Vineri,
29.03.2024
Cer Senin
Acum
12°C

Chioșc și terasă, pe aleea spre Cetatea Cisnădioara. “O să ne trezim cu mici și bere”

Chioșc și terasă, pe aleea spre Cetatea Cisnădioara. “O să ne trezim cu mici și bere”

La doi pași de aleea care șerpuiește prin pădure, spre cetatea de la Cisnădioara, muncitorii dau de zor cu ciocanul. Înalță o terasă, din metal și lemn, chiar pe muchia dealului. Chioșc de informare turistică? Nu. Chioșc privat, în zona de protecție a unui monument istoric de importanță națională.

Terenul de pe muchia dealului îi aparține unui localnic. Versantul dă, practic, în curtea lui. Acolo și-a construit o pensiune, după ce a “forțat” prevederile legii, omițând să specifice de la început numărul real de camere pe care le va construi. De această dată, a solicitat o autorizație pentru construirea unei terase provizorii, în curtea pensiunii. Terasa este, de fapt, la doi pași de aleea de acces spre cetate și nu pare să fie deloc provizorie.

“Strigător la cer”

Reprezentanții Bisericii Evanghelice, cei care au în administrare cetatea Cisnădioara, spun că sunt șocați de ceea ce se întâmplă.

terasa cisnadioara (3)

Proprietarul terenului de pe muchia dealului a obținut toate avizele necesare, cu toate că locul unde construiește este în zona monumentului de clasă A, adică de importanță națională.

“Din nefericire, proprietarul are toate avizele necesare. A solicitat o aprobare pentru o construcție provizorie, dar ridică o terasă cu stâlpi din metal. Este strigător la cer”, spune reprezentantul Bisericii Evanghelice, Gabriel Tischer.
Acesta susține că Biserica va face sesizări la autoritățile competente, având în vedere că acest chioșc, prevăzut și cu o terasă, va avea acces direct din aleea pietonală care duce spre Cetate.

Avize în regulă

Proprietarul terenului are și singurul chioșc din Cisnăcioara, situat în mijlocul satului. Localnicul și-a obținut avizele din timp, inclusiv de la Direcția pentru Cultură. Reprezentanții instituției spun că avizul a fost dat în mandatul fostului director, Răzvan Pop, acum viceprimar al Sibiului.

terasa cisnadioara (5)

Primăria Cisnădie a emis autorizația de construire pentru chioșcul cu terasă. “Noi nu am avut niciun motiv să respingem dosarul. Proprietarul are toate avizele necesare, inclusiv de la Direcția Județeană pentru Cultură”, spune Daniel Mihăilescu, consilier al primarului din Cisnădie.

Ansamblu-monument de importanță națională

Biserica romanică a fost construită în întregime din piatră, în vârful stâncos al dealului. Muncitorii au spart stânca din vârf și au folosit blocurile de piatră rezultate, pentru a ridica biserica și, apoi, o parte din zidul împrejmuitor. Construcția bisericii Sfântul Mihail, cunoscută de germani drept Michelsberg, datează încă din 1180. Platoul a fost înconjurat ulterior de ziduri groase de piatră, chiar și până la 6 metri. Biserica i-a aparținut mai întâi Prepoziturii Sibiului, apoi a ajuns, prin donație, în mâinile regelui maghiar Andras al II-lea. Ulterior, unui apropiat al Regelui și apoi Abației Cisterciene din Cârța. În interiorul lăcașului sunt așezate plăci comemorative cu numele ofițerilor și soldaților germani și austro-ungari care au căzut în toamna anului 1916 în luptele din jurul Sibiului. Plăcile funerare au fost strămutate din cimitirul de la Gușterița în anul 1940.

Cauți un loc de muncă sau vrei un job mai bun? Pe turnulsfatului.ro/locuridemunca ai de unde alege. Continental, Stefanini, Takata, Compa, RSK Development, Fântânița Haiducului, Harting, Compa, Soma, Kulinarium, Expertarom, Astra Film, Hilton, Flaro, SmileCredit, Carrefour, Standard 8, Einstein și alții angajează acum.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

18 comentarii

X

Acum 6 ani

Nu ma mai mira nimic in fieful lui Huja. Oricum in zona aia nu mai poti urca la cetate fără a fi stropsit cu manele ce răsună de jos din sat.
Raspunde

Helmuth

Acum 6 ani

Spui Huja semianalfabetu camatar si ...tragi apa la WC!!!
Raspunde

Helmuth

Acum 6 ani

Nu mai cenzurati,jalnicilor dela TS!!!
Raspunde

Doar

Acum 6 ani

Nu-i bai, biserica poate construi un gard din plasa de sarma pe marginea exterioara a aleii si totul e perfect.
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

marcel

Acum 6 ani

trolling suprem :)) sper sa faca asta
Raspunde

Thom

Acum 6 ani

Ce mizerie ! O buna parte din Cisnadiooara, superba localitate pana prin '90, e acum o mizerie, presarata de viloaie de bastani, care au in comun cu traditia locului si arhitectura locala, cum are Taj Mahal cu Parisul !
Raspunde

Din Cisnadioara

Acum 6 ani

Din pacate asa o localitate frumoasa e lesata in paragina de Primaria Cisnadie!!!!! Huja in campanie: prioritatea nr 1 e apa si canalul in Cisnadioara! Huja 2017: sa va bage apa si canalul -Socetatea Apa Canal!! Se platesc impozite annual de peste 3 mil de euro si din pacate asa arata localitatea!!!
Raspunde

bine

Acum 6 ani

ca au venit romanii
Raspunde

Joe

Acum 6 ani

Pentru Avizul de cultura cat se mai da spaga ? sa imi fac si eu ceva pe acolo ;)
Raspunde

Sibian de 1500 ani

Acum 6 ani

Gata cu sasalaii cotropitori, e momentul ca cultura si traditiile noastre romanesti milenare sa prevaleze! Ce e gresit cu a servi mititei si o bere buna? Foarte bine! Asta e turismul! Maneaua langa o cladire istorica inseamna convietuirea si respectul reciproc!
Raspunde

Sachsentreffen 2017 in Hermannstadt

Acum 6 ani

ptr "Sibian de 1500 ani" Dragutule, te-as ruga sá vii ín zilele de 4 - 6 august ín plin centrul Sibiului si sá "repeti" strigátura cu"sásáláii"...apoi mai vorbim.
Raspunde

SB 10 NUT

Acum 6 ani

Biserica evanghelica e suparata ca nu o primit si ei "o atentie", chiar daca se dau sasi tot mentalitate de romani au.
Raspunde

civic alert

Acum 6 ani

Sava con Vasile are in 2016 2 angajati si profit net 600 000 lei.Sponsor in campania electorala,prieten cu Dodo amic a lui care promite si face canal si apa plata in Cisnadioara.Vecin cu Filip de la gaz viitorul viceprimar.Pensiune si terasa de miliarde.Ajutor de nadejde a lui Krech si Radoi de pe Chatteau Tierry, la construirea casutelor.Sa vedem ce rezolva biserica sasilor ,Tiescher,Braunne
Raspunde

Din CISNADIOARA❤️

Acum 6 ani

Nu mi se pare normal ca lumea sa comenteze despre planurile acestui om deoarece toti turiștii care vin in cisnadioara se opresc la suc, la îngheța si acum si la mancare pentru a-si recapătă forțele pentru a putea merge mai departe sa viziteze cetatea si împrejurimile. viitoarea terasa are cea mai frumoasa priveliște pe care ai putea sa o vezi in cisnadioara. acest om are doar intenții bune si o familie frumoasa si unita, care daca nu au sa asculte comentariile urate la adresa lor vor realiza atat o terasa cat si o pensiune de succes!
Raspunde

UN DAC

Acum 6 ani

Titlul artolului este mincinos si tendentios. Omul isi construieste terasa pe proprietatea sa privata nu pe aleea cetatii. Are aprobrarile ? ...da... atunci cei deranjati sa-si vada de proprietatile lor si sa nu comande in curtea altuia
Raspunde

Democratul

Acum 6 ani

Domnilor, la asta se adauga faptul ca satul nu are apa si nici canal!!! Adica oamenii se c*ca in curte si dau rahatul in rau!!! Si cei mai "mobili" cumpara apa cu baxurile, dar cei mai batrani cara apa cu sticla de la fantanile pe care scrie ca apa NU e potabila!! Si e infestata de la....ati ghiciti din prima propozitie!! La 10 km de Sibiu, un sat plin de rahat de care nici lui Huja, nici celor de la Apa Canal si nici mafiei care invarte banii din Cisnadie nu ii pasa!!
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus