Publicitate
Publicitate
Publicitate - SOMA Sibiu

Interviu cu Matei Damian, omul datorită căruia handbalul există în Sibiu: E greu să duci un campionat în 8-9 jucători

Turnul Sfatului
4
matei-damian-768x1152-2yzd

Matei Damian este unul dintre oamenii responsabili pentru care Sibiul are o echipă de handbal masculin la seniori. El este tehnicianul principal al HC Sibiu şi munceşte cu tinere talente ale judeţului zi de zi pentru a-i readuce pe sibieni la handbal în Sala Transilvania. Șef de catedră la CSȘ Sibiu, acesta se ocupă de formarea juniorilor și transformarea lor în handbaliști profesioniști.

Publicitate
Publicitate

 Reporter: Cum s-a desfășurat pregătirea de iarnă, având în vedere faptul că echipa a luat startul mai târziu?

M.D.: Am avut o pauză mai mare pentru că față de echipele înscrise în tur, s-au retras, înainte de începerea returului Diviziei A, două dintre formații: ACS Avram Iancu Arad și CS Unirea Sânnicolau Mare. Pauza dintre tur și retur a fost, pentru noi, de aproape trei luni. Sigur că asta nu ne-a prins bine și echipa este afectată.

Reporter: Care sunt obiectivele pentru acest sezon?

M.D.: În primul rând, obiectivul nostru principal a fost și va rămâne promovarea juniorilor. Mi-aș dori să putem termina campionatul între locurile șase-opt, dar asta e destul de greu, ținând cont de faptul că suntem o echipă care are scheletul construit din jucători sibieni și din juniori.

Reporter: Credeți că echipa mai are nevoie de întăriri?

M.D.: Este nevoie de întăriri, dar din păcate nu ne permitem. Poate de la vară vor mai veni câțiva jucători. Jucătorii buni costă mult, iar noi nu ne permitem momentan. Noi avem o colaborare cu cei de la Clubul Sportiv Școar Sibiu pe partea de juniori. Și prin juniori mă refer la cei de la 14 ani în sus. În iarna aceasta a venit, sau, mai bine zis, a revenit la noi și Robert Voica. El și-a terminat junioratul la CSȘ Sibiu, dar a plecat la Făgăraș pentru că a avut o ofertă mai bună din punct de vedere financiar. Mă bucur că Robert s-a întors acasă după patru ani și că s-a integrat bine în joc încă de la primul meci.

Publicitate

17038573_1437523616271425_5300630798731225408_o

Reporter: Mai spuneți-mi câte ceva despre școala de juniori a clubului.

M.D.: Echipa de seniori este doar vârful unei piramide. Avem un parteneriat cu Clubul Sportiv Școlar Sibiu, așa cum am mai spus. Sunt și trei juniori de la Clubul Sportiv Școlar Sibiu care au dublă legitimare: Horațiu Căpățână, Sebastian Theil și Alexandru Anton. Aceștia fac parte din generația de juniori I. Școala de juniori este principalul ”furnizor” de jucători pentru echipa mare a clubului.

Reporter: Cât de importantă este prezența suporterilor la meciuri?

M.D.: Păi unul dintre scopurile noastre este să facem spectacol la fiecare meci. Din fericire, avem un public al cărui număr a crescut constant de-a lungul timpului. De anul acesta am început să vindem bilete și abonamente și numărul suporterilor care vin la meciuri a crescut, în ciuda temerilor noastre. Fiecare spectator contează pentru noi.

Reporter: Cum este relația antrenor-jucători în cadrul echipei?

M.D.: Din punctul meu de vedere, relația mea cu jucătorii este una destul de strânsă, dat fiind faptul că pe majoritatea îi știu încă de la începerea junioratului.

Reporter: Care credeți că sunt punctele tari și punctele slabe ale echipei?

M.D.: Ca puncte tari aș putea aminti faptul că băieții sunt preponderent din Sibiu sau formați aici. Tinerețea și potențialul de care dă echipa dovadă sunt punctele noastre forte. Iar lipsurile noastre se evidențiază când ne uităm peste lot și vedem faptul că nu avem dubluri pe posturi pentru că ne este greu să aducem doi sau trei jucători de valoare. Noi stăm în opt-nouă jucători care sunt baza echipei. Nu poți duce un campionat în opt-nouă jucători.

Reporter:  Cât de importanți sunt sponsorii pentru echipă?

M.D.: O echipă este destul de costisitoare. Noi suntem un club privat, non-profit. Ne luptăm pentru a atrage sponsori care să mențină echipa.

Publicitate
Publicitate

Alătură-te comunității

Publicitate
Publicitate

4 răspunsuri

  1. Avatar parinte
    parinte

    Felicitari pentru tot ceea ce faci pentru sportul sibian si pentru copii !!!
    Mult succes!

    5
    0
  2. Avatar Geo
    Geo

    Un club la care se munceste, fara bani multi si fara zarva! Mult succes!

    4
    0
  3. Avatar Spectator
    Spectator

    Echipele de copii sunt grozave. Sprijinite de sportivi dedicati si care dedica timp copiilor, excelent organizate si prea modeste. ,

    2
    0
  4. Avatar Georg
    Georg

    Pentru care handbalul MAI EXISTA in Sibiu, e o formulare MAI corecta.
    1921…primul match de handbal LOCO…
    1936: Berlin- Olimpica României era numai din Sibiu, pusi vreo 2 regateni „sa mai fie si de-ai nostri” (citat autentic)…
    Anii 60-70: echipele , in special feminine din Sibiu bateau la curu’-gol tot ce era prin tara.
    Sibieni si cisnadieni la cluburile Uni din Cluj, Bucuresti, Timisoara, Iasi si-n Nationala.

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.

Publicitate
Publicitate