Joi,
21.01.2021
Cer Senin
Acum
6°C

Prima zonă verde și primul loc de joacă donate de un dezvoltator imobiliar orașului. „Păi, cum să doneze? Căci noi le-am plătit!” | Foto

Prima zonă verde și primul loc de joacă donate de un dezvoltator imobiliar orașului. „Păi, cum să doneze? Căci noi le-am plătit!” | Foto

Consilierii locali ai Sibiului au votat o premieră în ultima ședință în care s-au întrunit: pe lângă aleile, trotuarele și străzile donate de un dezvoltator imobiliar, orașul a primit tot ca donație și un prim loc de joacă și o zonă verde. Locul respectiv de joacă, însă, a fost amenajat de noii locatari, arată aceștia. Iar dimensiunile spațiului verde sunt simbolice, mai degrabă. Spații verzi și locuri de joacă sunt prevăzute și planurile urbanistice elaborate de alți dezvoltatori imobiliari.

„Premiera” înregistrată de municipiul Sibiu a fost generată de decizia celor de la Imoinvest SA, dezvoltatorul imobiliar al Ansamblului Dumbrava, situat pe strada Intrarea Siretului. Potrivit prezentării realizată de dezvoltator, ansamblul cu 160 de apartamente include, pe lângă locuri de parcare pentru fiecare locuință și un loc de joacă pentru copii, dar și spații verzi, alei și puncte gospodărești. În urma vânzării tuturor apartamentelor, dezvoltatorul imobiliar a decis să încheie socotelile și a întocmit actul de donație acceptat de aleșii Sibiului. În total, Imoinvest SA a donat Sibiului două terenuri, cu suprafețe de 1.194 și, respectiv, 1.841 de mp. „SC Imoinvest SA renunță la dreptul de proprietate asupra imobilelor terenuri mai sus identificate, iar în baza declarației notariale (…) a fost intabulat, provizoriu, în cartea funciară dreptul de proprietate al municipiului Sibiu asupra imobilelor terenuri sus menționate. (…) Menționăm că pe imobilele terenuri ce urmează a fi preluate sunt amenajate alei de acces, zonă verde și loc de joacă, ce deservesc blocurile de locuințe situate în Sibiu, str. Intrarea Siretului”, se arată în raportul care însoțește proiectul de hotărâre adoptat de Consiliul local Sibiu.

Donație de 85.000 de euro

Potrivit anexelor care însoțesc proiectul de hotărâre privind donația, valoarea de inventar a celor două terenuri intrate în proprietatea orașului este de aproximativ 85.000 de euro (382.410 lei, mai exact). Cele două străzi, trotuarele și aleile donate sunt în bune condiții. Spațiile verzi sunt, de fapt, câteva spații cu iarbă dispersate printre blocuri, iar locul de joacă măsoară câteva zeci de metri pătrați, fiind despărțit în două de aleea de acces într-unul din blocuri. Într-o jumătate a locului de joacă sunt amplasate un balansoar, două leagăne și un tobogan, iar în cealaltă jumătate a fost adus nisip, îngrădit cu un gard de lemn înalt de jumătate de metru.

loc de joaca intrarea siretului 5 Locuitorii din zonă nu știau despre tranzacția derulată între dezvoltatorul imobiliar și Primărie. „Și, cum, adică e public? Adică oricine să poată veni să se joace aici?“, întreabă nedumerită una dintre locatare. O alta, explică faptul că locul de joacă a fost amenajat în urmă cu aproximativ trei ani, părinții din zonă fiind cei care au plătit echipamentele. „Înainte de asta, locul de joacă era numai delimitat. Așa că părinții de aici au hotărât să dea câte 100 de lei de fiecare și așa a apărut locul acesta de joacă. Dar, cum să fie donat fără să fim întrebați?“, se miră femeia. Ceilalți locuitori, însă, se bucură de faptul că primăria a preluat în administrare străzile. „Iarna trecută nu a venit nimeni să deszăpezească. Deci acesta e un lucru bun. Și, poate, și preluarea locului de joacă. Poate îl mai îmbunătățesc”, speră o parte din locuitorii de pe strada Intrarea Siretului.

Celălalt exemplu

Sibiul a mai primit, în donație, un loc de joacă. Doar că acela a fost amenajat de o societate cu capital public, SC Apă-Canal SA Sibiu. Reprezentanții societății au decis, în 2013, să amenajeze cei aproximativ 2.000 de mp de teren, situat la intersecția străzilor Dimitrie Cantemir și prof. Aurel Decei, teren neamenajat până atunci. 270 de mp din teren au fost folosiți pentru amplasarea de echipamente de joacă, restul fiind amenajat ca alei și spațiu verde. Investiția a fost aproximată la 100.000 de euro.

loc de joaca strand Locul de joacă din cartierul Ștrand, donat de SC Apă Canal SA

Dar astfel de spații mai sunt prevăzute și în planurile urbanistice aprobate pentru alți dezvoltatori imobiliari. Astfel, tot în Ștrand este în curs de amenajare un alt spațiu verde prevăzut de planurile urbanistice pe teritoriul unui dezvoltator imobiliar, iar un parc care să includă și spații verzi prevede și planul urbanistic zonal elaborat pentru terenurile ocupate de fosta întreprindere Balanța. Tot în zona Gării (fostele hale Simerom) a mai fost elaborat un plan urbanistic zonal pentru un ansamblu rezidențial care să ocupe peste 66.000 de mp, spațiile verzi de aici fiind prevăzute a ocupa aproape 40% din suprafață.

loc de joaca intrarea siretului 6 loc de joaca intrarea siretului 4 loc de joaca intrarea siretului 3 loc de joaca intrarea siretului 2 loc de joaca intrarea siretului 1

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

12 comentarii

Gyuntar dela Ooy

Acum 3 ani

Mno, pai asta face parte din cotidianul post-decembrist...Tzepe made in Romania!
Raspunde

unu

Acum 3 ani

O mizerie, la fel ca si minicartierul ala aflat in gard cu cimitirul. Unii prefera sa se uite in cimitir in timp ce-si savureaza cafeaua... viata asta, bat-o vina!
Raspunde

clopotarul

Acum 3 ani

dar sunt la zi cu pomenile, parastasele :)
Raspunde

mihai

Acum 3 ani

Macar nu ajung la 40 ani, sa locuiasca cu parintii si dimineata cand pleaca la serviciu, toti pensionarii din bloc sa-si aeriseasca apartamentele pe casa scarii ;)
Raspunde

born in '73

Acum 3 ani

daca era "facut de ceausescu", te bucurai ca "ti s-a dat"
Raspunde

Gruia

Acum 3 ani

E mai linistita fereastra spre cimitir decat cea spre un alt bloc aflat la o distanta minima record de balconul tau.
Raspunde

Doc

Acum 3 ani

„Consilierii locali ai Sibiului au votat o premieră în ultima ședință în care s-au întrunit: pe lângă aleile, trotuarele și străzile donate de un dezvoltator imobiliar, orașul a primit tot ca donație și un prim loc de joacă și o zonă verde. Locul respectiv de joacă, însă, a fost amenajat de noii locatari, arată aceștia. Iar dimensiunile spațiului verde sunt simbolice, mai degrabă.” Nu s-a donat o amenajarea locului de joacă, ce va fi presupunând asta. S-a donat terenul în sine.
Raspunde

alex

Acum 3 ani

Si uite asa constructorul scapa de amenajarea spatiului si cu fata curata. Lasa ca face primaria utilitatile publice care sigur costa mai mult de 90.000 eur numa iluminatul e o carutza doua trei ca din poze nu se vede nimic stalp stradal.
Raspunde

Radio Erevan

Acum 3 ani

Asadar, nu era vorba de o masina ci de o bicicleta si nu se da...se ia :)))))))
Raspunde

SB 10 NUT

Acum 3 ani

Atata zarva pentu doua amarate De topogane so leagane.... PS Gayntar dela Oyy sta cu ma-sa, si nu o avut parte de alta femeie in viata lui.
Raspunde

Gyuntar dela Ooy

Acum 3 ani

Bah NUT-ule, nu vrei sa fii tu femeia mea? Sa viez cum fuji cu patu' dupe mine...
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus