Dispariția timbrului de mediu a făcut ca numărul mașinilor înmatriculate să crească foarte mult în toată țara. La Sibiu programările depășesc două săptămâni, în condițiile în care, numai în municipiul Sibiu avem deja peste 56.000 de mașini pentru care există numai 16.000 de locuri de parcare.
Conform datelor Direcției Fiscale din cadrul Primăriei Sibiu, la începutul anului 2017 erau înregistrate în oraș nu mai puțin de 56.334, aparținând atât persoanelor fizice, cât și juridice. Este vorba despre mașinile pentru care se plătește impozit în Sibiu, cifra neluând în calcul mașinile înmatriculate în județele Vâlcea, Dolj, Gorj, Alba sau Mureș, multe dintre ele destul de vizibile pe străzile orașului.
”În prezent, un număr de 47.398 de autovehicule sunt înregistrate în proprietatea unor persoane fizice din Sibiu, iar pe persoane juridice figurează în evidențe un număr de 8.936 de autovehicule”, se arată într-un răspuns al Primăriei Sibiu la solicitarea Turnul Sfatului.
Aceeași primărie arată că numărul locurilor de parcare din Sibiu a crescut puțin în ultimii ani, în special datorită refacerii marcajelor din cartiere și a finalizării lucrărilor de modernizare a mai multor străzi.
”Conform evidențelor Serviciul Public de Administrare a Domeniului Public și Privat, în municipiul Sibiu există aproximativ 16.200 de locuri de parcare în parcări zonale și pe aliniamente stradale. Această evidență este actualizată continuu, în funcție de reconfigurarea spațiilor de parcare în urma unor lucrărilor de investiții”, spun reprezentanții primăriei. Aici trebuie făcută precizarea că este vorba doar de locurile de parcare amenajate și marcate pe domeniul public.
”La acestea se mai adaugă locurile de parcare din curțile private și spațiile administrate privat, aparținând spre exemplu hotelurilor, clădirilor de birouri, etc. De asemenea, în acest număr nu sunt incluse parcările de pe aliniamentele stradale din cartiere care nu sunt marcate, dar care sunt utilizate în acest scop”, explică Mirela Gligore, purtătorul de cuvânt la primăriei.
Numărul total al mașinilor înmatriculate în Sibiu este în creștere rapidă, în acest moment. Motiv pentru care Instituția Prefectului anunță măsuri noi în vederea înmatriculării și mai rapide a autovehiculelor.
”Începând cu data de 1 februarie, pentru a preîntâmpina cozile formate la ghişee, datorită numărului mare de solicitanţi, cetăţenii care doresc să îşi înmatriculeze un vehicul trebuie să se programeze, având atât opţiunea de a se programa online, pe site-ul www.prefecturasibiu.ro, secţiunea Programare Înmatriculări Auto, cât şi cu bon de ordine, ridicat de la ghişeu. Sistemul programărilor este într-o continuă dinamică, având loc rezervări în permanenţă, astfel încât la momentul respectectiv au fost făcute programări pentru cel puţin încă două săptămâni. Pentru desfăşurarea activităţii Serviciului Înmatriculări Auto în condiţii cât mai bune pentru cetăţeni, se intenţionează ca, în curând, întreg sistemul de programări pentru înmatriculări auto să se facă exclusiv online”, au declarat reprezentanții Instituției Prefectului Sibiu, la solicitarea Turnul Sfatului.
În toată România parcul auto trece printr-o creștere masivă, semne în acest sens existând încă de anul trecut, nu doar după retragerea timbrului de mediu. Conform Direcției Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor din cadrul Ministerului de Interne, numărul total al mașinilor existente în țara noastră a ajuns la finalul lui 2016 la peste 5,47 milioane de autovehicule.
”În România erau înscrise în circulație, la finalul anului 2016, 5.470.578 milioane automobile, acesta fiind parcul auto total de turisme. Față de anul 2015 creșterea este de 6,1% (5.153.182 unități)”, arată reprezentanții DRPCIV, la solicitarea portalului 0-100.hotnews.ro.
Sub 30% dintre automobilele care circulă pe drumurile patriei au mai puțin de 10 ani vechime, în timp ce peste 70% sunt mai vechi de 10 ani.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Administrație
Alătură-te comunității
7 răspunsuri
-
In oras avem foarte putine locuri de parcare amenajate!!! Majoritatea locurilor de parcare (marcate) „s-au facut” prin „taierea” trotuarelor si benzilor de circulatie. Au incorsetat drumurile si au provocat aglomeratie mai mare. Am fost in cateva orase (Cluj, Constanta, Timisoara) unde am vazut parcari amenajate, subterane, supraterane, unele pe 5 nivele, gratuite si pazite.
-
Tanti Fodor hai sa mai facem niste locuri de parcare zic , textele gen ca ”parcarile sunt gratuite in oras” nu incalzesc si de aia bagam si ridicam masini , sunt 20% grame de nesimtire cand se parcheaza masininute in sibiu dar sunt si oameni care pentru 5 minute cat au treaba undeva ocolesc 20 de minute sa gaseasca un loc de parcare la vreo 2 km de mers pe jos , doar de frica sa nu plateasca amenzi , nu e o logica foarte corecta…..AAA si daca se pote totusi haideti sa asfaltam si malul cibinului ca deja devine odiioasa aceea strada de la cap la coada.
-
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Toată săptămâna a fost un dezastru in Sibiu,incidentele de azi au pus capac. Ar trebui ca LOCTIITORUL IPJ pe linie…
Cine răspunde acum de pierderea acestor bani? Chiar nu se întâmplă nimic?
Exact asta ii trebuie chelului , tichie de margaritar in buricul targului. Stadionul , ca si sediul NATO trebuiau construite…
Nu trebuie să inventăm apa caldă…. Avem un exemplu din Anglia .. Fotbalul trebuie să dispară minimum 2 ani sau…
Corect ! Semafoare actionate cu buton , dar si conectate la un RADAR ! Cand o masina depaseste viteza legala…













Lasă un răspuns