Senatorul liberal Mircea Cazan îi solicit ministrului Transporturilor, Alexandru-Răzvan Cuc, un răspuns cu privire la articolul prezentat în Ziarul Turnul Sfatului, cu privire la alunecările de teren de la tronsonul de autostrada Săliște – Cunța. ”Conform unei anchete efectuate de presa sibiană, alunecările de teren, de pe lotul de autostradă menţionat, au înaintat cu mai bine de 30 de cm. Concret, în urmă cu două săptămâni, s-au înfipt mai mulți țăruși în fața valurilor de pământ ce păreau să curgă înspre calea de rulare, iar la momentul actual, țărușii-monitor au fost ”înghițiți” de pământ. Valurile de pământ pornesc din vârful dealului, unde s-au rupt falii care au ajuns la înălțimi de peste patru metri, și au o deschidere de aproape 200 de metri. Pe acești 200 de metri, distanța față de calea de rulare variază între 70 și 12 metri (acesta fiind cea mai mică distanță între alunecările de teren și autostradă). Ce este îngrijorător este faptul că reprezentanți ai CNAIR spun că aceste alunecări sunt „de suprafață” şi că nu se impune închiderea circulației şi că nu influențează traficul pe autostrada”, scrie Cazan în interpelare.
Senatorul îi solicită ministrului măsuri urgente. ”Vă întreb, domnule ministru, ce măsuri urgente veţi lua pentru remedierea acestei probleme pentru a preveni o tragedie sigură, o alunecare de teren bruscă și masivă fiind iminentă în zona respectivă. Este numai o chestiune de timp până când se va ajunge la un punct critic, şi vor avea loc alunecări de teren care vor deveni periculoase pentru cei participanţii în trafic. Vă atenționez un mare semnal de alarmă pentru importanța acestei probleme si seriozitatea cu care trebuie abordată”, mai scrie Cazan în solicitare.
Despre acest subiect s-a scris aici
http://www.turnulsfatului.ro/2017/03/01/autostrada-cu-margini-de-lut-doua-saptamani-valurile-de-pamant-care-aluneca-spre-masini-ne-au-inghitit-tarusii-foto-si-video/
Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download
Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube
Tag-uri: Mircea Cazan , Ministrul Transporturilor , Ziarul Turnul Sfatului , cunta , Ministrul Mediului , Răzvan Cuc , autostrada A1 inchisa , Pentru Sibiu , alinecari , Judecătoria Sălişte , interpelare
Vizualizari: 2071
Ultimele comentarii
Acum 5 ore
Emil
Acum 5 ore
Sibian SB
Acum 5 ore
@@@
Acum 5 ore
Kokos
Acum 5 ore
Bogdan