecinătăţilor din Sibiu, atunci când vindeai proprietatea trebuia să ai în primul rând acceptul vecinilor. Cutuma a supravieţuit într-o oarecare măsură până în secolul XX, când locuitorii din cartierele de case încă obişnuiau să îşi anunţe vecinii când intenţionau să vândă proprietatea”, susține istoricul Claudia Urduzia.

Răzvan Pop susține că au existat totuși excepții de români care au locuit în cetate. Doar că erau capete încoronate… ”Pentru a fi foarte clari, este vorba de dreptul de proprietare pe care numai saşii îl aveau. Nici nobilimea maghiară şi nici românii nu aveau acest drept. Cazurile lui Nicolaus Olahus, a lui Radu de Câmpulung (amintit de Gustav Gundisch în Patriciatul din Sibiu în evul mediu – în Transilvania şi saşii ardeleni în istoriografie, ed. Hora, Sibiu, 2001) care a deţinut casa Haller sau a familiei Bethlen care a construit Casa cu Cariatide sau chiar a florentinului Cristoforo, proprietarul casei Hecht, se datorează strict alianţelor cu diferite familii de patricieni saşi. Români au locuit în cetate încă din secolul al XIV-lea, cele mai bune exemple fiind cele ale principilor Ţării Româneşti. Poate cel mai bun exemplu este al principelui Mihnea I cel Rău, asasinat la Sibiu şi inmormântat în catedrala oraşului. După Edictul de concivilitate al împăratului Joseph al II-lea există un fenomen de cumpărare de proprietăţi în cetatea Sibiului, dar mai ales dinspre elita maghiară. Cea românească era deja aşezată în Sibiu dar în zonele Josefin, Poarta Cisnădiei sau Maierii Sibiului, astfel încât nu au existat multe demersuri. Mai târziu românii vor deveni proprietari importanţi prin instituţile lor, Biserica, Banca Albina, Astra, etc...”, a spus istoricul.

De când au putut să-și deschidă aici o afacere?

Se spune că românii și-au putut face aici o afacere relativ recent. Adică în urmă cu maxim 150 de ani, astfel încât primele inițiative economice ale românilor au putut fi descrise de bunicii și străbunicii actualilor sibieni. Istoricul Răzvan Pop nu e de acord cu afirmația, spunând că românii au avut afaceri în oraș încă din perioada medievală, însă nu la un nivel în care să și rămână în istorie. ”Românii au putut avea afaceri în Sibiu încă din perioada medievală şi cu siguranţă au avut. Este imposibil ca vecinătatea cu Mărginimea Sibiului să nu fi dus şi la afaceri. Cu siguranţă produsele românilor din Mărginime se regăseau pe piaţa sibiană. Redau şi cazul lui Radu de Câmpulung sau al lui Filip Moldoveanul. Diferenţa este în dimensiunea afacerilor. În istorie rămân marile afaceri, de aceea micile afaceri de zi cu zi nu devin istorie. În afară de cazul lui Radu de Câmpulung, nu ştim un alt mare om de afaceri român, în Sibiu. Ştim de asemenea de cazurile italienilor Cristoforo şi Franciscus care au controlat monetăria Sibiului. Dar… Acestea sunt cazuri izolate şi ele vin prin elemente care se leagă de lumea săsească. Radu venea dintr-un oraş fondat de saşi, Câmpulung Muscel deci un loc cunoscut, o piaţă de desfacere a saşilor iar cei doi italieni erau înrudiţi cu familiile săseşti”, a spus Răzvan Pop.

Totuși, istoricul admite că era extrem de dificil de a deschide în oraș o afacere, atâta timp cât exista un monopol al breslelor săsești. ”Posibilitatea redusă a altor etnii de avea afaceri în Sibiu sau în oricare alt oraş săsesc venea din monopolul breslelor locale, ai căror membri erau doar cetăţeni ai urbei, prin urmare doar saşi”.

Fiecare cu trotuarul lui

O altă legendă urbană vorbește despre cum se împărțeau trotuarele în centrul cetății. Pe o parte treceau sașii, maghiarii și secuii, iar pe celălalt românii. Afirmația nu poate fi confirmată de istoricul Claudia Urduzia. ”Nu cunoaştem documente sau menţiuni ale acestui lucru”.

