Publicitate
Publicitate
Publicitate - SOMA Sibiu

Beat, un sibian și-a înjunghiat fiul în plină stradă

Ștefan Dobre
0
girofar-hv9w

Un bărbat în vârstă de 53 de ani, din Poplaca, și-a înjunghiat ieri seară fiul în plină stradă, apoi a lovit un alt bărbat care a sărit să ajute victima. Acesta a fost reținut 24 de ore de către polițiști.

Publicitate
Publicitate

Aseară, în jurul orei 21:45, Secția 1 Poliție Rurală Șelimbăr a fost sesizată despre o altercație care s-a produs în satul Poplaca, altercație în urma căreia două persoane au suferit vătămări corporale ușoare.

Publicitate

”La fața locului, în urma cercetărilor efectuate, polițiștii au stabilit următoarele: pe fondul consumului de băuturi alcoolice și a unor neînțelegeri intrafamiliale mai vechi, în mediul stradal a avut loc o altercație verbală între doi localnici, tată și fiu, în vârstă de 53, respectiv 27 de ani, în urma căreia tatăl i-a provocat fiului său o plagă înjunghiată. Pentru a aplana conflictul, între cei doi a intervenit un localnic (în vârstă de 41 de ani), care l-a rândul său a fost agresat de bărbatul de 53 de ani”, explică reprezentanții Inspectoratului de Poliție al Județului Sibiu.

Ambele victime au fost transportate la Unitatea Primiri Urgențe a Spitalului Clinic Județean Sibiu unde au primit îngrijiri medicale.

Bărbatul în vârstă de 53 de ani a fost reținut pentru 24 de ore sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie, urmând a fi prezentat în cursul acestei zile instanței cu propunere de arestare preventivă.

Cercetările în acest dosar continuă.

Publicitate
Publicitate

Ștefan Dobre
Ștefan Dobre

Administrație

0724 605 815

Alătură-te comunității

Publicitate
Publicitate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.

Publicitate
Publicitate