520 de vizitatori ai Muzeului în aer liber Astra au participat la atelierele interactive de morărit. Acest lucru a fost posibil grație proiectului „Dăm apă la moară în Muzeul ASTRA” co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional. De aici, participanții au aflat informații utile, iar tot în cadrul proiectului a fost repusă în funcțiune moara cu ciutură din Svinița, județul Mehedinți.
„Cu ajutorul proiectului, patrimoniul material al Muzeului ASTRA a fost valorificat și promovat într-o lumină nouă, cea a funcționalității sale, fapt care se încadrează în prioritatea programului de a oferi soluții inovatoare de promovare a patrimoniului. Accentul de pe caracterul intangibil al obiectelor de patrimoniu este deplasat într-un câmp accesibil, animat, unde vizitatorul poate să perceapă senzorial obiectele și uneltele folosite în procesul de măcinare şi să cunoască atât produsele cât şi procedeele executate demonstrativ şi participativ cu ajutorul acestora. Astfel, vizitatorii muzeului înţeleg funcţionalitatea instrumentarului de lucru şi află poveştile din spatele lor în contextul morii <<aduse la viaţă>>”, a declarat Ştefan Păucean, muzeograf Muzeul ASTRA
Finalitatea acestor activități organizate pentru publicul vizitator constă în familiarizarea cu tehnicile arhaice de măcinare și conștientizarea importanței unei asemenea instalații în economia comunităților rurale. Prin atelierele derulate pe perioada de implementare a proiectului, muzeul își propune să trezească interesul şi entuziasmul vizitatorilor pentru cunoașterea în detaliu a particularităților tehnico-funcționale ale patrimoniului tehnic.
Implementarea proiectului a fost finalizată la data de 30 septembrie 2017, însă demonstraţiile practice şi atelierele interactive, vor continua şi în perioada următoare.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Ştefan Păucean
Vizualizari: 1428
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Sibian
Acum 2 ore
Emil
Acum 2 ore
Mari
Acum 2 ore
Ion
Acum 4 ore
Claudiu