Publicitate
Publicitate
Publicitate - SOMA Sibiu

Gaz Metan Mediaș a obținut prima victorie din 2017

Turnul Sfatului
0
e114a28bd338d767d212a9d9e4ff894a-w940-130g

Formația pregătită de tehnicianul Cristian Pustai a învins ASA Târgu-Mureș cu scorul de 2-0, ambele goluri fiind marcate în repriza secundă de către Alexandru Munteanu și Daniel Sikorski.

Publicitate
Publicitate

Gaziștii au început tare partida cu mureșenii lui Ilie Stan, iar în minutul șapte, Daniel Sikorski a fost aproape de deschiderea scorului. Acesta a ajuns în postură de unu la unu cu portarul Eduard Pap, l-a driblat pe acesta, însă a șutat în plasa laterală.

În minutul 24, Alex Munteanu a șutat puternic de la marginea careului, iar mingea a ocolit de puțin poarta. Peste doar un minut Andre a șutat la poarta lui Alexandru Greab, acesta a scăpat mingea, dar a revenit la timp și a reținut-o pe linia porții. La ultima fază a primei reprize, Daniel Sikorski a tras din întoarcere puțin pe lângă poartă.

Publicitate

”A fost o partidă foarte grea, exact cum am anticipat. Echipa din Târgu Mureș joacă bine în deplasare. Este o echipă care nu este resemnată nici pe departe și cu lot de jucători extrem de bun și eu prevăd că se bat cu șanse reale să evite retrogradarea. Pot spune că am avut și noroc, pentru că ei nu au reușit să dea gol. Ne puteam face meciul mult mai ușor dacă înscriam la acea ocazie din minutul șapte. A fost un meci de luptă, în care fiecare detaliu și fiecare contact a contat. Cred că în repriza a doua am fost ceva mai puternici și am reușit să desfacem mai bine jocul pe margini și să avem o posesie mai bună. În prima repriză am fost puțin deranjați de acel presing susținut și avansat al adversarilor. Sunt mulțumit de echipă și de faptul că am reușit să ne păstrăm poziția de lider în Play-Out” a declarat Cristian Pustai, antrenorul Gazului.

Gaz Metan a reușit să deschidă scorul în minutul 63. Daniel Sikorski a executat o lovitură liberă de la marginea careului, mingea a fost deviată de zid și a ajuns la Alex Munteanu, care a deschis scorul.

În prelungiri, Daniel Sikorski a scăpat singur, după o degajare greşită a lui Pap şi a stabilit scorul final, 2-0 pentru Gaz Metan.

În urma acestui rezultat, alb-negri s-au distanțat la cinci puncte de ocupanta poziției a doua a clasamentului, CSMS Iași și vor juca duminică tot pe teren propriu cu FC Botoșani.

Sursa foto

 

Publicitate
Publicitate

Alătură-te comunității

Publicitate
Publicitate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.

Publicitate
Publicitate