Publicitate
Publicitate
Publicitate - SOMA Sibiu

Primăria construiește tuneluri din schele pentru a proteja sibienii de casele care se dezintegrează

Traian Deleanu
2
casa-strada-mitropoliei-ziduri-prabusite-casa-darama-4-2d0z

Pentru a feri pietonii din calea tencuielilor, țiglelor sau cărămizilor care cad de pe imobilele neîntreținute, reprezentanții administrației locale anunță că vor amenaja culoare din schele în preajma clădirilor–pericol.

Publicitate
Publicitate

Conducerea Primăriei Sibiu spune că a luat această decizie din cauza proprietarilor de imobile care, în ciuda avertismentelor și amenzilor primite pentru lipsa întreținerii corespunzătoare, nu demarează lucrări de reparații. În cursul anului trecut și în 2017, până în prezent, reprezentanții Poliției locale au emis un număr de 240 de amenzi și avertismente pe numele proprietarilor de imobile dărăpănate. O parte din cei somați sau amendați au efectuat lucrările care se impuneau, arată cei de la Primăria Sibiu.
„În ciuda avertismentelor și amenzilor însă, mai există proprietari care nu s-au conformat, astfel că imobilele pot reprezenta un pericol pentru trecători. Pentru a evita accidente nedorite, până la efectuarea lucrărilor de reparații de către proprietari, Primăria Sibiu va lua în aceste cazuri noi măsuri: pe imobilele în cauză va monta schele cu culoare de trecere pentru traficul pietonal. În acest fel pietonii pot trece în condiții de siguranță, iar pericolul unor accidentări este eliminat“, se arată într-un comunicat emis de Primăria Sibiu redacției Turnul Sfatului.

Prin montarea acestor schele, însă, reprezentanții administrației locale nu și preiau responsabilitatea în cazul producerii unor evenimente nedorite. „Aceste măsuri nu îi vor absolvi însă pe proprietari de răspunderea în fața legii în cazul în care se întâmplă accidente nedorite sau se produc pagube materiale“, atrag atenția reprezentanții Primăriei.

Publicitate

Primul exemplu: Mitropoliei

Prima măsură de acest gen – de amenajare a unor culoare de trecere – a fost luată pe strada Mitropoliei, în dreptul imobilului de la numărul 7. Din cauza tencuielii care cade continuu de pe clădirea părăsită, Primăria a amenajat un culoar de trecere a pietonilor pe suprafața carosabilă. Drept urmare, traseul mașinilor a fost deviat prin parcarea din fața Direcției generale de asistență socială și protecție a copilului.

În afara amenzilor, Primăria Sibiu mai are la îndemână un instrument prin care ar putea constrânge proprietarii de clădiri să investească în reabilitarea acestora: supraimpozitarea cu 500%, prevăzută de actualul Cod fiscal. Însă majoritatea clădirilor-problemă din Sibiu se află în centrul istoric al orașului, iar potrivit legislației în vigoare pentru imobilele-monument istoric nu se percep impozite pe proprietate.

Publicitate
Publicitate

Traian Deleanu
Traian Deleanu

Investigații, Administrație

0740 039 148

traian[at]turnulsfatului.ro

Alătură-te comunității

Publicitate
Publicitate

2 răspunsuri

  1. Avatar grim
    grim

    hallo, unde sunt amenzile si actiunile chiar si penale pentru propietari. ????? sau sunt imobilele celor din primarie?

    1
    1
  2. Avatar sey-than
    sey-than

    ba voi sunteti cu capul? aia-i solutia voastra? pasaje de schele pentru pietoni…puneti mana si renovati centrul istoric ca intru cu coasa la voi acolo si *****

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.

Publicitate
Publicitate