Miercuri,
09.10.2024
Innorat
Acum
17°C

Prima opinie legată de balustradele demontate înspre Podul minciunilor: terenul e suprasaturat cu sare

Prima opinie legată de balustradele demontate înspre Podul minciunilor: terenul e suprasaturat cu sare

Deoarece exista pericolul să cadă în orice moment, balustradele scărilor care urcă dinspre strada Ocnei către Podul Minciunilor au fost culcate la pământ în regim de urgență. Cauza înclinării acestor balustrade este cantitatea mare de sare aflată în subteran, este o primă opinie obținută de Turnul Sfatului.

Aparent un fapt banal, balustradele scărilor ce urcă înspre Podul minciunilor reprezentau un pericol real pentru turiștii și sibienii care treceau pe sub pod. Muncitorii care au demontat respectivele balustrade zilele trecute au găsit stâlpi de piatră care s-au deplasat și cu 20 de cm față de poziția inițială. După demontarea în regim de urgență a balustradelor care se înclinau tot mai mult, reprezentanții Primăriei sunt așteptați să obțină avizele necesare unor lucrări de intervenție mai ample. În vederea acestor lucrări, însă, va trebui lansată o procedură de achiziție publică pentru proiectare și execuție.

”Deocamdată nu se știe exact cum trebuie intervenit și nici cât de afectată este partea superioară a zidului care trece mai apoi și pe sub Podul Minciunilor. Situația era gravă, ultimii doi stâlpi erau aproape de a cădea”, au declarat pentru Turnul Sfatului surse apropiate proiectului. Pentru a găsi o rezolvare a situației, reprezentanții Primăriei au discutat în ultimele săptămâni cu mai mulți specialiști în domeniul monumentelor istorice. ”Cred că terenul e suprasaturat cu sare. Sarea a reușit să migreze sub pardoseala de piatră și a început să se umfle. Pe măsură ce temperatura creștea se umfla tot mai mult. Exista riscul clar ca, la un moment dat, acea balustradă să cadă peste potențialii trecători”, a explicat unul din specialiștii care a discutat cu reprezentanții Primăriei Sibiu pe această temă.

lucrari balustrada zid podul minciunilor (2)

Începând cu 2009, când în centrul istoric al Sibiului o femeie a murit fiind lovită de un ornament desprins de pe o clădire, orașul a fost scena mai multor evenimente în care viața trecătorilor a fost pusă în pericol de starea precară a unor clădiri. S-a întâmplat atât pe Nicolae Bălcescu, dar și pe Andrei Șaguna sau Mitropoliei. Acum doi ani, la nivelul conducerii executivului Primăriei s-a luat în discuție varianta majorării cu 500% a impozitelor pentru clădirile neîntreținute, pentru a determina proprietarii să intervină acolo unde există potențiale pericole pentru trecători. Măsura nu a mai fost adoptată și din cauza faptului că s-ar fi dovedit ineficientă în multe cazuri: pentru clădirile declarate monument istoric oricum nu se plătește impozit.

Foto Silvana Armat

balustrada scari podul minciunilor (7) În ultimele săptămâni, balustradele s-au înclinat foarte mult, împingând înspre exterior cărămizile de la bază

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

15 comentarii

Bahama Mamas

Acum 7 ani

E EVIDENT si pentru necunoscatori ca ceva era in neregula acolo, si nu de azi - de ieri ! Pai da, sare + ce se scurge din mortarul de proasta calitate = albeata aia urata (un praf foarte fin), in schimb caramida se prezinta bine. Trebuie refacut EXACT ceea ce a fost acolo ca structura interioara ante reconstructie (nu renovare !), zidurile vechi stateau din 1850-60 bine-merci, astea noi se duc dupa 10 ani !
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

protestatar

Acum 7 ani

Asta e rezultatul muncii de 14 ani jumate a dl. Klaus la prim[ria Sibiului.. Vedeti ce gospodar ati tot ales? Acum, frau il continua in delasare si incompetenta!
Raspunde

h

Acum 7 ani

@protestatar: Ai dreptate! Si pentru rascoala de la 1907, cutremurul din '77 si alte dezastre ce au mai fost, tot dl. Klaus e vinovat.
Raspunde

Bahama Mamas

Acum 7 ani

Sa fim seriosi, ce treaba are Johannis cu asta? Daca esti primar, nu esti si rege suprem ca toti si toate sa treaca prin mana ta. Comisiile de arhitectura, urbanism si ce-o mai fi trebuie luate la puricat, si firma care a lucrat aici, evident nu cu materiale si mai ales solutie tehnica adecvata. Sunt cazuri de reabilitari in care Johannis sa implicat direct, si acolo e totul ok, de exemplu noul gard de la Evanghelica (povestea cu element de metal trantit jos si rupt/spart, apoi inlocuite cele propuse, cu altele de calitate).
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Ina

Acum 7 ani

Dar oare pe care gospodar l-ai fi vrut in locul sau? Cred ca asta-i intrebarea!
Raspunde

Georg

Acum 7 ani

BETONUL, placa de BETON armat...Si caramida pusa toata-n LINIE... http://www.sibiul.ro/forum/download/file.php?id=3028&mode=view/Hermannstadt.%20Burgergasse.Total%20schlampige...unprofesionelle%20Reparatur%20%20der%20Stiege...jpg Posting 2. Posted: 03.05.2008 20:06 View topic - Restauratori din Sibiu..ajutati la Daramarea Acestui Turn PS.. var de mai gaseste, chiar curat de tot la sac, pulbere. (C90) trebuie stins si amestecat cu nisip si apa. SIMPLU. http://www.sibiul.ro/forum/viewtopic.php?f=4&t=2667
Raspunde

Georg

Acum 7 ani

Vad in poza ca au de gand sa bage IAR beton Armat. Armatura NOUA e pregatita. Sunt CRETINI sau se fac?
Raspunde

Bahama Mamas

Acum 7 ani

Este gard pentru siguranta si limitare trafic pietonal, nu armatura.
Raspunde

e-manuela

Acum 7 ani

Buna! Nenea, voi sunteti "experti"rezistentisti la firma conasului Tusinean?..
Raspunde

AsulDeTrefla

Acum 7 ani

Ce o tot ti cu Nenea in fiecare postare, pe fiecare subiect??? Ești dus băiete! Eu zic sa te duci înapoi in Valcea la cum ti-e vorba... Acolo se vorbește asa. Hai pa
Raspunde

Baba

Acum 7 ani

De drenaj si barbacane s-a auzit prin burg?
Raspunde

Dinu Florian

Acum 7 ani

O sa cadă. ...Și ce ?
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus