Publicitate
Publicitate
Publicitate - SOMA Sibiu

FOTO – Cum arată viitorul Poliției Sibiu. ”Lumea are o impresie greșită”

Ștefan Dobre
12
politistul-anului-constantin-oprisiu-5-9oha

Polițiștii anului 2016 la Sibiu sunt doi tineri, cu vârste sub 35 de ani, pentru care serviciul înseamnă vocație și pasiune, nu o simplă slujbă la stat. Unul dintre ei lucrează la birou, în Sibiu, iar celălalt la un post de poliție comunal. Specificul muncii lor diferă foarte mult, însă îi leagă seriozitatea și dorința de a schimba imaginea poliției. Ei reprezintă viitorul Poliției sibiene.

Publicitate
Publicitate

Conducerea Inspectoratului de Poliție al Județului Sibiu a premiat vineri dimineață pe cei mai meritorii angajați ai anului 2016. Evenimentul a fost unul festiv, desfășurat în Aula Avram Iancu a Universității ”Lucian Blaga”, în prezența autorităților sibiene și a unor șefi de poliție din Germania, Austria, Ungaria, Serbia și Republica Moldova.

La categoria ”Ofițer de poliție”, Polițistul anului a fost desemnat subinspectorul Mircea Cărbunariu, din cadrul Biroului de Investigații Criminale Sibiu – Poliția Municipiului Sibiu. Acesta are 27 de ani și lucrează în poliție din 2013.

Publicitate

”Am avut un an 2016 extraordinar de greu, dar în același timp extraordinar de frumos pentru că îmi place foarte mult ceea ce fac. Rezultatele obținute sunt deosebite și pe această cale trebuie să mulțumesc public tuturor colegilor mei. Această distincție nu este numai a mea, ci a întregului colectiv alături de care lucrez în fiecare zi”, a declarat pentru Turnul Sfatului Mircea Cărbunariu.

politistul anului constantin Oprisiu (7)

De partea cealaltă, la categoria ”Agent de poliție”, Polițistul anului a fost desemnat Oprișiu Constantin Ilie, șef de post la Postul de Poliție din Poplaca. El lucrează în domeniu din 2008.

”Acest premiu reprezintă pentru mine o distincție aparte de care cred că orice polițist ar fi mândru. Consider că profesia de polițist, meseria în sine, implică în primul rând munca în echipă, de aceea fiecare polițist ar trebui apreciat”, a declarat pentru Turnul Sfatului Constantin Ilie.

politistul anului constantin Oprisiu (4)

L-am întrebat pe Polițistul anului cum decurge o zi obișnuită într-o comună, unde cele mai dese probleme sunt legate de certurile între vecini sau furturile din bătătură.

”Lumea are o impresie greșită despre noi. Activitatea la un post de poliție este complexă, ai foarte multe atribuții și tot timpul trebuie să ai în vederea asigurarea ordinii și liniștii publice în localitate. Sunt probleme zilnice, apar adesea divergențe între locuitorii comunei. O altă parte a muncii de zi cu zi o reprezintă dosarele penale, care sunt din ce în ce mai diversificate, de la acte de violență până la furturi din locuințe, din gospodării, anexe”, spune Constantin.

politistul anului constantin Oprisiu (3)

Deși este vorba despre o localitate de la marginea Sibiului, Constantin s-a remarcat anul trecut reușind să prindă patru hoți, care furaseră peste 12.000 de euro.

”Acesta a fost un caz aparte. Am avut anul trecut un furt din locuința unei femei, prejudiciul creat ridicându-se la 12.000 de euro și bijuterii din aur. Furtul a avut loc în septembrie anul trecut, în mijlocul zilei, în jurul orei 12:30. Ca urmare a anchetei mele, cu sprijinul colegilor de la municipiu, am reușit ca în luna noiembrie să identificăm cei patru autori și să recuperăm 12.000 de euro. Am probat activitatea lor infracțională și  am obținut arestarea lor preventivă”, ne-a povestit Constantin Ilie.

Publicitate
Publicitate

Ștefan Dobre
Ștefan Dobre

Administrație

0724 605 815

Alătură-te comunității

Publicitate
Publicitate

12 răspunsuri

  1. Avatar e-manuela
    e-manuela
    Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
    2
    22
  2. Avatar e-manuela
    e-manuela
    Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
    2
    10
  3. Avatar un sibian
    un sibian

    povesti nemuritoare!!!

    7
    1
  4. Avatar Un Roman
    Un Roman

    Cazuri izolate, la Apoldu de Sus se fura ca n codru si nu i mai prinde nimeni. Stau la post si asteapta raspunsuri……. ei sunt platiti si au depus un juramant sa caute raspunsuri nu sa astepte. ..

    7
    1
  5. Avatar mihai
    mihai

    nu e un job usor ! Felicitari, La Multi Ani si mult succes !

    3
    4
    1. Avatar ....
      ….

      Hop si tu, psihologule1 ne lasi???!!!

      2
      0
  6. Avatar A
    A

    Mulțumim mult Mihai!
    Sa va dea Dumnezeu sănătate!

    1
    2
    1. Avatar e-manuela -real
      e-manuela -real
      Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
      4
      9
  7. Avatar Tomas v.
    Tomas v.

    Bla bla… prin Europa, politia e o instituție subtilă. . ..la noi, e făcută mireasă..

    3
    0
  8. Avatar Klaus
    Klaus

    se stie bine ca hotii sunt prinsi doar din greseala. Cand se mai intampla sa fie prins vreunul, nu se datoreaza nimic politistilor ci altor hoti „cartite” ale politistilor.

    3
    2
  9. Avatar Nelu
    Nelu

    se stie bine ca hotii sunt prinsi doar din greseala. Cand se mai intampla sa fie prins vreunul, nu se datoreaza nimic politistilor ci altor hoti „cartite” ale politistilor.

    0
    1
  10. Avatar sibian
    sibian

    La noi trebuie sa duci hotul la politie cu doi martori care sa te sustina , atunci o sa inceapa procedurile pentru a se dovedi ca le-ai respectat in totalitate vizavi de infractor .

    2
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.

Publicitate
Publicitate