Sâmbătă,
12.10.2024
Partial Noros
Acum
12°C

Planurile de primăvară ale Primăriei: documentații pentru peste 40 de străzi, lucrări de 47 de milioane de lei

Planurile de primăvară ale Primăriei: documentații pentru peste 40 de străzi, lucrări de 47 de milioane de lei

După aprobarea bugetului-record pe care Sibiul îl înregistrează în acest an – 713 milioane de lei -, reprezentanții administrației publice locale au lansat zeci de anunțuri pe tema lucrărilor noi planificate în acest an.

Primăria Sibiu a anunțat prin intermediul Serviciului electronic al achizițiilor publice intenția de a lansa în perioada imediat următoare o serie de proceduri de achiziție pentru lucrări a căror valoare totală este estimată la 47 de milioane de lei, fără TVA.

În planul de achiziții postat pe SEAP, reprezentanții Primăriei Sibiu au anunțat intenția de a înlocui rosturile de dilatare ale Podului Gării (lucrare estimată la 780.000 de lei, fără TVA), dar și lucrările de modernizare a străzilor Ogorului (2,3 milioane de lei, estimare), Depoului (650.000 de lei, estimare) și Prelungirea Săcel (4,3 milioane de lei, estimare). Tot în planul de achiziții pentru anul în curs este anunțată și procedura referitoare la extinderea podului peste Cibin de pe strada Alba Iulia, cu o nouă bretea care să facă legătura cu strada Maramureșului (3,3 mil. de lei), precum și reabilitarea drumului vechi de acces în Păltiniș (cel pe lângă cabana lui Constantin Noica), amenajarea de trotuare, zid de sprijin și iluminat public (6,6 milioane de lei).

În seria lucrărilor pentru care există intenția de a fi lansată procedura de achiziție anul acesta intră reparațiile capitale ale străzii Frații Buzești (1,5 milioane de lei), a zonei din Hipodrom cuprinsă între străzile Frații Buzești – Calea Cisnădiei și Nicolae Iorga (5,5 milioane de lei), dar și de reparații și întreținere a străzilor din oraș. Trebuie remarcat că planurile Primăriei anunță un buget de aproape 22 de milioane de lei alocat acestui contract, o sumă de mai bine de patru ori mai mare decât cea de anul trecut.

Documentații tehnice

În afara contractelor de mai sus, aflate în planul administrației locale, zilele acestea Primăria Sibiu a lansat mai bine de 40 de anunțuri de proceduri de achiziție pentru expertiză tehnică și obținerea documentației de avizare a lucrărilor de intervenție pe diferite străzi. Acestea sunt Papiu Ilarian, Anul 1848, Bradului, Cireșului, Cisnădioara, Granitului, Mozaicului, Poiana Sibiului, Rovine, Stejarului, Tineretului, Topitorilor, Viorelelor, Pandurilor, Primăverii, Fabricii, Rulmentului, Eschile, Macazului, Flacăra, Speranței, Honterus, Băicoi, Viilor, Fundătura Ovidiu, Mesteacănului, Maierilor, Macului, Fundătura Lacului, Fundătura Lăcătușilor, Gazelei, Fundătura Gatoafei, 16 Februarie, Hameiului, Neppenderof, Dulgherilor, Zăvoi (tronsonul II), Lucernei, Ghiocelului, Dreptății, Ion Agîrbiceanu, Cucului, Trandafirului și Lăcrămioarelor. Însă aceste documentații vor fi folosite doar pentru lucrări care urmează a fi programate în anii viitori.

Pe lângă aceste străzi, Primăria a mai lansat procedurile de realizare a studiilor de fezabilitate pentru modernizarea iluminatului public din mai multe zone ale orașului:strada Islazului, în zona de blocuri,  Prelungirea Săcel, Aleea Șelimbăr, zona Ștefan cel Mare – Broscărie și zona noilor locuințe colective din cartierul Reșița II. La fel, și aceste lucrări ar urma demarate abia în anii care urmează pe baza documentațiilor licitate acum.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

9 comentarii

Geo

Acum 7 ani

Ei au avut excedent bugetar de 60 de milioane de euro si planuiesc investitii de 10 milioane de euro. Concluzia este ca in 2017 o sa ramana iar cu cateva zeci de milioane in buzunare pentru ca nu dunt in stare sa gestioneze proiecte serioase. Ma uit si nu vad nici un proiect serios de 5-10 milioane de euro. O inlocuire a stratului de uzura pe marile bulevarde, largire de strazi etc. Lipsa de viziune.
Raspunde

Ladislau

Acum 7 ani

Primaria trebuie sa cumpere terenuri sau imobile private unde sa amenajeze parcari sau sa demoleze constructiile existente pentru a facilita o circulatie fluida. Asta ar trebui urgent facut, altfel in 2-3 ani Sibiul va fi blocat complet.
Raspunde

Soni

Acum 7 ani

Nu, trebuie să investească în transportul in comun.
Raspunde

Gigi

Acum 7 ani

Zona campsor? De pe vremea lui v popa era material de propaganda si o idee chiar buna de fluidizare trafic turnisor/strand. Si acolo chiar daca numai pe 1 banda pe sens ( nu cred ca are primaria mai mult teren acolo) tot e o realizare notabila
Raspunde

dancp2

Acum 7 ani

toti tac!ungurii din ungaria au dat legea anti SOROS,aici niciun articol!
Raspunde

Jazz

Acum 7 ani

Cartierul Veteranilor!!!
Raspunde

cetatean

Acum 7 ani

Str. Malinului din cartierul Gusterita, pe cand, aceeasi intrebare noi nu platim impozit?
Raspunde

Propunere

Acum 7 ani

Din fonduri proprii ar trebui facute SF, Puz-uri pe zonele noi, etc. Pentru strazi sunt fondurile de la BERD, daca europene nu suntem in stare sa luam... Sa ramai cu excedent bugetar e f. aiurea.
Raspunde

pt Gigi

Acum 7 ani

vremea electorala a trecut..s au dus si promisiunile..acum ne vedem de batranetile noastre.. so relax :)))
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus