Publicitate
Publicitate
Publicitate - SOMA Sibiu

Schimbarea Spitalului de Pediatrie într-un an: de la proteste la porți deschise

Ștefan Dobre
5

Spitalul de Pediatrie din Sibiu a organizat astăzi ziua porților deschise, ocazie cu care cei mici, împreună cu părinții lor, au fost invitați să facă vizite în cabinete, să se joace cu o parte din aparatură și să îi cunoască pe medici. Acțiunea a avut loc la un an de la protestele organizate de părinții din Sibiu, foarte nemulțumiți la acea vreme de managementului unității.

Publicitate
Publicitate

În urmă cu aproximativ un an părinții inițiau o petiție prin care cereau să fie lăsați să rămână cu copiii lor internați în spital. Nemulțumirile au dus, în cele din urmă, la schimbarea conducerii spitalului a și a regulamentului de funcționare. Astăzi, spitalul este mult mai prietenos cu pacienții și medicii chiar i-au primit pe copii cu zâmbetul pe buze.

pediatrie

Copiii au putut vizita spitalul, au învățat despre aparatura medicală, i-au cunoscut pe doctori și chiar au asistat la mini-concerte în curtea unității. Cei mai talentați dintre ei au putut desena pe asfalt, au putut picta și s-au distrat.

Publicitate

”Ieri am avut o ședință a Consiliului Etic în Spitalul de Pediatrie și nu am avut nicio plângere și singura notă pe care noi a trebuit să o discutăm în ședință a fost o scrisoare de mulțumire a unei mame, care a venit pe o hârtie de reclamație”, spune Ana Maria Micu, membru în consiliul de etică al spitalului.

”Am venit să vedem și noi cum s-au schimbat lucrurile spre bine și îi apreciem pentru chestia asta”, a spus unul dintre părinți, prezenți la eveniment.

pediatrie 1

Spitalul de Pediatrie trece în această perioadă printr-un proces de schimbare a imaginii și vrea să își schimbe numele în Spitalul Copiilor. În paralel, din punct de vedere administrativ, conducerea speră în mutarea într-o clădire unică, în prezent el funcționând în mai multe spații.

Cauți un loc de muncă sau vrei un job mai bun? Pe turnulsfatului.ro/locuridemunca ai de unde alege. Stefanini, RSK Development, Fântânița Haiducului, Harting, Soma, Kulinarium, Expertarom, Astra Film, Hilton, Flaro, SmileCredit, Carrefour, Standard 8, Einstein și alții angajează acum.

 

Publicitate
Publicitate

Ștefan Dobre
Ștefan Dobre

Administrație

0724 605 815

Alătură-te comunității

Publicitate
Publicitate

5 răspunsuri

  1. Avatar Doctoru
    Doctoru

    In sfarsit ceva de bine. Sper sa-i tina asa, nu ca la judetean are atunci cand treaba mergea bine Spineanu o trebuit sa plece ca nu era PNL-ist.

    1
    3
  2. Avatar Ana
    Ana

    Ma bucur intr-un fel de faptul ca arata o anumita deschidere noua conducere, insa ar fi ultimul loc unde eu mi-as duce copilul in vizita.
    Sper ca s-a schimbat ceva si in ceea ce priveste vizita in timpul internarii. Anul trecut alergam cat puteam de repede sa nu-mi las copilul singur si totusi sa avem acces la lucrurile atat de necesare de acasa (inclusiv apa de baut).
    Tatal nu si-a putut vedea copilul cat timp fost internati si pt vindecare ar fi fost tare important ca micutul sa aibe parte macar de o ora in compania celuilalt parinte. Mie mi-ar fi prins enorm de bine un ragaz de cateva minute in care sa stiu copilul cu tatal lui, si la baie mergeam cu un stres mare, sa nu-i mai adaug alte suparari la cate existau deja, durere, branula, antibiotic, diaree, mediu strain, caldura. Si lipsa de comunicare medic, asistente- parinte care ingreuneaza foarte mult totul si ampifica stresul, tristetea, ingrijorarea.
    Sper sa se fi schimbat ceva, poate pe aceasta cale ajunge si la urechile celor cu
    factor de decizie. E spre binele micutilor pacienti si parintilor care raman cu cele mai dureroase amintiri si vina ca poate n-am facut tot ce se putea ca sa nu ajungem la internare. Desi faci pe super mama de fiecare data, insa fara un medic care sa te sprijine, caruia sa ii poti da un sms si dupa orele de cabinet sau unul care sa nu te trimita la internare de la orice fleac de teama sa-si asume vreun risc….

    3
    1
  3. Avatar sustinator pediatrie
    sustinator pediatrie

    Protestele la care va referiti sunt cu siguranta cele prin care se cerea constructia unui nou spital, la mai putin de sase luni de la inaugurarea unui centru nou de cercetare si diagnostic in pediatrie, care astazi incet, incet devine muzeu !

    0
    0
  4. Avatar ALO Astrid
    ALO Astrid

    Daca jumatate din banii pe care-i arunca Primaria Sibiu pe tot felul de asa-zise „Agende Culturale” ar merge spre un nou Spital de Pediatrie, unde am fi fost noi acuma?

    5
    1
  5. Avatar ALO sibieni
    ALO sibieni

    In prostia ei, tembela de Firea (Primarul Bucurestiului), avea dreptate: un conducator, fie el Primar si/sau Presedinte, daca nu e implinit, daca nu are copii, nu poate fi un conducator intelept. Daca niciodata n-ai fost umilit la Pediatrie, noaptea, cu copilul in brate, n-ai cum sa intelegi de ce trebuie un Spital nou de Pediatrie.

    4
    3

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.

Publicitate
Publicitate