Publicitate
Publicitate
Publicitate - SOMA Sibiu

Londra: șase morți și 48 de răniți după ce o dubiță a intrat în mulțime. Atacatorii au coborât și au început să înjunghie trecătorii

Traian Deleanu
3
atac-londra-a0ah

48 de persoane au fost rănite, iar șase și-au pierdut viața în cursul serii de sâmbătă, în zona London Bridge și Borough Market, relatează The Guardian despre noul atentat terorist produs la doar câteva zile după cel de pe Manchester Arena.

Publicitate
Publicitate

Sâmbătă seara, în jurul orei 22:30 (ora 00:30 ora României), o dubiță a intrat în plin în trecătorii de pe London Bridge. Mai apoi, cei trei bărbați care se aflau în dubiță au coborât și au început să atace trecători la întâmplare, folosind cuțite. Cei trei islamiști, după cum sunt descriși de presa britanică, au fost uciși de agenții serviciilor de poliție ale Marii Britanii.
Scenele descrise de martori arată cum cei trei islamiști au ucis cu sânge rece lumea întâlnită în cale. „Am văzut un bărbat îmbrăcat în roșu cu un cuțit mare. Cred că aveam cam zece inch (aproximativ 25 de cm). A înjunghiat un om, de trei ori, cu mult calm. Părea că acel bărbat încercase să intervină împotriva atacatorilor, dar nu a prea avut ce face. A fost înjunghiat cu sânge rece și lăsat să cadă“, a declarat un martor citat de BBC.
Atacatorii au lovit nu doar oamenii de pe stradă, ci și din două pub-uri și un restaurant, mai relatează presa britanică. „La un moment dat, în pub a intrat o fată de vreo 20 de ani, clătinându-se. Sângera abundent în zona gâtului și pe gură. Din ce mi-am dat seama, fata a fost tăiată la gât“, a relatat un alt martor citat de BBC.
Două dintre persoanele ucise sunt de naționalitate franceză. Autoritățile române au anunțat că, deocamdată, nu a fost semnalat ca printre cei răniți să fie și persoane de naționalitate română.

Publicitate

Foto: Gabriele Sciotto (în plan depărtat un polițist care tocmai a împușcat unul dintre atacatori)

 

Dacă ești în căutarea unui loc de muncă sau dacă vrei un job mai bun pe turnulsfatului.ro/locuridemunca ai de unde alege. Continental, Wenglor, Stefanini, Takata, Gnoato Est, RSK Development, Arvato Bartelsmann, Fântânița Haiducului, Harting, Unimat, Compa, Harley Burger, Soma, Kulinarium, Expertarom, Astra Film, Hilton, Flaro, SmileCredit, Carrefour, Donuterie, Standard 8, Einstein și alții angajează acum.

Publicitate
Publicitate

Traian Deleanu
Traian Deleanu

Investigații, Administrație

0740 039 148

traian[at]turnulsfatului.ro

Alătură-te comunității

Publicitate
Publicitate

3 răspunsuri

  1. Avatar politrucul
    politrucul

    Nu era nici un „John” printre atacatori? Sau anonimii ăștia ataca doar la adăpostul „întunericului”?….

    6
    4
  2. Avatar Demetrius
    Demetrius

    Citi urusleti de plus si cite de buchete de flori au adus la locul faptelor pina acum, emasculati aia din Anglia??
    Primesti ce merti atunci cind aiti aduci in tara milioane de musulmani a caror scop declarat este instaurarea unui califat de tip medieval timpuriu in toata Europa. Way to go Brits!! In citeva decenii or sa luati urma Incasilor, Aztecilor, vechilor egipteni si a altor mari civilizati disparute acum.

    4
    2
  3. Avatar Thom
    Thom

    Bun ! Primesc rahatii de insulari EXACT ce merita ! La mai multe !!!

    2
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.

Publicitate
Publicitate