Răzvan Pop spune că știe și el de acest mit, însă consideră că nu poate fi real. ”Mulţi bătrâni povesteau, în viaţă sunt tot mai puţini care au trăit acele timpuri, că până în perioada interbelică, saşii mergeau pe un trotuar iar românii pe celălalt. Sau că saşii mergeau şi aveau afaceri în Oraşul de Sus iar românii în Oraşul de Jos. O reglementare în acest sens nu a existat niciodată. Personal tind să cred că este doar un mit. În susţinerea ideii îl dau pe Floaşiu care avea magazinele exact pe trotuarul saşilor.

Evident că modul în care saşii au controlat oraşul a creat şi anumite complexe care au dus şi la crearea unor astfel de mituri”, spune Răzvan Pop.

Drepturi în funcție de naționalitate

Nu exista un drept comun, ci o legislație în funcție de naționalitate. Afirmația e confirmată. ”Depinde de perioada la care ne referim. În Transilvania a existat încă de la sosirea saşilor o diferenţiere a drepturilor pentru diferite categorii de locuitori ai Transilvaniei, dar aceasta nu ţinea cont de etnie, ci de considerente ca religia şi teritoriul pe care locuiai”, spune Claudia Urduzia.

Răzvan Pop susține că ”majoritatea calificată a istoricilor transilvăneni susţin că în Transilvania nu a existat un separatism sau o segregare pe considerente etnice”. Totuși, din din punct de vedere religios a existat o discriminare clară, chiar legiferată. ”Ortodoxia a fost cea care prin legislaţie şi demersuri politice ale elitei religioase catolice, iar după Reformă a celei luterane (săseşti) sau reformate (maghiare) au dus la desfiinţarea structurilor religioase ortodoxe. Evident ca acest demers a dus şi la o seminificativă lovitură dată identităţii româneşti. Totuşi, chiar şi în această perioadă, să nu uităm totuşi că domnii Ţării Româneşti sau ai Moldovei au construit nenumărate lăcaşe de cult ortodoxe, cele mai elocvente exemple fiind biserica ctitorită de Mihai al II-lea Viteazul la Ocna Sibiului sau mânăstirea de la Sâmbăta de Sus ctitorită de Constantin I Brâncoveanul şi de ce nu, de atestata ctitorie a lui Mircea I cel Bătrân la Sălişte”, spune istoricul.

”Legislaţia transilvăneană este vastă şi foarte complexă în acest sens, începând cu Bula de Aur a regelui Andrei al II-lea de la 1224. Actul cel mai important rămâne Tripatitum-ul redactat de Istvan Werboczi, prim judecător regal din 1517.

Discriminarea etnică nu a existat în Evul Mediu deoarece conceptul modern de naţiune, nu exista. Un exemplu clar este că în Tripartitum-ul din 1517 poporul definea nobilimea. Cea românească era deja în mare măsură catolicizată şi maghiarizată. De aici s-a ajung la proastele interpretări semănătoriste şi mai apoi comuniste.

Actele din perioada Principatului Transilvaniei, cunoascute drept Aprobatele şi Compilatele, reîntăresc prevederile Tripartitum-ului iar Diplomele Leopoldine, actele fundamentale ce au stat la baza integrării Transilvaniei în Imperiul Habsburgic au reconfirmat prevederile mai sus amintite, regalitatea austriacă recunoscând în fapt toate libertăţile şi legile locului din Transilvania.

Reformele împăraţilor Mariei Theresia şi Joseph al II-lea iar apoi măsurile luate în perioada paşoptisă a dus la eliminarea vechii legislaţii medievale a Transilvaniei, anacronice deja. Astfel elita românească, ajutată şi de demersul imperial al greco-catoliciscmului, a putut să aibă un cuvânt. La începutul secolului al XIX-lea este refăcută episcopia ortodoxă a Transilvaniei care devine mitropolie. Românii revin în Dieta transilvană şi ajung până în Parlamentul Ungariei”, Răzvan Pop, istoric

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi