Luni,
07.10.2024
Parțial Noros
Acum
12°C

Șovăială: PSD se pregătește o fraudă morală  împotriva oamenilor activi și productivi

Șovăială: PSD se pregătește o fraudă morală  împotriva oamenilor activi și productivi

Deputatul liberal Constantin Șovăială a declarat astăzi în cadrul unei conferințe de presă că măsurile fiscale pe care coaliția aflată la guvernare le pregătește sunt ”luate împotriva mediului de afaceri”. ”PSD, probabil, consideră mediul de afaceri și clasa de mijloc ca având alte simpatii politice și se răzbună.  Stârnește niște valuri care mai devreme sau mai târziu vor  răsturna economia. Nu mai vorbim de predictibilitate – nimeni nu știe astăzi ce dări o să nască PSD mâine sau poimâine. Nu mai vorbim nici de programul de guvernare de care PSD se îndepărtează văzând cu ochii. Dar hai să zicem că asta nu ne mira , că doar s-au îndepărtat de propriul guvern acum ceva vreme. Trebuie, însă, să vorbim despre efecte. Dacă PSD nu le cunoaște sau nu vrea să le cunoască, românii trebuie să le știe”, susține Șovăială.

Concret, deputatul liberal critică impozitul pe cifra de afaceri, taxa de solidaritate, impozitul pe venit global la persoanele fizice, salariul minim, crescut la 2.000 de lei, desființarea pilonului doi de pensii și interdicția de a înființa noi firme. ”Suntem într-un județ în care oamenii respectă munca, un județ în care,  datorită muncii, nivelul  de trai este peste media pe țară. Din aceste motive cred că este bine ca sibienii să știe ce pune la cale Partidul Social Democrat, un partid pe care ei nu l-au votat, dar ale cărui masuri îi vor afecta direct. Se pregătește o fraudă morală  împotriva oamenilor activi și productivi”, spune Șovăială.

Legat de impozitul pe cifra de afaceri, Șovăială susține că nu s-a făcut niciun studiu cu privire la impactul acestei măsuri înainte de a o anunța. ”Pe lângă ca mediul de afaceri, adică mediul productiv al României, nu este de acord cu acest impozit, Uniunea Europeană îl interzice la rândul său. Directiva 112 din 2006 interzice impozitul pe cifra de afaceri”, spune deputatul.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Alin Bratu

de Alin Bratu

Politic
Telefon:
0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

1 comentarii

ioan

Acum 7 ani

A inceput marea sovaiala.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus