Echipa de fotbal FC Hermannstadt joacă în acest sfârșit de săptămână pe stadionul municipal din Sibiu împotriva echipei Dacia Unirea Brăila.
Înaintea acestui meci Dacia Unirea Brăila se află pe locul 12 în clasamentul Ligii 2, în vreme ce sibienii sunt pe prima poziție.
„Ne dorim să obţinem o nouă victorie pentru a ne menţine pe primul loc. Se anunţă un joc dificil, la fel ca toate celelalte de până acum, dar vom face tot posibilul să luăm toate cele trei puncte. Brăila este una dintre echipele care a marcat mult în acest sezon. Este adevărat însă că a şi primit multe goluri. Răzvan Dâlbea şi Robert Boboc revin după ce au fost suspendaţi pentru cumul de cartonaşe galbene la partida cu ASA Târgu Mureş. Un alt jucător care a ratat meciul din etapa trecută, Sabin Lupu, este refăcut. Va lipsi, în schimb, din cauza unor probleme medicale, Ionuţ Stoica”, a declarat antrenorul echipei AFC Hermannstadt, Alexandru Pelici.
Meciul este programat de la ora 11:30, duminică, 22 octombrie.
Program casa de bilete:
Sâmbătă:
– 10:00 – 12:00
– 15:00 – 18:00
Duminică:
– 09:30 – 12.30
Preţul unui bilet este de 10 lei/persoană. Copiii sub 14 ani beneficiază de intrare gratuită.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Administrație
Alătură-te comunității
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Veniți și candidați care au mai mult de 50 de ani că în curând o să fie foarte mulți șomeri…
Câtă ură aveți… În două săptămâni ați făcut cel puțin 10 articole în care sufocați inspectoratul ca și cum faptul…
Dacă mă lasă să fac o „casă închisă” cu „felinar roșu” la poartă cumpăr eu relicva asta.
Aproape că am luat bătaie de la o țață de la o tarabă, intr o dimineață, la ora 8, in…
Peștele de la cap se împute.. Curățați țara de suflete anti românești













Lasă un răspuns