Vineri,
24.05.2024
Cer Senin
Acum
14°C

Proiect. Închisoare de până la trei ani pentru protestatarii care „împiedică exercitarea puterii de stat”

Proiect. Închisoare de până la trei ani pentru protestatarii care „împiedică exercitarea puterii de stat”

Un proiect de lege care prevede pedepsirea protestatarilor cu închisoare între șase luni și trei ani dacă prin manifestarea lor „au scopul de a schimba ordinea constituțională ori să îngreuneze sau să împiedice exercitarea puterii de stat” a ajuns în Senatul României. Inițiatorul proiectului este deputatul PSD Tudor Ciuhodaru, informează digi24.ro

Elena Calistru de la Asociația Funky Citizen a atras atenția asupra existenței acestui proiect.

Proiectul de lege vine în completarea legii nr.286/2009 privind Codul penal. În expunerea de motive, Tudor Ciuhodaru spune că acest proiect trebuie adoptat în contextul cererilor pentru autonomia Ținutului Secuiesc, scriu jurnaliștii de la Digi24. Potrivit deputatului PSD, „în România libertatea, democrația, dreptul de mișcare și libera exprimare, nu pot merge până la nivelul la care, prin abordări extremiste, separatiste, revizioniste, se atacă esența statului român”.

Libertatea de întrunire este protejată de Constituție în România la articolul 39. „Mitingurile, demonstraţiile, procesiunile sau orice alte întruniri sunt libere şi se pot organiza şi desfăşura numai în mod paşnic, fără nici un fel de arme”, se arată în Legea fundamentală a țării.

Purtătorul de cuvânt al PSD, Adrian Dobre, declarat luni, referitor la protestele din Piața Victoriei, că activitatea Guvernului a fost „obstrucţionată temporar” din cauza acestor „presiuni”, în condiţiile în care mare parte din timpul premierului Sorin Grindeanu a fost alocat acestei „probleme spinoase”.

Citește și

PSD se delimitează de propunerea legislativă a lui Ciuhodaru

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

30 comentarii

e-manuela

Acum 7 ani

Buna! Nenea, sunteti niste rai! Pai, cum sprijiniti voi micii "intreprinzatori"? V-ati gandit ca-n felu' asta toate micile "gogoserii" dau faliment?...
Raspunde

Ina

Acum 7 ani

Tipic PSD! Adica inchisoare pentru protest, dar pentru FURT si ABUZ IN SERVICIU nu!!! Oare ce mai urmeaza?!?
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

sighian

Acum 7 ani

La munca bai,nula balci in strada doar pt ca e "COOL"
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

sighian

Acum 7 ani

ce le place sugus celor 10 care au dat dislike....ce sa-i faci,multi drogati,su;ckeri!
Raspunde

Li Tai

Acum 7 ani

@sighian! „@h,pune mana pe gramatica,analfabet cretin!!!” „La munca bai,nula balci in strada doar pt ca e “COOL”” In locul lui @h, eu îți recomand „gramaticianule” ...„bai,nula balci” să faci o mică corectură: Inlocuiește „n” cu „p” din cvântul „nula” și „b” gu „g” din cuvântul „balci” și să iei cât mai mult din primul în al doi-lea. Mult succes! Dar, nici nu abuza că dăunează.
Raspunde

istoricul

Acum 7 ani

Pentru toti ce considera Revolutia romana din 1989 un bun castigat, sa interpreteze legalitatea ei, prin prisma noului proiect de lege : pedepsirea protestatarilor cu închisoare între șase luni și trei ani dacă prin manifestarea lor „au scopul de a schimba ordinea constituțională ori să îngreuneze sau să împiedice exercitarea puterii de stat”.
Raspunde

Bahama Mamas

Acum 7 ani

Welcome back to the 1950s ! Sa ne ''adunam'' mai mult de 2, 3 e inca legal? Sau suspect ?
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

protestatar

Acum 7 ani

Ei rezista chiar si la inchisoare!
Raspunde

Ina

Acum 7 ani

Ce v-ar mai placea, noi la inchisoare si voi sa aveti in sfarsit liniste pentru toate matrapazlacurile pe care le visati noaptea, asta v-ati dorit de pe vremea lui Iliescu! Ehh, ghinion! Mai suntem si noi pe aici!
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

e-manuela

Acum 7 ani

Buna! Nenea, voi ce varsta aveti? Inca n-ati invatat, mai natracalelor, ca corb nu-si scoate ochiii?.... Sau ma rog, cel putin la nivel declarativ, n-ar trebui sa se intample!....
Raspunde

florin

Acum 7 ani

tovarasul Tudor Ciuhodaru ar trebui sa propuna sa fie inchisi toti cei care injura partidul rosu si pe al lui conducator, sa fie introdus votul obligatoriu, din fiecare oras se organieze saptamanal excursii la bucuresti pentru manifestari "spontane" de sustinerea psd
Raspunde

Andrei

Acum 7 ani

Săracii revoluționari din '89, ar trebui închiși pe viață, fiindcă au îndrăznit să dea jos puterea de stat. Las' nea Ciuhodaru, că de secui ne apărăm și singuri, nu avem nevoie de legea dvs. Back to the dicta-ture!
Raspunde

Toți

Acum 7 ani

Dezinformare din partea UDMR : proiectul nu vizează decât extremiștii : http://m.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/t-ciuhodaru-proiectul-este-pentru-extremisti-si-separatisti-680507
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus