Până de curând am fost chiriașul unui garaj construit în urmă cu 25 de ani în centrul Sibiului. Pentru această „oportunitate” pe care am obținut-o în secolul trecut, eu am plătit o taxă la Primăria Sibiu în valoare de aproximativ 280 de lei anual, timp de 25 de ani.
În tot acest timp, Primăria a știut că exista o construcție ilegală numită garaj, deoarece așa era trecută în decizia mea de impunere. Atât eu, cât și ceilalți proprietari de construcții ilegale am tot încercat de-a lungul timpului să intrăm în legalitate într-un fel sau altul, dar am primit răspunsuri negative în această direcție.
A venit și momentul mult așteptat, acela de reabilitare a unui cartier aflat în centrul orașului, după 40 de ani. Și, normal, demolarea tuturor construcțiilor ilegale, implicit a garajelor. Până la urmă un lucru normal, în privința căruia eu sunt de acord atâta timp cât absolut toate construcțiile de acest fel din oraș vor fi demolate, pentru că doar așa ni s-a spus: „nu mai există oameni cu pile în acest oraș, nu mai merge cum a mers până acuma”. Mă bucur foarte mult când aud aceste cuvinte, doar să fie și reale.
În toamna anului trecut am fost în audiență la doamna viceprimar Bokor, în vederea, din nou, de a închiria legal de la primărie un loc de parcare în cartierul meu. Și mi s-a promis posibilitatea închirierii de către orice locatar a unui loc de parcare pentru mașină. De curând, un prieten a făcut o cerere în scris în această privință și a primit un răspuns negativ fără o motivație. Eu ce să mai cred? Un sistem de închiriere a spațiilor de parcare există în foarte multe orașe ale țării și funcționează.
Cu toții avem vecini. Se spune că soacra și vecinul nu poți să ți-i alegi. Unii suntem mai norocoși alții mai puțin. Cu unii vecini ne petrecem dimineți la cafele, cu unii sărbătorile, cu alții nu discutăm absolut nimic, nici nu știm cum îi cheamă.
Cele mai mari certuri în țara asta cu vecinii nu ies de la faptul că i-ai inundat sau ai făcut grătarul pe balcon, scandalurile ies de la locurile de parcare. Unele se soluționează la tribunal sau cu vătămări corporale. Atâta timp cât nu există soluții legale găsite de către primării cu privire la cine, câte mașini are și unde poate să le parcheze pe „tarlaua publică”, vor exista non stop discuții. Pentru că este mult mai simplu să lași adunătura să-și scoată ochii în loc să vii tu, ca autoritate publică, cu o soluție.
Am observat isteria oamenilor și răutatea românească, în aceste zile, care ne caracterizează atât de bine, la fel și plictiseala de viață a pensionarilor care parcă înfloresc atunci când se întâmplă ceva nou în cartierul lor. Critica veșnic prezentă la român atunci când vine vorba de a face ceva. Mai bine stai la geam și dai din gură sau dai telefoane pe la ziare și primărie ca să critici absolut orice lucru mărunt. Incredibil. Cartierul meu a fost construit la sfârșitul anilor 70. Acum au venit din nou mașinile mari și zgomotoase pentru reabilitare. Și tot nu e bine.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Alătură-te comunității
19 răspunsuri
-
-
tu nu aduci nimic in orasul asta….tu de aici iei bani, de aici iti iei salariul pe care il cheltui sa-ti cumperi trening si adidasi din valcea, ca acolo-i mai ieftin si marfa e mai buna si mai frumoasa. ca nu poti sa cobori din troaca ta de bmw cu arcurile taiate si tobele largite daca nu ai trening nou si adidasi noi. si doar cand mergi la vreo nunta iti iei blugii de duminica. cravata si pantofi porti doar cand te ingroapa.
-
-
bai oltene, ai plecat din vl de bine sau de foame? te-a adus cineva cu forta aici? du-te inapoi cu toti oltenii tai ca decat ca nu va mai suport prostia. decat atat. veniti in sb la scoala ca in vl n-aveti, ramaneti in sb sa munciti…si lucrati orice pentru oricat, doar sa nu mai plecati de aici…si acum zici ca aici e rau? esti si prost si ipocrit. de fapt esti oltean si asta le cuprinde pe toate, chiar mai mult decat atat. decat am spus
-
-
-
-
Spatiul public e un bun comun al tututor cetatenilor sibieni. Nu e normal sa se inchirieze acel spatiu pt beneficiul unuia sau altuia ! Acel bun public, trebuie sa ne deserveasca pe toti in egala masura, si nu sa fie valorificat in interesul unora care vor neaparat sa paecheze in fata scarii ! Lipsa de civilizatie a unor concetateni de’ai nostrii, trebuie rezolvata prin alte metode, asa cum s-a facut in alte tari civilizate : AMENZI MARI incat sa iti fie frica sa parchezi pe o pista de biciclisti, pe spatiul verde, pe trecerea de pietoni! Pe dincolo omul se gandeste cum face cu masina, si apoi si-o cumpara, romanul isi ia 4 rable, sta la bloc si se plange ca nu are unde parca, practica care ar trebui sa dispara ! Salut decizia primariei de a mentine spatiul public, PUBLIC !
-
-
@Tudor, nu sunt impotriva „rezervarii” parcarilor pentru agentii economici si institutiile publice. De exemplu, sunt de acord daca in fata Primariei ar fii cateva locuri de parcare destinate cetatenilor care au teaba la Primarie. Daca ar fii parcarea de la Continental folosita de turisti, ei aduc un aport destul de mare economiei sibiene si as fii de acord….dar daca e folosita parcarea de angajati …1000% impotriva.
-
-
-
Domnule Marcovici, De observat și că din decizia de impunere prezentată în fotografie reiese că ați plătit o taxă pentru terenul pe care era construit garajul, nu pentru construcția efectivă. Practic, Primăria a cerut să plătiți pentru faptul că ați folosit doar dumneavoastră o bucată de teren proprietate publică. Și e perfect îndreptățită să spună că acum e necesar să eliberați terenul. Așa cum era perfect îndreptățită să nu accepte „legalizarea” unei construcții ilegale și ar fi putut (dacă vroia asta) să vă ceară să eliberați terenul mai devreme. Sunt orașe din România unde asta s-a rezolvat acum 15 ani.
-
Inchirierea e o solutie dacă pot asigura un minim pentru toată lumea dar numărul locurilor de parcare este mult subdimensionat fată de necesar.
In cartierele cu o populați foarte densă ar fi practic imposibil să găsești un loc de parcare pe care să-l închiriezi.
Asta ar duce la creerea unei piețe negre a locurilor de parcare și a unei rețele de spagă în Primărie.
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Echilibrarea bugetelor la primarii = toti primarii isi angajeaza rudele si pilele, le dau salarii maxime, apoi vor bani de…
Sunt aceeași mereu, nu mai mult de 1-3 persoane. Unele comentarii nici nu au logică, mereu aceeași placă. Posibil „georgei”,…
vezi ca parcul gonflabil e al unui fost judecator, mare smecher, nu se atinge nimeni de el….
Intreb pina imi raspunde cineva(nu fostul ministru al Culturii,Turcan,nu-s absurd): Tabloul deteriorat din neglijenta de fostul Primar(ulterior Presedinte,actual pensionar) a…
Postac de la viitorul hotel













Lasă un răspuns