Publicitate
Publicitate
Publicitate - SOMA Sibiu

Angajatul scandalagiu al Târgului Obor și conducerea pieței, chemate în fața comisiei de disciplină

Traian Deleanu
8
angajat-piete-sibiu-sa-3-ymxo

Scandalul generat de un angajat al SC Piețe Sibiu SA, în care acesta a lovit un sibian după ce și-a dat pantalonii jos în fața lui, a determinat conducerea societății aflată în subordinea Consiliului local să convoace comisia de disciplină.

Publicitate
Publicitate

Doru Birț, directorul general al SC Piețe Sibiu SA, a declarat pentru Turnul Sfatului că a convocat comisia de disciplină luni dimineața, după ce în cursul zilei de duminică au fost difuzate imaginile cu angajatul recalcitrant.
„A fost demarată cercetarea disciplinară și vor fi luate măsurile care se impun. Indiferent ce s-a întâmplat, nu a fost deloc normală reacția lui. În mod clar vor fi luate măsuri, în fața comisiei de disciplină a fost chemată inclusiv conducerea pieței, căci nu trebuia să se ajungă la așa ceva. Nu mă voi antepronunța, așteptăm concluziile comisiei“, a declarat Doru Birț.
Angajatul care a lovit un bărbat care ar fi parcat pe un loc care nu convenea celor din Tîrgul Obor a povestit colegilor săi că a fost provocat să reacționeze astfel. Bărbatul care riscă acum desfacerea contractului de muncă mai avea câteva luni până să se pensioneze.

„Mă apuc de tine de îți dau niște bătute!“

Scandalul provocat de respectivul angajat a avut loc duminică dimineața. „Am plătit tichetul și am încercat să găsesc un loc. Cum erau formate mai multe coloane de mașini, am văzut că pe coloana a doua era un loc liber la începutul acesteia. Acest loc se afla la aproximativ 50 – 60 de metri de poarta de la intrare și am oprit acolo. După aproximativ 20 de minute, a venit un domn în vestă reflectorizantă și a început să strige să mă mut. Am întrebat respectuos de ce vine acum să mă mut și de ce nu a venit când am parcat, întrucât angajații Târgului au văzut unde am oprit. Acel om a plecat și a venit domnul din imagine, care a început să dea cu pumnul în mașină și să urle la mine să plec. Atunci am scos telefonul și continuarea o vedeți în filmuleț. M-am mutat în altă parte, căci după cum ați auzit m-a amenințat. Oricum, m-a lovit în barbă și a aruncat și telefonul pe jos“, a povestit, pentru Turnul Sfatului, Remus Novac, sibianul agresat mai apoi.

Publicitate

În imaginile surprinse de acesta, se poate vedea cum angajatul societății este, în același timp, și vulgar și agresiv: își dă jos pantalonii pentru a fi fotografiat, după care devine violent și rostește tot felul de amenințări. „Dă-i drumul de aici… dă-i drumul… Stăi că-mi dau pantalonii jos să-mi faci poză. Stai așa că-ți arăt c…l, să-mi faci poză. Hai!“, sunt printre primele cuvinte ale angajatului SC Piețe Sibiu SA, atunci când vede că este filmat. Mai apoi, respectiva persoană devine tot mai violentă în limbaj și comportament. „Tu crezi că mie mi-i de poza ta? Dă-i drumul de aici, mă, n-auzi?“, se apropie angajatul Piețe Sibiu SA de mașina sibianului agresat, care a arătat, calm, că va părăsi locul. Angajatul nu a mai avut, însă, răbdare și, prin geamul întredeschis, a lovit în telefon și, în același timp, a lovit și fața celui care filma. „Dă-i, mă, drumul de aici cu telefonul tău cu tot… dă-i drumul… dă-i drumul că mă inervez pe urmă, de nu mă apuc de tine de îți dau niște bătute de sari ca mingea… dă-i drumul, mă, n-auzi!“, mai urlă angajatul în timp ce sibianul agresat își recuperează telefonul de pe podeaua mașinii.

 

 

Cauți un loc de muncă sau vrei un job mai bun? Pe turnulsfatului.ro/locuridemunca ai de unde alege. Starbucks, Continental, Stefanini, Wenglor, Takata, Compa, RSK Development, Dream Personal Logistik GmbH, CGS, Trigo Industry Services, Fântânița Haiducului, Harting, Compa, Soma, Kulinarium, Expertarom, Astra Film, Visma, Schunn Service, RUD, Euroconf, DISTRIB SRL, Hilton, Flaro, SmileCredit, Carrefour, Marquardt, GLS, Marlex Duo Company, Standard 8, Einstein și alții angajează acum.

Publicitate
Publicitate

Traian Deleanu
Traian Deleanu

Investigații, Administrație

0740 039 148

traian[at]turnulsfatului.ro

Alătură-te comunității

Publicitate
Publicitate

8 răspunsuri

  1. Avatar Cucurigu
    Cucurigu

    Concediat și dosar penal.

    14
    2
    1. Avatar @cocosel
      @cocosel

      concediat inteleg, dar dosar penal pentru niste urlete si ca i-a dat aluia peste telefon? la cate se intampla prin traficul nostru ar insemna ca toti sa avem dosare penale :))

      0
      0
  2. Avatar George
    George

    Cu un sef ca Birt nu te poti astepta la altceva. Dupa chipul si asemanarea lui.

    11
    1
  3. Avatar Wilson
    Wilson

    Se pare ca haosul si indisciplina nu se sfarsesc niciodata la Piete SA.

    6
    1
  4. Avatar Odin
    Odin

    Si in fata „comisiei de disciplina”, rapciugosu o sa planga si o sa implore clementa ca e batran si daca il dau afara nu mai gaseste de lucru, si are 7 copii facuti la betie, si e bolnav de ceva boala incurabila, etc. … si scapa…

    4
    1
  5. Avatar MC.D
    MC.D

    Poate-l pune tov. director sef la galeria echipei de fotbal, ca tot au nevoie de suporteri!!! S-au mai intamplat astfel de episoade si in trecut cand SC Piete raspundea de ridicarile auto dar nu s-au luat nici atunci masurile cuvenite…bla, bla, bla….comisia de disciplina…de rasul curcilor ce organizare interna au la SC Piete…ca la FRF

    7
    0
  6. Avatar Karl
    Karl

    Acum câțiva ani când ridicau mașini am asistat la ceva asemănător. Un tânăr cu probleme psihice era responsabil cu ridicatul autoturismelor. Birț a fost sesizat dar se pare că era ceva la ordinea zilei

    4
    0
  7. Avatar Nunu
    Nunu

    Cine este Birț îl știe tot orașul. Problema mare e cune-l lasă acolo…

    5
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.

Publicitate
Publicitate