Joi,
03.10.2024
Cer Senin
Acum
22°C

Am mâncat ”cabanos” la Kulinarium. De o sută de lei

Am mâncat ”cabanos” la Kulinarium. De o sută de lei

Până la sfârșitul săptămânii trecute nu băgasem nasul la Kulinarium, însă auzisem numai lucruri bune despre el. Așa că m-am dus cu speranța că voi găsi un restaurant altfel, mai bun decât tot ce există în Piața Mică și Piața Mare. După care am primit cârnați.

Prima impresie a fost una pozitivă. Oameni amabili și zâmbitori te primesc încă de la intrare și te ajută să-ți găsești locul. Am stat în încăperea dinspre Piața Huet, cu priveliște către Catedrala Evanghelică și am apreciat atmosfera relaxată. M-am bucurat de lumină naturală și senzația familială de căldură. Pe scurt, e loc plăcut, drăguț amenajat, în care ți se face foame și dacă nu ești flămând.

Majoritatea restaurantelor din centrul Sibiului sunt de tipul ”ciorbă, pizza, paste”, așa că am fost puțin dezamăgit când am văzut în meniul frumos dactilografiat la calculator că au ciorbă, pizza și paste. Printre altele, pentru că bucătarul sau bucătarii de la Kulinarium vin și cu ceva în plus. Am comandat, pentru o masă de două persoane, o supă cremă de roșii – sunt un fan al tomatelor, patru feluri de cârnați Leopold cu varză, o supă de spanac și ouă de prepeliță, tigaie de legume, un suc de merișoare și apă plată.

20170407_141445_1491570121043

Supa cremă de roșii, însoțită de crutoane proaspete, a fost una dintre cele mai bune pe care le-am mâncat vreodată. Avea un iz de roșii coapte care mi-a gâdilat toate papilele. Credeam că la Tango, tot în Piața Mică, au o supă bună de roșii, însă la Kulinarium e superioară. Foarte bună a fost și supa de spanac, pe care pluteau două ochiuri mici de prepeliță făcute exact așa cum trebuie: rumenite bine pe margine, ușor crocante, și cu gălbenușul moale. Bun de tot.

20170407_141450_1491570120864

Am fost surprins neplăcut când a venit felul doi. În sensul că nu arăta deloc așa cum îmi imaginam eu: cârnați bavarezi pe pat de varză… Am primit patru cârnați ”cabanos”, ca cei de la magazinul din colțul blocului, cu o jumătate de borcan de muștar lângă și o lingură mare de varză roșie. Aparențele însă înșală. Deși arătau banal, la gust cârnații nu au fost deloc banali. Unul era picant, altul din carne de oaie, altul conținea carne de porc și amestecuri. Gustul lor se potrivea numai bine cu dulceața verzei și a stafidelor. De partea cealaltă a mesei, să-i zicem zona vegetariană, tigaia cu legume a fost exact cum îi spune numele. Legume la tigaie. Bune, dar obișnuite.

20170407_143943(0)_1491570120345

Ca o concluzie, n-aș spune despre Kulinarium că este cu mult peste restul restaurantelor din centrul Sibiului. Atmosfera e într-adevăr plăcută, iar mâncarea bună. Pe toate cele enumerate mai sus am plătit o sută de lei. Deși nu mă grăbesc, o să le mai calc pragul.

La finalul mesei un detaliu m-a făcut să-mi scot pălăria în fața reprezentanților restaurantului. Au demarat o campanie, împreună cu Protecția Copilului Sibiu, prin care încurajează toți clienții să facă donații pentru copiii din centrele de plasament. Ca mulțumire ei oferă o cafea din partea casei. Un exemplu pentru toate restaurantele din Sibiu.

Noi eram în timpul serviciului și aveam mașina parcată la câteva sute de metri de Piața Mică, așa că nu am comandat nimic cu alcool. Însă partenerul Turnul Sfatului, casa de vinuri ”Wine Not?”, ne face câteva recomandări pentru preparatele alese prin somelierul Florin Marian:

wild-rock-sauvignon-blanc-2016.pw-sb-0017-16a”În primul rând, la supa de roșii nu am recomanda vin. Roșiile în general au o aciditate foarte ridicată, care ar domină orice alte gusturi ulterioare. După ce "mestecăm" roșiile, papilele gustative sunt curățate atât de mult încât vinul ar fi deranjant și neplăcut. Este ca după spălatul pe dinți.

Nu același lucru se întâmplă însă în cazul unei supe de spanac cu oua prăjite de prepeliță. Noi, la Casa de Vinuri "Wine Not?" avem un spectaculos Sauvignon Blanc din Noua Zeelandă. Se numește Wild Rock și este adus în România de cel mai mare importator român de vinuri, Vinimondo (http://winenot.eu/savignon-blanc-wild-rock.html). Vinul este caracterizat de o aromă specifică "lumii noi", cu note vegetale, foarte aromat. Nasul este puternic, vinul dezvoltând arome de urzică, iarbă proaspăt cosită și soc, care completează foarte bine frunzele verzi de spanac din supă. O astfel de asociere ar pune clar în valoare și mai mare atât supa de spanac, cât și vinul, formând un tot unitar foarte plăcut.

Trecând la felul doi, cine consuma tigaia de legume ar putea asocia cu ea un vin alb, acid, dintr-o zona mai rece. Aș alege în acest caz Crama Liliac din Lechința / Transilvania iar soiul recomandat este Pinot Gris (http://winenot.eu/liliac-pinot-gris.html). Vinul este plăcut, floral și oferă un echilibru stabil între aromele de pere, caise și gustul proaspăt de citrice, fiind corpolent și cu un postgust prelung. Cu siguranță merge de minune cu legume la tigaie, completează somelierul casei de vinuri.

În cazul platoului cu cârnați de porc și de oaie, simpli și condimentați ar merge un vin ușor, plăcut, care pune în valoare atât oaia cât și porcul. În acest caz noi am recomanda un rose proaspăt și mineral, cu o aciditate ridicată, din 2016, tot dintr-o zona rece, cum este Transilvania. Crama La Salina, de lângă Turda ar putea fi o alegere foarte interesantă și totodată o surpriză foarte plăcută pentru cei care încă nu o cunosc (http://winenot.eu/issa-pinot-noir-rose.html). Și anul trecut rose-ul lor a fost unul dintre cele mai bune din România, cu un raport calitate - preț dintre cele mai avantajoase.

Bineînțeles că aceste mâncăruri se pot asocia și cu alte vinuri din "biblioteca" noastră, însă credem ca vinurile de mai sus pot contribui mult la îmbunătățirea mesei.

Pentru cei interesați ele sunt disponibile să fie și degustate în cadrul magazinului de vinuri ”Wine Not?” de pe strada Târgul Vinului nr. 11, în perioada 10-15 aprilie 2017”.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

16 comentarii

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

e-manuela

Acum 7 ani

Buna! Nenea, vinu' dupa celebra "supa de spanac" vine ca o manusa...Asa "constipat" cum esti, te ajuta sa purjezi "instalatia"! Pacat ca erati cu masina, si era foarte aproape de voi. Garantat, acum te-ai fi simtit mult mai bine...
Raspunde

Bicisnicia Pidosnică

Acum 7 ani

Oligofrenul strikes again.
Raspunde

yoy

Acum 7 ani

Tanti, esti ofticata ca mata nu mananci in oras si nu scrii recenzii si impresii? nu toata lumea trebuie sa scrie
Raspunde

Bicisnicia Pidosnică

Acum 7 ani

Nu e tanti,e un băiețel căruia îi place să fie alintat emanuela.
Raspunde

Grup de turisti

Acum 7 ani

Unii-mi zic vaca nebuna Altii mi-ar da matraguna Insa adevarul este Ca prestez, dar fara peste Este o munca cinstita Eu fac bani cu-a mea gurita Si va dau si salmonela Si ma numesc MANUELA...
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

e-manuela

Acum 7 ani

Buna! Nenea, sa mai zica cineva ca nu ma iubiti!?... Vezi numa' sa nu dai in cultu' personalitatii...
Raspunde

mischelyna

Acum 7 ani

Puteai sa comanzi altceva daca ai avut chef de "pretentii" la banii aia, mancarea este minunata la Kulinarium, este totusi o locatie in inima orasului destinata mai mult turistilor si cu preturi pe masura lor, carnati puteai sa mananci si in parcare la Kaufland de exemplu. Au si altceva in meniu de exemplu niste rulade dementiale si servirea este ireprosabila intotdeauna. Nu poti face o reclama proasta unui restaurant doar pentru ca tu ai mancat carnati si nu ti-a placut pretul lor.
Raspunde

////

Acum 7 ani

Sa-ti fie de bine la rulada!
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus