Trei prieteni în vârstă de doar 16, 17 și 19 ani și-au făcut un obicei din a fura telefoane mobile de ultimă generație. Cei trei sibieni umblau împreună, noaptea, în oraș, iar, în momentul în care depistau un telefon care să merite efortul, foloseau violența ca să îl obțină de la proprietar. De ieri, tinerii se află în arest.
Au ajuns acolo după ce doi dintre cei cărora le-au fost furate telefoanele au depus plângeri la Poliție. “În data de 16 februarie, un sibian a sesizat Poliția Municipiului Sibiu cu privire la faptul că în cursul nopții de 15/16.02.2017, în jurul orei 0030, trei persoane de sex masculin, necunoscute, l-au deposedat prin violență de un telefon mobil. Fapta s-a produs în stradă, în municipiul Sibiu, prejudiciul reclamat fiind de aprox. 950 de lei”, se arată într-un comunicat din partea IPJ Sibiu. Tânărul deposedat de telefon mergea spre casă, pe Calea Turnișorului.
Același lucru s-a întâmplat și în 7 martie, când un alt sibian a fost lovit de cei trei, care, mai apoi, i-au furat și smartphone-ul.
Pe baza mărturiilor celor două victime, polițiștii i-au identificat pe tineri, unul fiind din Sibiu, altul, din Șura Mare, iar cel de-al treilea, din Viile Sibiului. “În baza probatoriului administrat, cei trei tineri au fost prezentați instanței cu propunere de arestare preventivă. Judecătoria Sibiu a admis cererea, fiind emise mandate de arestare preventivă pentru 30 de zile, cercetările fiind continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie calificată”, explică purtătorul de cuvântal IPJ Sibiu, Luciana Balteș.
Polițiștii Biroului Investigații Criminale Sibiu continuă cercetările în acest caz.
Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download
Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube
Tag-uri: Șura Mare , telefon furat , IPJ Sibiu , Judecătoria Sibiu , Viile Sibiului , Luciana Balteș , politia sibiu , Poliția Municipiului Sibiu , Calea Turnișorului , tâlhărie , Arest Preventiv , Centrul de Arest Preventiv , telefoane furate , Cosmin Furtună , Matei Gâscarul , Ţara Pustietăţii
Vizualizari: 2465
Ultimele comentarii
Acum 9 ore
Adrian
Acum 9 ore
Cioban
Acum 9 ore
Petruț Ionescu
Acum 10 ore
Sophie
Acum 10 ore
Paul