Vineri,
02.12.2022
Innorat
Acum
2°C

O femeie a furat 200 de euro și 150 de lei, pe stradă, din buzunarul unui medieșean

O femeie a furat 200 de euro și 150 de lei, pe stradă, din buzunarul unui medieșean

O femeie în vârstă de 39 de ani, din județul Bihor, a reușit să fure 200 de euro și 150 de lei din buzunarul unui medieșean, în timp ce bărbatul se afla în Piața Corneliu Coposu din centrul Mediașului.

Potrivit IPJ Sibiu, furtul a avut loc în 11 august, în jurul orei 16,30. Ieri, 23 august, polițiștii au reușit identificarea prinderea persoanei bănuite de săvârşirea faptei, o femeie în vârstă de 39 de ani, domiciliată în judeţul Bihor, care a fost reţinută 24 de ore pe bază de ordonanţă, urmând ca, astăzi aceasta să fie prezentată instanţei cu propunere de arestare preventivă pentru săvârşirea infracţiunii de furt.

În prezent, femeia este încarcerată în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Sibiu, iar cercetările continuă la nivelul Biroului de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Mediaş.

Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download

Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus