Marţi,
29.11.2022
Ceata
Acum
-3°C

Protestul prin cultură: ”Nu mai suntem primitivi. Un simbol e mai puternic decât un gest violent”

Protestul prin cultură: ”Nu mai suntem primitivi. Un simbol e mai puternic decât un gest violent”

În ciuda vremii întunecate și umede, mai bine de 30 de sibieni s-au întâlnit pentru a doua oară în cadrul ”Orei de lectură”, protestul prin cultură lansat pentru prima dată acum o săptămână, în contextul unor ample mișcări de stradă.

Doar că, spre diferență de acum două săptămâni, cei mai mulți dintre cei care s-au reîntâlnit în piață au admis că această formă de manifestare nu este ”împotrivă”, ci este ”pentru”. ”Protestul nostru este pentru copii, pentru comunitate. Nu pentru cei din clasa politică, căci ei nu cred că au ochi pentru așa ceva. Prin cultură se pot face mai puține măgării. Cultura oprește răul, educă. Lectura înnobilează. Dacă parlamentarii ar fi obligați să citească, nu cred că ar mai fura atât”, rezumă Adi, care a venit însoțit de Mela, colega sa din cadrul unui club de lectură.

Majoritatea dintre cei care au venit să citească au purtat și banderole sau afișe cu mesajul ”#rezist”.

Puterea simbolului

”Ora de lectură” s-a desfășurat pe câteva bănci aduse de pe marginea pieței în centru și pe câteva scaune aduse de cititori de acasă. Prima care și-a deschis cartea a fost Victoria, o tânără care a citit și acum o săptămână în mijlocul pieței. Victoria s-a alăturat și marșurilor din stradă, încă înainte de adoptarea Ordonanței 13. Acum, în Piața Mare și-a adus ”Ciuma”, de Albert Camus, pentru mesajul acestuia că, în orice moment, oamenii pot fi atacați de forțe primitive. ”E un mod civilizat de a protesta, unul simbolic. Cine e capabil să citească un simbol este mai afectat decât de un gest violent. Este un protest mai adânc. Lumea evoluează și trebuie să evolueze și modul de a protesta. Vrem să fim reprezentanți corect. Trebuie să existe o clasă politică ce ține pasul cu evoluția Nu mai suntem primitivi”, explică tânăra care citește în picioare.

protest cultura (34) (Copy)

Mai toți din cei care citesc în liniște vorbesc despre idealuri. ”Citesc despre dileme morale: să furi, să nu furi… Am fost și săptămâna trecută. Nu se vor tăvăli Grindeanu și Dragnea că în mijlocul Pieței Mari se protestează prin lectură. Dar aceasta este o modalitate. Fiecare își alege cum vrea să protesteze, important este să ne trezim și să facem ceva”, arată Horațiu. A venit pregătit de acasă cu ceai, dar și cu două scaune, cel de-al doilea fiind pentru un prieten care se lăsa așteptat.

”Vine iarna!”

Ca și acum o săptămână, mai mulți dintre cititori au adus cărți cu titluri sugestive pentru această perioadă. Dorina Groza, de exemplu, citește ”Vine iarna! De ce trebuie opriți Vladimir Putin și inamicii lumii libere”, scrisă Garry Kasparov. Acum o săptămâna a citit Codul Penal. ”Somnul națiunii naște monștri, iar dovada o avem. Mi se pare că lumea s-a culcat pe o ureche. S-a câștigat o luptă, dar un război nu e făcut dintr-o luptă. Și dacă tot zicem «no, las că…» s-ar putea să ajungem din nou să fim nevoiți să ieșim în stradă câteva sute de mii. Aștept să văd din partea clasei politice o schimbare de atitudine, în primul rând. Încă sunt foarte aroganți și nu îmi dau seama cum își permit”, își enumeră Dorina câteva din motivele pentru care a protestat din nou prin lectură.

protest cultura (28) (Copy)

Alături de cei cu titluri simbolice, au venit și sibieni pentru care lectura e o pasiune și, prin urmare, și-au adus cărțile pe care le citesc acum și acasă. Dumitru Dobrotă, spre exemplu, e inginer mecanic și citește ”Vecini și vecinătăți în Transilvania”, pentru că e pasionat de istoria Sibiului. ”E o formă de protest, am participat și duminica trecută. Cine vrea să ne bage în seamă bine, cine nu, nu”, vorbește calm Dumitru. Radu, licean al Colegiului ”Gheorghe Lazăr”, citește o carte SF, după ce a citit poezie, iar Doru Apostol – inițiatorul protestului – și-a adus ”Fizica viitorului”, de Michio Kaku. ”E mai puțină lume, căci și vremea e mai rea. Pe Napoleon și pe germanii i-au înfrânt în marile lor războaie vremea. Noi trebuie să arătăm că rezistăm indiferent de vreme”, spune Doru Apostol.

Protestul prin lectură s-a încheiat la ora 14:00. De la ora 18:00 este programat să înceapă cel de-al treilea protest al zilei, după ce de dimineață a avut loc și cel al copiilor. Oamenii sunt așteptați să se adune în Piața Mare de la ora 18:00, iar în jurul orei 19:30 este estimată plecarea în marș către cartierul Hipodrom și Vasile Aaron, mai apoi. În cazul unei prezențe scăzute, de pe bulevardul Mihai Viteazul coloana se va reîntoarce în Piața Mare.

FOTO Silvana Armatprotest cultura (38) (Copy) protest cultura (16) (Copy) protest cultura (33) (Copy) protest cultura (4) (Copy) protest cultura (39) (Copy) protest cultura (37) (Copy) protest cultura (40) (Copy) protest cultura (19) (Copy) protest cultura (42) (Copy) protest cultura (41) (Copy) protest cultura (43) (Copy) protest cultura (36) (Copy) protest cultura (31) (Copy) protest cultura (24) (Copy) protest cultura (46) (Copy) protest cultura (35) (Copy) protest cultura (32) (Copy) protest cultura (44) (Copy) protest cultura (14) (Copy) protest cultura (45) (Copy) protest cultura (26) (Copy) protest cultura (47) (Copy)

 

Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download

Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

2 comentarii

Becks

Acum 5 ani

Cu aceasta ocazie am inteles cum prin pseudo-cultura unii rezistenti frizeaza penibilul. Sa citesti in ciuci o carte, precum domnisoara cu parul lung si blond rau este un bun exemplu de fariseism in numele democratiei #. Cei ce citesc in picioare ii tin isonul. Sunt curios daca au citit mai mult de 3 minute inainte si dupa sedinta foto.
Raspunde

Spargatorul de Clisee

Acum 5 ani

Oare ordonata 13 o fi citit-o vreunul din ei?
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus