Duminică,
25.09.2022
Cer Senin
Acum
13°C

Prim-solista Teatrului de Balet revine pe scenă. „Mă leagă amintiri și emoții foarte puternice de acest spectacol”

Prim-solista Teatrului de Balet revine pe scenă. „Mă leagă amintiri și emoții foarte puternice de acest spectacol”

Adela Floricioiu revine pe scena Teatrului de Balet Sibiu, miercuri, 5 aprilie, de la ora 19:00, în rolul Annei Karenina, la Cercul Militar. Aceasta a făcut o mică pauză deoarece a rămas însărcinată cu cea de-a doua fetiță, dar spune ea, știa încă de atunci că se va întoarce. Biletele s-au vândut de acum trei săptămâni, dar la cererea publicului, spectacolul se va relua în 10 mai. 

A dansat timp de zece ani pe scena Operei Naționale București, dansează din 2011 la Teatrul de Balet Sibiu, a lucrat cu coregrafi cunoscuți precum Răzvan Mazilu, Gigi Căciuleanu, Mihai Babușka, a interpretat roluri solistice în majoritatea baletelor clasice. După ce a dat naștere celei de-a doua fetițe, prim-solista Adela Floricioiu revine pe scena Teatrului de Balet Sibiu miercuri, 5 aprilie 2017, de la ora 19:00, pe scena Cercului Militar Sibiu, în rolul Annei Karenina, unul dintre cele mai îndrăgite roluri din cariera balerinei.

„Spectacolul Anna Karenina s-a montat la Teatrul de Balet Sibiu la finalul anului 2015, când eram însărcinată cu cea de-a doua fetiță. Mi-am dorit încă de la acea vreme ca atunci când voi reveni pe scenă, acesta să fie primul spectacol pe care îl voi dansa. Mă leagă amintiri și emoții foarte puternice de acest spectacol. Este ultimul spectacol în care am dansat acum șapte ani pe scena Operei Naționale București, este un rol pe care îl îndrăgesc foarte mult, este poate unul dintre rolurile pe care și-l doresc toate balerinele. Cred că abia acum, când sunt mamă a două fetițe minunate, înțeleg pe deplin acest rol, abia acum îmi dau seama cât de diferită e abordarea acestui personaj de oricare altul. Mi-a fost dor în toată această perioadă de colegii mei, de scenă, de public. Spectacolul de miercuri va fi cu siguranță unul cu multă emoție și multă bucurie pentru mine.” Adela Floricioiu, prim-solistă Teatrul de Balet Sibiu

Adela-Floricioiu si Joshua Legge-GaladeBalet (1)

Reprezentația de miercuri, 5 aprilie 2017, se va dansa cu casa închisă, toate biletele puse în vânzare fiind epuizate cu trei săptămâni înainte de spectacol. Publicul îi va întâlni în spectacolul de miercuri pe Adela Floricioiu, în rolul Annei Karenina, Joshua Legge (debut) în rolul lui Alexei Vronski și Naoya Kyuno (debut) în rolul lui Alexei Karenin. La cererea publicului, a fost programată o nouă reprezentație a acestui spectacol, în data de 10 mai 2017, pentru care mai bine de jumătate din biletele puse în vânzare sunt deja vândute.

Adela Floricioiu si Mihai Mezei-Lacul Lebedelor (4)

Biletele pentru toate spectacolele Teatrului de Balet Sibiu pot fi cumpărate online, de pe siteurile bilet.ro și kompostor.ro sau direct de pe pagina de facebook a Teatrului de Balet Sibiu – secțiunea bilete. În Sibiu, biletele pot fi cumpărate din punctul de vânzare situat în Piața Mare, Primăria Municipiului Sibiu, intrarea F sau în seara spectacolelor, în limita locurilor rămase disponibile. Elevii, studenții și pensionarii beneficiază de 50% reducere. Mai multe informații despre activitatea TBS se găsesc pe site-ul oficial al teatrului .

Credit foto: Teatrul de Balet Sibiu/Ovidiu Matiu

Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download

Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus