Cea de a IV-a ediție a evenimentului ’’Sibiul de Odinioară’’, are loc în 19 și 20 august în locația devenită deja tradițională, în Pădurea Dumbrava – Camping. Sâmbătă vor fi concerte cu Talisman, Antract, Timpuri Noi, Wild Child și Onenightstand, iar duminică pe scenă vor urca cei mai cunoscuți artiști ai muzicii folk: Mircea Baniciu, Mircea Vintilă, Vasile Șeicaru și Victor Socaciu.
Weekendul acesta trebuie neapărat să vă faceți timp să ajungeți la ’’Sibiul de Odinioară’’ și asta pentru că ediția a IV-a a festivalului promite să fie una extrem de reușită. Cei care îşi amintesc sărbătorile de altădată vor avea ocazia să retrăiască aceste amintiri la „Sibiul de Odinioară”, iar tinerii pot descoperi atmosfera altor vremuri, când lucrurile păreau mai simple, bucuriile mai sincere şi revederile mai dragi.
Jocurile copilăriei, bunătăţi de altădată, şi, bineînţeles, două seri cu concerte în aer liber, sunt propunerile pe care Asociația Sibiul de Odinioară le face celor care doresc să îşi amintească cum se petrecea în weekend-urile în urmă cu 30 de ani.
Sâmbătă dedicată concertelor rock de calitate
Prima zi este dedicată rock-ului vechi, iar pe scenă vor fi trupe îndrăgite care de-a lungul timpului au lansat piese ce încă mai sunt fredonate cu plăcere și în ziua de azi. Cum muzica rock de altădată s-a dovedit a fi o rețetă câștigătoare la ultimele două ediții, organizatorii au decis să rămână consecvenți acesteia. Astfel sâmbătă, 19 august, pe scenă în recital vor fi cei de la Talisman, Timpuri Noi și Antract. Tot în aceeași zi vor susține recitaluri și două trupe sibiene de mare perspectivă. Este vorba de Wild Child și Onenightstand.
Duminica folk-ului e tot în Pădurea Dumbrava
Cea de a II-a zi de la Sibiul de Odinioară este dedicată în premieră în întregime muzicii folk. Astfel iubitorii acestui gen muzical se vor bucura de recitaluri cu Mircea Baniciu, Mircea Vintilă, Vasile Șeicaru și Victor Socaciu. Cei patru mari artiști vor aduce în fața publicului piesele ce i-au făcut celebrii de-a lungul timpului și promit o seară de neuitat pentru cei ce vor fi în locație pe 20 august.
Jocurile de altădată și mini parc de distracții pentru copii
Cei mici sunt așteptați aici cu multe surprize și zone de distracție dedicate lor. În premieră în acest an, un mini-parc de distracții cu multe surprize va fi amenajat pe o suprafață generoasă chiar în arealul locației din Pădurea Dumbrava – Camping. Tobogane, saltele de baby-jumping, piscine cu bile uriașe și multe alte instalații de distracție sunt la dispoziția copiilor la ”Sibiul de Odinioară’’. În Pădurea Dumbrava – Camping copiii se pot distra și în cadrul atelierelor de creativitate. Vorbim de activități distractive și concursuri sportive coordonate de cei de la Serious Fun, așa că nu aveți niciun motiv să îi lăsați acasă pe cei mici.
Mâncare bună și prăjituri ca odinioară
Zona de food va fi revigorată în acest an, iar cei ce vin la concerte sau să se recreeze vor avea parte de noi surprize culinare. Din meniu nu vor lipsi deja tradiționalele grătare cu mâncare tip grill, dar și alte mâncăruri specifice Sibiului de Odinioară. Sunteți așteptați bineînțeles și cu multă bere rece, sucuri răcoritoare, iar din locația festivalului nu va lipsi colțul producătorilor tradiționali. Vizitatorii vor putea să deguste și să cumpere plăcinte și prăjituri de casă, produse de patiserie sau panificație. Toate sunt gătite în gospodăriile unor sibieni din zona Mărginimii și a satelor din apropierea Sibiului.

PROGRAM SIBIUL DE ODINIOARĂ – EDIȚIA 2017
Sâmbătă, 19 august
10:00 – 20:00 – Miniparc de distracții pentru copii
10:00 – 18:00 – Ateliere de creativitate pentru copii coordonate de Serious Fun
12:00 – 21:00 – Colțul Producătorilor Tradiționali (expoziție cu vânzare)
12:00 – 23:30 – Terase și zonă gastronomică
Concerte:
18.00 – Wild Child
18.45 – Onenightstand
19.45 – Talisman
21.15 – Antract
22.15 – Timpuri Noi
Duminică, 20 august
10:00 – 20:00 – Miniparc de distracții pentru copii
10:00 – 18:00 – Ateliere de creativitate pentru copii coordonate de Serious Fun
12:00 – 21:00 – Colțul Producătorilor Tradiționali (expoziție cu vânzare)
12:00 – 23:30 – Terase și zonă gastronomică
Concerte:
18.00 – Victor Socaciu
19.00 – Vasile Șeicaru
20.00 – Mircea Vintilă
21.00 – Mircea Baniciu
Program Serious Fun 10.00 – 20.00
ATELIER DE CREAŢIE ŞI JOCURI DE ODINIOARĂ – „JOACĂ-TE CA ALTĂDATĂ”
Zona 1
10:00 -18:00 Ateliere de creaţie
Zona 2
Fun/concursuri
11:30- 12:30 Concurs de sărituri în saci
12:30 – 13:00 Concurs cu baloane umplute cu apă
13:00- 13:30 Concurs „umple găleata cu paharul”
11:30- 13:30 Concurs de tras frânghia („tug of war”)
14:30 -15:30 Concurs tir cu arcul
15:30- 16:30 Concurs de cărat cartofi cu roaba
16:30 – 17:30 Concurs de tras cu cornetele
17:30-18:30 Concursuri cu baloane/pahare cu apă
RINGUL DE DANS / LIMBO
GAME PARACHUTE
TWISTER
JOCURI DE ALTADATA: șotron, ţările, ratele si vanatori, elastic, zig-zag, etc
Zona 3
Sport / competitii sportive
10:00 -11:30 Competiție de badminton
11:30 -13:30 Competiție de fotbal
15:30-17:30 Competiție de volei + competiție surpriză: volei cu baloane umplute cu apă.
Informaţii practice
Zona unde va avea loc „Sibiul de Odinioară” este amenajată în Pădurea Dumbrava – Camping. Accesul se face dinspre Hotel Hilton şi Grădina Zoologică, pe drumul de acces, conform indicatoarelor amplasate la faţa locului. Spectatorii pot opta să vină cu bicicleta pe pista amenajată de primărie, până la Grădina Zoologică, cu taxiul sau cu mașina personală, însă trebuie avut în vedere faptul că accesul auto în zona evenimentului este limitat. Pot fi folosite parcările din zona Zoo, Hilton sau Muzeul în Aer Liber.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Alătură-te comunității
4 răspunsuri
-
Ca sa ne amintim cum mergeam de 23 august, dupa defilare, in Dumbrava la mici si bere… Apropo… daca si anul acest ne opreste pe strada vreo reporterita ca sa ne intrebe cum era de 23 august pe vremea lui Ceausescu, ii trag o in juratura de pe vremea aia! Altceva nu stiu sa intrebe? Alte subiecte nu gasesc?! Sa intrebe tineretul progresist ce eveniment istoric a avutl oc la 23 august pt. ca de la acel eveniment ni s-au tras toate… Sau aproape toate…
-
Imi pare rau sa va atrag atentia…. insa reporterul ori nu este sibian ori este foarte tanar…. Orice tanar, tanara in Sibiu si din zona nu juca șotron ci pară la fel cum nu juca elastic ci juca șencăl….. 🙂 si da noi care am trait acele vremuri le preferam vremurilor actuale…. Sau, ar fi perfect daca o parte din timp copiii de azi, ar mai juca jocurile de atunci 🙂
-
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
3 din 7 comentarii șterse. Cenzurează tovarășii de la TS mai mult decât scriu.
Hristos A Inviat! Ooo, da! Tovarasa Andrada Baumann, probabil romanca in buletin, dupa ce jigneste toti cititorii si ii face…
Toate comentariile despre USR-isti sunt cenzurate. Bravo tovarasi. Traiasca dictatura si politica pumnului in gura. Astia nu au auzit de…
Alte 2 sifonări ale banului public, la care nu se sesizează nimeni. Ati putea face o „investigatie” jurnalistică să ne…
„Planul vizează conectarea localităților Cisnădioara și Cisnădie cu Sibiul printr-o rețea de parcuri, piste de biciclete ecologice…” Corect ar fi…















Lasă un răspuns